A patra ediție a Proiectului „Hercules” este aproape de start

Peste 8700 de locuri sunt disponibile în toată țara la cursurile gratuite de inițiere oferite de Agenția Națională pentru Sport.

Copiii între 6 și 14 ani din toată țara au la dispoziție peste 8700 de locuri și mai mult de 40 de discipline sportive, la cursurile gratuite de inițiere oferite de Agenția Națională pentru Sport prin cele 42 de direcții județene de sport și tineret. Obiectivul principal este acela de a-i deprinde cu practicarea sportului, pentru a fi mai sănătoși, dar și de a-i aduce mai aproape de performanță.

“Ne dorim să atragem copiii către sport, iar “HERCULES” este un proiect care a crescut frumos și este așteptat și de cei mici, și de părinți, deopotrivă. Face parte dintre proiectele pe care Agenția Națională pentru Sport le va implementa în continuare, pentru că ne dorim să creștem baza de selecție pentru sportul de performanță și ne dorim, în același timp, o tânără generație mai activă și mai sănătoasă. Acestea sunt unele dintre obiectivele noastre majore”, a declarat Elisabeta Lipă, președinte al Agenției Naționale pentru Sport.

Resursele materiale necesare sunt puse la dispoziție de Agenția Națională pentru Sport, care a alocat și distribuit în acest sens către direcțiile subordonate, prin care se derulează proiectul, bugetul destinat cheltuielilor de organizare. Acesta însumează, pentru actuala ediție, aproximativ 900.000 lei.

Fiecare județ are propria ofertă de program, în raport cu resursele umane și facilitățile sportive existente la nivel local, fiind oferite cursuri de orientare, atletism, tenis de câmp, baschet, handbal, haltere, GO, gimnastică artistică, dans, natație și natație dizabilități, judo, fotbal și fotbal dizabilități, scrimă, volei, oină, tenis de masă, autoapărare, gimnastică ritmică, streetdance, majorete, karate, rugby și mini-rugby, box, lupte libere și greco- romane, tir cu arcul, arte marțiale, șah, Taekwondo, squash, gimnastică aerobică, chanbara, Wing Chun Kung Fu, jocuri aplicative, canotaj, radioamatorism, patinaj viteză role, echitație, kempo, ciclism, badminton și kendo.

Proiectul “HERCULES”, inițiat în vara anului 2022, care oferă cursuri gratuite de inițiere în diferite discipline, pe durata vacanțelor școlare, a ajuns la cea de-a patra ediție. Aceasta se va derula între 1 iulie și 6 august 2023, la nivelul întregii țări.

Pentru implementarea și derularea proiectului, direcțiile județene de sport și tineret încheie diferite forme de colaborare instituțională cu cluburile departamentale din subordinea Agenției Naționale pentru Sport sau cu alte structuri sportive de la nivel local, pentru susținerea bunei desfășurări a cursurilor, în condiții de deplină siguranță.

Organizatorii urmăresc să le deschidă copiilor interesul pentru practicarea sportului și să stimuleze legitimarea lor în cadrul cluburilor departamentale ale Agenției Naționale pentru Sport.

Pentru recompensarea entuziasmului și a dorinței de a face sport, precum și a participării active și dedicate la proiect, copiii primesc tricouri și șepci inscripționate cu logo-ul proiectului, dar și mici surprize, precum și diplome de recunoaștere a meritelor sportive, care să le amintească de momentele frumoase ale întâlnirii cu HERCULES.

Locațiile de desfășurare a cursurilor și modalitățile de înscriere vor fi disponibile în scurtă vreme pe platforma creată în acest scop, la adresa: www.proiectulhercules.ro. Mai multe informații se pot afla contactând direcțiile județene de sport și tineret de la nivel local.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.