Sindicalismul de caviar din Primăria Timişoara, anexă la „instituţia” Culiţă Chiş

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Nu sunt împotriva sindicatelor. Cred că au un rol bine definitiv într-o societate normală. În ţările nordice, considerate cele mai evoluate economic şi social, gradul de sindicalizare este cel mai mare din lume, peste 90%. Semn că poate exista o relaţie bună şi un echilibru patronate – sindicate, care să nu afecteze mediul economic. În schimb nu cred în liderii sindicali din România. Pentru foarte mulţi dintre ei, cozi de topor ale partidelor, în special PSD, sindicalismul a însemnat o trambulină spre politică, iar cazurile sunt multe, începând de la Miron Mitrea şi Victor Ciorbea până la Dumitru Chiriţă, cel care a condus ANRE până cu puţin timp în urmă.

Alţii au constituit adevărate grupuri infracţionale prin care au devalizat companiile de stat. Aici cel mai cunoscut exemplu este al lui Liviu Luca, miliardarul sindicalist de la Petrom, care prin firma sa a căpuşat ani la rândul compania. Până a fi privatizat Petrom-ul aflat în pragul falimentului şi din cauza sindiacatului, Luca avea o mult mai mare putere şi decât directorul companiei. Tot aici l-aş pune şi pe Ion Rădoi de la Metrorex, fost şi senator PSD şi deţinătorul spaţiilor de la metrou.

Menirea unui sindicat este să-i ajute pe cei vulnerabili, pe cei hărţuiţi, ameninţaţi, amărâţi. Pe cei de jos, de la bază, pe muncitorul de rând, în special. La noi e taman invers. În fapt, pattern-ul liderului de sindicat român este Jimmy Hoffa. De aici şi relevanţa tot mai mică a sindicatelor, lipsa de încredere în ele, similară clasei politice. O să spuneţi că au făcut marea grevă din educaţie. Aici mai mult a fost o mişcare de jos în sus, iar liderii de sindicat, putred de bogaţi faţă de marea masă de profesori, au vrut să închidă greva de mai multe după ce s-au văzut cu sacii în căruţă, dar presiunea de jos era prea mare. Oricum au suspendat greva în strigătele de „Trădare!” ale dascălilor.

Un astfel de sindicat al plutocraţilor este şi cel din Primăria Timişoara condus de Tiberiu Negrei. Un sindicat care mai reprezintă în jur de 10% din angajaţi, în general foşti directori şi şefi, unii cu probleme penale. Printre aceştia figurează şi celebrul Culiţă Chiş, ani la rândul cel mai bine plătit angajat al primăriei, cu un salariu mai mare decât al primarului. Un sindicat care se respectă, printre altele având investiţii imobiliare pe litoral, la Mamaia. Şi un sindicat care i-a părăsit pe cei mulţi pentru a apăra privilegiilor celor puţini şi pe care i-a apucat sindicalismul în momentul în care au avut probleme.

Respectiv, în vara lui 2021, când administraţia Fritz a vrut să demareze curăţenia în primărie, instituţie care ajunsese un poligon de încercare pentru tot felul de malversaţiuni, mai mulţi foşti directori şi directoraşi, simţind muşte pe căciulă, s-au înscris în sindicat. Unii cu dosare penale acum, unii angajaţi ilegal, alţii după concursuri trucate. Printre înscrişi, Rodica Aurelian, fosta şefă de la Personal, bugetar cu Lexus şi apartament în Tenerife, ajunsă ilegal şefă fiindcă nu avea studiile necesare, acum urmărită penal pentru concursuri fraudate. Altul, Adrian Bere, fost director la Mediu, proprietarul unui PUZ de 2 milioane de euro. De la Urbanism venea Gabriela Borcsi, dosar penal relativ recent, dar celebră prin implicarea ei în tot felul de şmenuri imobiliare, unde îl avea partener pe Radu Ţoancă. Şi, sigur, Culiţă Chiş.

Nu intru în amănunte despre deciziile alternante din justiţie. Dar ce e mai interesant e cazul lui Chiş. Justiţia timişoreană a decis recent că el trebuie musai să fie director. La direcţia pe care a condus-o, iar dacă aceasta nu mai există la alta. Cum direcţia pe care o conducea nu mai există, Consiliul Local a inventat o nouă direcţie special pentru Chiş. Că aşa e în Românai, judecătorii fac şi organigrame în  primării, în timp ce fac grevă pentru pensiii speciale. Numai că lui Culiţă nu-i place direcţia inventată pentru el, vrea alta. Hopa şi sindicatul ameninţă Executivul primăriei cu proces, dacă nu i se face pohta lui Chiş. Exact, sindicatul care ar trebui să apere amărâţii, intervine şi în această speţă.

