“Specialii” de serviciu ai PSD-PNL. Pentru restul începe Programul “scapă cine poate”

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Venituri de 5.300 de euro pe lună; patru case; 300.000 de euro în conturi; obiecte de artă în valoare de 250.000 de euro. Nu, nu e agoniseala unui CEO la vreuna din multinaţionalele care sug sângele poporului român. E vorba de averea declarată a unui proaspăt consilier al premierului Marcel Ciolacu, altul decât Victoraş cel viteaz din bărcuţa pe uscat care face mişto de ziariştii aflaţi în teatru de război. Mai exact e vorba de Carmen Orban, șefa Clinicii ATI din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), care îl consiliază pe Ciolacu pe probleme medicale din luna iulie. Deşi, în mod normal, poate trebuia ea consultată de angajaţii ANI pentru agoniseala de bugetar. Sigur, lucru imposibil, ANI fiind o instituţie aflată în subordinea PSD, iar doamna cu pricina este luată în vedere şi pentru un loc eloigibil pe lista PSD la europarlamentare.

Doamna Orban nu va fi afectată sub nicio formă de “marea reformă” fiscală promulgată joi de preşedintele Klaus Iohannis. Şi asta după ce judecătorii CCR i-au dat undă verde. Aici trebuie observată şi înduioşătoarea naivitate a celor din USR care au sesizat Curtea Constituţională vizavi de aceste măsuri pentru care Guvernul Cioalcu şi-a asumat răspunderea. Chiar credeau cei din USR că la CCR se judecă pe baza Constituţiei, iar nu pe interese partinice? Atâta timp cât acolo e de fapt o cloacă, un grup infracţional organizat, antireformist şi probabil cea mai nocivă instituţie din România.

În mod cert noile măsuri nu-l încurcă la buzunare nici pe Marcel Ciolacu, doar ne-a demonstrat că îşi poate umple coşul de cumpărături cu doar 100 de lei. Şi nici pe cei de la ASF, de exemplu. Instituţie de stat cu salarii la secret. Un parlamentar şi fost ministru (Claudiu Năsui – USR) a fost nevoit să dea în judecată instituţia pentru a sfla salariile. Şi s-a văzut motivul.  De exemplu, acolo anul a are… 16 luni. Exact, e vorba de 16 salarii luate în acest an, după ce anii trecuţi cei de la ASF luau “doar” 14 salarii. Şi e vorba de salarii între 15.000 şi 16.000 de euro pe lună, salarii care s-au triplat din 2020. O să spuneţi că acolo se face performanţă. Pe bune? Au „supraveghaet” de n-au mai putut, doar în ultimul an două companii de asigurări dând faliment.

Dacă tot am vorbit de ei, judecătorii de la Curtea Constituțională beneficiază de următoarele sporuri: pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase, de risc și suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidențialității. Nu e nicio glumă. Plus cumulează salarii imense cu pensii nesimiţite, venitul preşedintelui Marian Enache ajungând la aproape un milion de lei pe an. Exact acelaşi Marian Enache care a citit Proclamaţia de la Podul Înalt, o abjecţie FSN-isto-iliesciană împotriva Proclamaţiei de la Timişoara. Asta e “evoluţia” României din ultimii 33 de ani!

De fapt, aceste măsuri nu-i vor încurca pe toţi “specialii” PSD şi PNL. Începând cu foştii torţionari securişti, continuând cu judecătorii şpăgari şi militarii care toată viaţa s-au războit cu bateriile de vin, cu toţii abonaţi acum la pensii speciale. Şi mai vin zecile de mii de politruci abonaţi la tot atâtea sinecuri în toată ţara. Nu mai vorbesc de sute de instituţii fără rost, înfiinţate sau ţinute în viaţă doar pentru a plăti de la stat personalul de partid. La toţi aceştia, pensiile şi lefurile au crescut şi de patru ori în ultimii trei ani.

De partea cealaltă avem marea masă a românilor care vor suferi din cauza aşa-zisei reforme fiscale, în fapt o jegmăneală în stil mafiot a firmelor mici şi mijlocii. Vor suferi antreprenorii din cauza taxelor mărite, iar multe firme vor falimenta. Asta înseamnă şomaj pentru mulţi români. Taxe care vor produce şi o creştere a preţurilor, care i-ar îi va afecta pe toţi romîânii, cu excepţia “specialilor” de serviciu. Deja nu mai există bani, de exemplu, pentru profesori şi burse, fiindcă s-au dat la “specialii” PSD-PNL care taie frunze la câini.

Marcel Ciolacu ne tot povestea de reforme gen Robin Hood. Dar se pare că n-a înţeles nimic din filmele cu legendarul haiduc. Fiindcă legenda spune că Robin Hood lua de la bogaţi şi dădea la săraci, dar Ciolacu a înţeles taman invers, ia de la toţi şi dă la îmbuibaţii “speciali” de partid. Culmea, în aplauzele multor săraci care au avut în ultimele trei decenii relaţie de genul sindrom Stockholm cu PSD.

 

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.