În Sala Sporturilor din Deva, față în față s-au aflat CSM din localitate și CFR Timișoara în derby-ul etapei a VI-a din prima ligă la futsal.
Gazdele veneau după un succes în deplasare, 2-0 cu Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, victorie ce a pus capăt seriei de două egaluri (4-4 cu United Galați și 3-3 cu FK Odorheiu Secuiesc – ambele pe teren propriu), și priveau cu optimism confruntarea cu bănățenii. CFR Timișoara s-a prezentat la Deva ca singura echipă cu maximum de puncte după cinci etape disputate în actualul sezon. Trupa lui Robert Lupu urma să susțină astfel primul examen major din actuala stagiune în fața unei echipe care s-a întărit în această vară.
A fost un duel intens şi de calitate, ambele echipe fiind neînvinsr în acest debut de campionat.
CFR Timișoara a făcut o primă repriză perfectă, intrând la cabine în avantaj, 3-0! La reluare, CSM Deva a declanșat cursa de urmărire a liderului, care a rezistat eroic până la final. Meciul a avut dramatism, dar și momente tensionate pe final atunci când, cu doar câteva secunde înainte de deznodământ, gazdele au cerut penalty. S-a terminat 3-2 pentru echipa feroviară, care îşi păstrează astfel bilanţul perfect. O victorie importantă şi meritată pentru trupa în alb şi vişiniu pentru care au marcat Wellington, Anderson şi George David, brazilianul Savio valadares semnand reuşitele hunedorenilor.
În runda viitoare, pe 6 noiembrie de la ora 17, în Sala Constantin Jude, gruparea bănăţeană va întâlni Futsal Klub Odorheiu Secuiesc
Comentarii prin facebook