Nou scandal privind finanţarea programului TM 2023. Trei festivaluri cu tradiţie, niciun leu de la Consiliul Judeţean

Consiliul Judeţean Timiş a făcut publică lista manifestărilor care vor fi finanţate prin Programul Timişoara – Capitala Europeană a Culturii 2023. Trei festivaluri cu tradiţie nu au primit niciun leu, organizatorii acestor evenimente acuzând modul în care s-a făcut selecţia. Cele trei festivaluri sunt Ceau Cinema, Embargo Fest şi Rock la Mureş.

 Consiliul Judeţean va finanţa 55 de manifestări intregrate programului Timişoara – Capitală Europeană a Culturii. Selecţia a fost făcută de o comisie care a evaluat proiectele, cei mai mulţi bani fiind destinaţi Vest Fest – 125.000 de lei. Aici lista completă.

În schimb, trei festrivaluri cu tradiţie, nu au reuşit să obţinăp niciun leu. Este vorba de Ceau Cinema, Embargo Fest şi Rock la Mureş.

Cei mai recvoltaţi au fost orgtanizatorii Ceau Cinema, manifesatere ajubsă la cea de-a X-a ediţie. Aceştia au solicitat 112.456 de lei

“Festival cu valoare culturală sau artistică ZERO!

Mărturisim că ne este greu să înţelegem ce înseamnă valoare culturală sau artistică pentru comisia care a evaluat proiectele cultural-artistice şi de tineret înscrise la apelul de finanţare din acest an al Consiliului Judeţean Timiş. Spunem asta pentru că punctajul pe care festivalul nostru, aflat la ediţie aniversară, l-a primit la capitolul “Valoarea culturală/artistică a proiectului” a fost ZERO. Şi a rămas aşa şi în urma contestaţiei pe care am depus-o cu speranţa că la prima evaluare a fost doar o scăpare”, au transmis pe Facebook organizatorii “Ceau Cinema”.

Mai mult, ei spun că, deşi le-au solicitat, nu au primit nici formularele de evaluare, pentru a vedea observaţiile membrilor.

“Aşa că am început să ne întrebăm ce ar trebui să facem ca festival de film, pentru a avea totuşi valoare culturală sau artistică. Din perspectiva comisiei, ce am făcut până acum (mii de spectatori la fiecare ediţie, zeci de invitaţi de marcă, cultivarea cinefiliei timp de un deceniu, când Timişoara nu a mai avut niciun cinematograf arthouse, promovarea cineaştilor bănăţeni ş.a.m.d.) şi ce ne-am propus pentru această a zecea ediţie au valoare culturală/artistică ZERO:

– vom aduce peste 30 de filme, toate în premieră la Timişoara şi marea majoritatea selectate la cele mai mari festivaluri

– vom avea mai multe secţiuni, printre care o competiţie dedicată filmelor din Europa Centrală şi de Est şi un Focus dedicat unei mari cinematografii nordice

– peste 20 de invitaţi din ţară şi din străinătate

– un parteneriat cu unul din cele mai importante festivaluri de film din Europa de Nord

– parteneriate cu majoritatea institutelor culturale străine din România

– ateliere pentru copii şi tineri

– masterclass-uri cu cineaşti şi experţi

– filme pentru copii la Gottlob

– o expoziţie foarte specială (despre care vom spune mai multe public în curând)

– panel-uri dedicate unor teme extrem de importante pentru cinematografie şi publicul cinefil

– un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei europene mute şi o coloană sonoră creată de cunoscuţi muzicieni timişoreni

– promovarea cineaştilor şi altor artişti din Timişoara şi din regiune, prin secţiunea “Filme bănăţene”, care strânge de zece ani recolta creatorilor locali

– filme accesibilizate şi filme gratuite pentru locuitorii din Cartierul Traian

Toate acestea nu doar că au valoare culturală/artistică ZERO pentru comisia numită de Consiliul Judeţean Timiş, dar nu au fost demne de punctat nici la “Caracterul inovator al proiectului” şi “Claritatea viziunii artistice, claritatea obiectivelor și a activităților propuse”. Nu ne stă în fire să contestăm decizii ale comisiilor de evaluare, mai ales că am pledat ani de zile pentru profesionalizarea şi transparentizarea acestor concursuri de finanţare, însă nu putem să rămânem tăcuţi şi să nu ne exprimăm stupefacţia şi indignarea când ne simţim nedreptăţiţi în privinţa unui aspect atât de flagrant, şi anume că, din perspectiva comisiei, suntem un festival de film cu valoare culturală/artistică ZERO, dintr-un punctaj maxim de ZECE.”, au mai arătat cei de la “Ceau Cinema”. Festivalul va avea loc totuşi între 12 şi 16 iulie.

