Prefectul de Timiș îi cere primarului Timișoarei demontarea și mutarea Monumentului Soldatului Român din centrul Timișoarei

Reprezentantul guvernului în Timiș, prefectul Mihai Ritivoiu, este extrem de hotărât să mute Statuia Ostașului Sovietic din centrul Timișoarei. El anunță că cere primarului orașului să demareze operațiunile în vederea realizării acestui deziderat.

La schimb, Ritivoiu vrea în acel loc un ”alt monument, mai adecvat şi mai aproape de sufletul Timişoarei”.

„Solicit mutarea fostei Statui a Ostaşului Sovietic din Parcul Scudier din Timișoara Am participat la dezbaterea organizată de Inițiativa Timişoara şi de Societatea Timişoara cu privire la soarta Monumentului Închinat Ostaşului Român, fostă Statuie a Ostaşului Sovietic. Ca urmare a acesteia, îi solicit primarului Timişoarei să inițieze demersurile pentru mutarea prezentei statui şi pentru construirea în loc a unui alt monument, mai adecvat şi mai aproape de sufletul Timişoarei”, spune prefectul.
El sugerează chiar și o temă pentru un eventual nou monument.
”Recomand discuții cu Facultatea de Arte, elaborarea unor teme, consultarea populară şi apoi organizarea unui concurs de soluții pentru noul ansamblu. Revoluția din 1989 ar putea fi una din teme. Ne reprezintă ca oraş mai mult decât orice altceva. Simbolistica unui monument comandat şi construit spre glorificarea ostaşului sovietic nu poate fi modificată prin simpla schimbare a plăcuței, care mai nou îl inchină ostaşului român”, a anunțat Ritivoiu.
Pentru a-și arăta opinia despre acest monument, prefectul a și decis mutarea unor evenimente festive din acel loc. Chiar și așa, monumentul e considerat ca fiind nelalocul lui acolo.
”Ca prefect, am dispus ca evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naționale să nu se mai țină în acest loc. Dar monumentul ocupă în continuare un loc central, lângă Catedrală, pe traseul Revoluției între Piața Maria și Piața Victoriei. Este rolul executivului Primăriei Timişoara să facă consultări şi să vină cu propuneri. Statuia nu trebuie mutată mâine, ci doar după ce sunt parcurşi toți paşii fireşti. Dar trebuie mutată, iar un termen trebuie asumat. PSD Timișoara, organizația pe care o conduc, va vota orice inițiativă a conducerii primăriei ce respectă principiile de mai sus. Dacă nu se întâmplă nimic, vom promova noi un proiect de hotărâre în acest sens în Consiliul Local Timişoara”, a încheiat Ritivoiu.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

George a spus: (mai 18th, 2023 at 10:58 )

Doar o întrebare să-i mai pun reteveiului: cam la cât a estimat costurile totale și cu cât este dispus să participe la aceste cheltuieli? El personal sau guvernul ce cu oroare îl reprezintă. Tocmai s-au tăiat cheltuielile UAT-urilor cu 10%. Sau perfectul n-a aflat?

Costel a spus: (mai 18th, 2023 at 11:03 )

În numele dreptului de a cere, îi cer și eu domnului prefect să-mi cumpere un Bugatti Veyron.

Un USR-ist a spus: (mai 18th, 2023 at 12:37 )

Domnu` Costel, te rog frumos să mă treci și pe mine pe listă ! ( Nu fac mișto ).
PS : Bun răspuns.

Statuia soldatului sovietic social-democrat a spus: (mai 18th, 2023 at 13:07 )

Da’ ADN-ul sovietic din genele partidului lui, nu vrea să-l scoată?
Și cum se face că pân-acum nu i-a sărit în ochi statuia?
Cât suferă urmașii comisarilor poporului pentru țărișoară și „sufletul timișoarei”, vai, săraci!!!

Costel a spus: (mai 18th, 2023 at 13:33 )

@ USR, numa’ ce am deschis lista 😁

Viorel a spus: (mai 18th, 2023 at 13:35 )

Tara ade si baba se piaptana. Pe domnul perfect…scuze , prefect, il dor ochii cand vede o statuie. Totul e perfect in Timisoara. Nimic nu mai e de facut. Doar statuia schimbata. Probabil vor pune vreo ciudatenie de sculptura abstracta, urata si inestetica in loc.

Dan A. a spus: (mai 18th, 2023 at 15:08 )

Guvernul si/sau PSD-ul coace ceva si ne arunca o momeala ca sa avem noi ce comenta pe-aici.

Mario a spus: (mai 18th, 2023 at 15:13 )

Poate ii cere prefectul sa faca dovada domiciliului, sau il suspenda asa cum a procedat cu primarul de la Lugoj. Nu m-ar deranja sa-i ceara primarului si diplomele de studii si apoi sa le faca public. Asta daca psd nu este in cardasie cu usr. Dovediti faptic acest lucru dle. prefect. Restul bla, bla, bla tipic psd.

... a spus: (mai 18th, 2023 at 17:34 )

O iau la mine-n grădină, decât să o distrugă…

ion a spus: (mai 19th, 2023 at 07:01 )

Ritivoiu se pregateste de candidatura la primarie. Cel tarziu la doua saptamani iese cu ceva in presa de frica ca boborul o sa- l uite. Ca e in fisa postului de prefect sau nu, nu importa. Important e sa prinda coledziul.

#Bedeleanu a spus: (mai 19th, 2023 at 11:03 )

Nu, bă. O să puna o statuie cu … Kachamag Bulgaru’, sau mai bine cu Stana Izbașa! Cre’ că au fost colegi de facultate pe la Băile Regulane.
Kachamag, în folclorul autohton, a fost un bulgar cu pwula mare, din zona Dudestiului vechi, care a convins-o pe o împărăteasă, știți voi care, să dea mult pământ arabil conaționalilor lui, stabiliți în câmpia Banatului.
Ritivoiule.

Euy a spus: (mai 19th, 2023 at 20:16 )

Si care este problema ca este o statuie a orasului sovietic?! Cu bune si rele face parte din istoria noastra. Hai sa stergem si din istorie ce nu ne pica bine acum. Sa scapam si de lupoiaca din centru, ca doar Imperiul Roman ne-a invadat.

felix rothneda a spus: (mai 21st, 2023 at 20:12 )

In anii 60 -70 circula un BANK!!! …-cu ostasul sovietic!!!! – Hallo Costica sti tu ca Ostasul nostru coboara noaptea si face PIPI de 3x stânga si o data dreapta!!?
– Parerea me-a nr1, este : -De fapt ostasul reprezinta armata sovietica(rusa) româna germana ungara un soldat care a murit în al 2lea razboi mondial.Un soldat care a drebuit sa parasesca
familia si sa se prezinte la asa numita DATORIE de patrie FANATISM s-au încredere ca de partea lui este dreptatee.
Parerea nr2 -ARTISTIC ma gândesc la sotii CRISTO&Jeanne Claude care cu idei spectaculare au acoperit învaulit Zidul Berlinului care din 1961-1989
a despartit doua idei una comunista si alta care a reprezentat: ideia de democratiee si libertate.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului

Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.