Primăria, la lucru în cartierele Plopi și Ciarda Roșie

Două dintre cartierele Timișoarei mai puțin aflate în atenția autorităților au avut în sfârșit parte de intervenții din partea municipalității. Primăria a avut o serie de intervenții în cartierele Ciarda Roșie și Plopi.

Zilele trecute au fost efectuate lucrări de intervenție la drumuri și de ecologizare, în urma verificărilor în teren realizate de către reprezentantul Primăriei în aceste zone, împreună cu inspectorii din cadrul Serviciului de salubrizare și ai Direcției de drumuri.

În Ciarda Roșie, au continuat lucrările de pietruire a străzilor de pământ din cartier, astfel încât Ștefan Luchian, Iuliu Podlipny, Azaleelor, Anemonelor și Johann Jakob Ehrler sunt acum acoperite cu piatră. Acțiunea face parte din programul de intervenții al primăriei prevăzut pentru această zonă și care a făcut obiectul discuțiilor pe care managerul de cartier le-a avut la ultima întâlnire cu cetățenii din Ciarda Roșie.

În planul de lucrări din acest an pentru Ciarda Roșie mai sunt prevăzute reabilitarea trotuarelor de pe ambele părți ale străzii Nicole D. Cocea, aproximativ 1,6 km de trotuar, precum și amenajarea unei parcări care să deservească spațiile publice din zonă.

De asemenea, vor avea loc lucrări de amenajare a terenului de sport din curtea Școlii Gimnaziale Nr. 20. cÎn urma sesizărilor primite de la cetățeni, a fost ecologizat și canalul ANIF din această zonă.

Lucrări de curățenie au fost efectuate și în cartierul Plopi (inclusiv în curtea școlii care era plină de cioburi de sticlă). Sezonul acesta intră în reparații trotuarele aferente străzilor Albăstrelelor și Tata Oancea, pe o porțiune de aproximativ 1,5 km.

„Apreciem mobilizarea cetățenilor și, totodată, concizia lor în ceea ce privește expunerea situațiilor ce trebuie rezolvate în zona în care locuiesc. Totodată, apelăm la simțul civic și responsabilitatea tuturor, pentru a menține curățenia pe domeniul public, atât în beneficiul comunităților din aceste zone, cât și al întregului oraș”, transmit reprezentanţii primăriei.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Încep înscrierile și reînscrierile la grădiniță

Grădinițele din Timișoara își încep luni activitatea cu un plus de 200 de locuri disponibile.

Echipele Primăriei Timișoara au reparat săli de clasă vechi, dar și spații care stăteau închise cu lacătul și erau nefolosite. Astfel, administrația locală a creat 200 de locuri noi la grădinițe cu condiții moderne de joacă și învățat. Muncitorii trimiși de primărie au amenajat săli noi de clasă și au efectuat reparații la grădinițe în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinițele din Timișoara își încep luni activitatea cu un plus de 200 de locuri disponibile.
iuliustown-primark

Politica vezi arhiva Politica

Fritz si Drula

Cătălin Drulă va rămâne deputat de Timiş. Începe competiţia internă pentru listele parlamentare ale USR Timiş

USR Timiş, cea mai importantă organizaţie judeţeană a partidului, a declanşat competiţia internă pentru listele parlamentare, liste care vor fi finalizate până cel târziu pe 21 septembrie. Aproape sigur, primul loc la Senat îi va reveni lui Sorin Şipoş, în timp ce mare favorit pentru prima poziţie la Camera Deputaţilor este Cătălin Drulă, fostul preşedinte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cătălin Drulă va rămâne deputat de Timiş. Începe competiţia internă pentru listele parlamentare ale USR Timiş
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Cu titlul pe masă. Timișoara și Baia Mare luptă pentru aurul național

SCM USV Timișoara se află la București unde se pregătește pentru finala Ligii de Rugby. Meciul cu Știința Baia Mare va avea loc duminică, 8 septembrie, de la ora 19.00, la stadionul Arcul de Triumf. Este a șaptea finală de campionat cu Timișoara implicată. Din cele șase precedente, cinci s-au încheiat cu victorie, în 2012,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu titlul pe masă. Timișoara și Baia Mare luptă pentru aurul național
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

STPT atenţionează din nou cu privire la oferte false legate de cardurile de călătorie

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) avertizează din nou călătorii cu privire la informațiile false care circulă online, referitoare la așa-numitele carduri STPT care oferă transport public gratuit timp de șase luni. Postările recente susțin că Primăria Timișoara ar fi lansat o inițiativă verde și că oferta ar fi valabilă până la sfârșitul lunii, invitându-i...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT atenţionează din nou cu privire la oferte false legate de cardurile de călătorie
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Maxagro a prezentat la Birda, în cadrul unui eveniment deosebit, cele mai noi utilaje agricole KWS/Foto