Să mai spun că, după desfiinţarea direcţiei pe care a condu-o, Chiş putea să se prezinte la concurs pentru orice funcţie de director. Problema e că el n-ar putea câştiga un concurs pe bune nici pentru a fi portar în primărie, nu vorbesc de simplu inginer. El a ajuns director în urma unui concurs de tot râsul, unde a ştiut să răspundă la o singură întrebare: câţi membri sunt în Consiliul Local? Mai mult, caz unic, pentru a-şi putea depune dosarul, s-a scos limba străină de la certinmţe. Pe de altă parte e drept că e as la altceva. Toţi cei care-l cunsoc spun că singura sa competenţă este o slugărnicie greţoasă în faţa şefilor. Pe de altă parte, din cauza crasei sale incompetenţe, dar şi din alte motive, lucrările la Drumul Boilor au fost amânate ani la rîndul. Dar el trebuie să fie director şi doar la direcţia pe care o vrea, insistă plutosindicatul din primărie. Şi justiţia timişoreană…

P.S. Apropo de servilism, în campania electorală din 2016, Chiş a avut o iniţiativă care i-a plăcut mult fostului primar Nicolae Robu: transport public gratuit pentru toţi timişorenii. Spre îmbufnarea celor doi, fostul secretar Ioan Cojocari le-a spus că e un lucru ilegal şi, chiar dacă ar trece de Consiliul Local, ar fi blocat la Prefectură.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

tm a spus: (iunie 22nd, 2023 at 10:02 )

„…judecătorii fac şi organigrame în primării…”
Gresit.
Un incompetent (Culita Chis) a fost concediat de alti incompetenti (din Primaria Timisoara ) ,nerespectand Codul Muncii .
Speta banala , proces pe care il casitga in instanta , chiar si un avocat stagiar .

Un USR-ist a spus: (iunie 22nd, 2023 at 10:14 )

PS 2 . În unele țări sindicatele acoperă salariul pe timpul grevei ( atât cât poate, în funcție de ”bagăția” acestuia ).

vest a spus: (iunie 22nd, 2023 at 11:57 )

Chis asta a fost promovat de catre Ciuhandu, fiind ceva neam, fin sau asa ceva. Dupa Ciuli, limba Chisului s-a indreptat spre curul lui Lae Robu, care e specialist in oferirea gaurii curului pentru limbile dispuse sa intre acolo.

Costel a spus: (iunie 22nd, 2023 at 12:08 )

@ tm, vorbesti aiurea. Chisculita n-a fost concediat, s-a schimbat organigrama primariei si i s-a desfiintat directia. Nu a fost concediat, se face ca munceste in continuare in cadrul primariei. Citeste cu atentie si POATE intelegi: „Justiţia timişoreană a decis recent că el trebuie musai să fie director. La direcţia pe care a condus-o, iar dacă aceasta nu mai există la alta.” Capisci?

SanduM. a spus: (iunie 22nd, 2023 at 17:06 )

Arătați-mi o organizație sindicală care nu face jocul patronatului (sau unei găști, la stat). Nu prea există. Sindicatul e un petec de putere, o scară pentru a ajunge de la pâine la cozonac. O pârghie în plus prin care băieții își centrează ca să dea cu capul. Cazul așa-zisului sindicat din Primăria Timișoara e mai special, fiindcă este folosit pentru blocarea activității și băgarea „incompetenților” în budă. Și cred că mai e un caz atipic și pentru că este telecomandat din afara instituției, nu dinăuntru. Pentru culoarea locală, balcanico-comunistă, pentru aroma de rahat cu apă rece, mai participă la ghiveci și justiția și „presa locală”. Când tragi linie, iese o mizerie anti-românească, un teatru ieftin și penibil vopsit (cică) cu legalitate și proceduri, plătit de cetățenii acestui oraș care au ajuns să se uite cu admirație și invidie la dezvoltarea Clujului sau Oradei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă

Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită

La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația
Primăria Timişoara anunţă că a fost turnat și ultimul strat de asfalt pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre Cetății și Circumvalațiunii. Totodată, echipele Societăţii Drumuri Municipale (SDM) au finalizat reparațiile la carosabil. Următoarea şi ultima etapă o reprezintă realizarea marcajele rutiere. Muncipalitatea anunţă că tot astăzi finalizează și lucrările la trotuare pe această porțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de modernizare de pe Calea Bogdăneștilor intră în etapa finală
Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a violat o adolescentă de 16 ani. Fapta s-ar fi petrecut la începutul acestei luni în apropierea localității Făget, județul Timiș. Conform anchetatorilor, victima și agresorul s-au întâlnit în cursul zilei de 3 august 2026. Tânărul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr de 19 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o minoră într-o zonă izolată din apropierea Făgetului
Federația Operatorilor Români de Transport a solicitat, printr-un memoriu transmis Prefecturii Timiș, verificarea legalității impunerii pe raza Timișoarei a unei taxe de 280 de lei pentru tranzitarea orașului de către vehiculele cu masa peste 3,5 tone. De asemenea, acuză defavorizarea operatorilor privați care efectuează transport de persoane, în favoarea STPT. Memoriul solicită verificarea impunerii acestei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pentru tranzitarea Timișoarei de vehiculele peste 3,5 tone, reclamată la Prefectură
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a anunțat că a reușit frezarea, cu noul utilaj achiziționat împreună cu Primăria, a 30 de kilometri de linie de tramvai, acoperind, astfel, planurile inițiale. Utilajul special, tractat de tramvai, a fost testat în prima fază în luna aprilie, iar efectele operațiunii înseamnă mai mult confort pentru călători, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Confort mai bun în tramvai, zgomot mai puțin pe străzi. 30 de kilometri de șine au fost frezate de noul utilaj achiziționat de Timișoara
Săptămâna trecută v-am arătat harta: șapte spitale publice mari, patru stăpâni și un întreg care nu are niciunul. Astăzi ridicăm privirea de la oraș la regiune – și la spitalul care ar fi trebuit s-o adune.  În 2005, România promitea opt spitale regionale. Vestul era, firesc, pe hartă: patru județe aveau nevoie de un loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de gardă (3). Nimeni n-a spus nu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.