Un alt cunsocut festival care nu va primi finanţare va fi Embargo Fest. Organizatorii acestuia au intrat în conflicit cu liderii CJ Timiş încă de anul trecut, când l-au adus la Timişoara pe Goran Bregovic. În 2022, Embargo Fest a primit 30.000 de lei, sumă care i-a nemulţumit pe organizatori, anul acesta – ZERO lei.

“Va scriu despre Embargo Fest 2023 și nu pentru a-i face reclamă, ci pentru ca dupa 5 ani de la prima ediție (2018), acest eveniment nu mai primește punctajul necesar din partea comisiei de evaluare de la Consiliul Județean Timis, deci nu mai primește finanțare. De ce oare am fost finanțați pana acum și deodată in anul Capitalei Culturale Europene, Embargo nu mai e relevant?

Grila de evaluare era destul de clară, festivalul a primit nota maxima acolo unde erau obligați sa o faca si a primit nota 0 la Excelenta artistica sau originalitate, încurajarea fuziunii formelor artistice tradiționale cu exprimările noi, inovatoare și experimentale. Adică 0 la claritatea viziunii artistice, claritatea obiectivelor si a activităților propuse, si caracterul inovator al proiectului.

Pentru cei care au participat in trecut la festival, se știe ca asta este ideea proiectului nostru, de promovarea a minorităților specifice zonei Banat și îmbinarea tradiției cu artele noi.

Suntem primii picați din lista cu 64 de puncte, iar același proiect depus in trecut lua in medie 85 de puncte. Nu am cerut o suma mare, avem si o scrisoare de recunoaștere din partea TM2023, 5 ani de experienta cu asociația, avem dimensiune si impact, dar nu avem pile. La final va promitem ca Embargo Fest va merge mai departe, va fi același festival accesibil (75 de lei intrarea pe zi/fata de 200 de lei la altii), va fi un festival despre cultura si arta, nu despre divertismentul scump si prost si va purta aceleași mesaje despre Sondele de gaze de șist din județul Timis, despre poluare si o viața mai sustenabila in armonie cu natura. Mergem mai departe!”, a tranmsis Răzvan Munteanu, unul dintre organizatorii festivalului.

În fine al treilea festival rămas fără fianţare de la CJ Timiuă este Rock la Mureş, ajuns la ediţia cu nunăreul XI, după o pauză de mai mulţi ani.

 

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Kroko a spus: (martie 24th, 2023 at 18:43 )

Cum spuneam, adevarata Capitala Culturala va incepe la 01 ianuarie 2024,cand se termina cu cascavalul si ciupeala si de cultura se vor ocupa doar pasionatii ! Pana atunci diferite si diverse susnele…..

George a spus: (martie 24th, 2023 at 21:15 )

@Kroko, Capitala culturală este Timișoara. Ni(mi)ca a zis și el că ajută, dar a tras o palmă la căcat. Nu finanțăm festivaluri cu vechime (nu intră în viziunea MEA artistică), dăm banii pe sușe și șușanele, iar apoi plângem că n-avem bani să renovăm Muzeul Banatului. Nu că el ar fi mai vinovat decât predecesorii, dar dacă în trei ani n-ai reușit să urnești un proiect început de cinci, ai dat dovada capacității (?) tale.

Anonim a spus: (martie 24th, 2023 at 23:03 )

Nu vad de ce este acest lucru o știre.

Aceste festivaluri sunt abonate la banii publici. De ce? Se organizează pe gratis și nu vând bilete? Pai după ce primesc bani din impozitele cetățenilor, mai cer și bilete?

Ori te poți autofinanța din vânzarea de bilete ori tragi concluzia că nu există de fapt public și cerere suficient pentru evenimentul pe care îl organizezi.

Una este să se finanțeze scoli și spitale din impozitele tuturor și alte este alocarea discreționară spre așa numite evenimente și instituții de cultură care oferă servicii doar unui număr limitat de oameni, care mai plătesc și bilet.

Trebuie și acești organizatori sa înțeleagă că de fapt nu au drept asupra finanțărilor și că, de fapt, nu sunt doriți de către public (cel puțin nu în numărul încât să merite)

Poli 21 a spus: (martie 25th, 2023 at 18:30 )

Daaca taceai anonim ramaneai.

limacsi a spus: (martie 27th, 2023 at 21:33 )

nu e niciun scandal e doar victimizare ca asa se face ca sa vorbeasca lumea de tine. festivalul de film e deja abonat la primarie la centrul de proiecte si a vrut sa suga la doua tzatze anul asta si nu le-a iesit. facem pariu ca ieseau salarii mai grase dar festivalul ramanea fix la fel? iar cei care au facut scandal anul trecut ce mai asteptau in conditiile astea de fapt? oriunde in lume daca iti blamezi finantatorul nu mai pupi bani alta data, deci despre ce vorbim?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.