Ferma Maxagro din Birda a găzduit, în urmă cu câteva zile, un eveniment special, organizat de firma KWS în colaborare cu reprezentanții companiilor Maxagro și TimacAgro, eveniment dedicat fermierilor din întreaga țară. Activând de mulți ani în domeniul agriculturii, Compania Maxagro este una dintre cele mai mari companii din agribusines din zonă și desfășoară activități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maxagro a prezentat la Birda, în cadrul unui eveniment deosebit, cele mai noi utilaje agricole KWS/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) avertizează din nou călătorii cu privire la informațiile false care circulă online, referitoare la așa-numitele carduri STPT care oferă transport public gratuit timp de șase luni. Postările recente susțin că Primăria Timișoara ar fi lansat o inițiativă verde și că oferta ar fi valabilă până la sfârșitul lunii, invitându-i...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT atenţionează din nou cu privire la oferte false legate de cardurile de călătorie
Ferma Maxagro din Birda a găzduit, în urmă cu câteva zile, un eveniment special, organizat de firma KWS în colaborare cu reprezentanții companiilor Maxagro și TimacAgro, eveniment dedicat fermierilor din întreaga țară. Activând de mulți ani în domeniul agriculturii, Compania Maxagro este una dintre cele mai mari companii din agribusines din zonă și desfășoară activități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maxagro a prezentat la Birda, în cadrul unui eveniment deosebit, cele mai noi utilaje agricole KWS/Foto
Timișoara va sărbători peste o săptămână, duminică 15 septembrie, una dintre cele mai importante sărbători a orașului: hramul Catedralei, de ziua Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, Ruga Timișoarei. Nici în acest an nu lipsește un alt eveniment care a fost asociat acestui moment, anume Ziua Minorităților. Aceste acțiuni încheie stagiunea Casei de Cultură...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Casa de Cultură pregătește Ruga Timișoarei. Spectacole și concerte, dar și Jocul Rugii
Echipele Primăriei Timișoara au reparat săli de clasă vechi, dar și spații care stăteau închise cu lacătul și erau nefolosite. Astfel, administrația locală a creat 200 de locuri noi la grădinițe cu condiții moderne de joacă și învățat. Muncitorii trimiși de primărie au amenajat săli noi de clasă și au efectuat reparații la grădinițe în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinițele din Timișoara își încep luni activitatea cu un plus de 200 de locuri disponibile.
Toți șoferii care circulă pe principalele autostrăzi din România, dar și pe pe drumuri naţionale, vor fi filmați de un sistem performant de camere, care vor fi instalate de Compania de Drumuri. Viteză excesivă, lipsă rovinietă, toate vor fi văzute de acest sistem, spun cei de la CNAIR. Vestea a fost anunțată, la Timișoara, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Big Brother se instalează confortabil pe principalele drumuri din România. Se pun camere de 220 de milioane de lei
Unul dintre cele mai importante evenimente de networking dedicat comunității locale de IT, Banat IT Autumn BBQ – RetroTech Edition, va avea loc pe data de 10 septembrie, în Iulius Gardens. Momente artistice speciale, activități interactive, competiții tematice, dar și o serie de surprize ce vor fi dezvăluite în timpul evenimentului sunt pregătite pentru aniversarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hubul de business din Iulius Town Timișoara se pregătește pentru Banat IT Autumn BBQ – RetroTech Edition
Societatea care deține parcarea de pe Calea Circumvalațiunii a fost sancționată de poliţiştii locali cu 25.000 de lei pentru neîntreținerea curățeniei. Este a patra sancțiune pentru aceeași faptă primită de socetatea în cauză, Columbus Active SRL, cu sediul în București.   Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au luat astăzi măsura sancționării contravenționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea care deține parcarea de pe Calea Circumvalațiunii, amendată cu 25.000 de lei, pentru mizerie
Primăria Timișoara a fost vizitată, vineri, de către Ulrike Scharf, ministru de stat în cadrul conducerii landului german Bavaria. Discuțiile purtate au vizat colaborarea cu Timișul și Timișoara. „Am avut o foarte bună discuție cu doamna ministru din Bavaria. Avem o relație privilegiată cu landul Bavaria din Germania. Istoric vorbind, foarte multe proiecte sociale din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vizită la cel mai înalt nivel din landul Bavaria, la Primăria Timișoara
Regiunea Vest va oferi celor care doresc să pedaleze 1.800 de kilometri de piste special destinate bicicletelor. La Consiliul Județean Timiș, președintele în exercițiu al CJ Timiș, Alin Nica, alături de omologii săi din cele trei județe partenere, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, Iustin Cionca, Romeo Dunca și Laurențiu Nistor, a semnat contractul pentru elaborarea studiului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate. Se vor amenaja peste 1.800 kilometri de piste de biciclete
Top