Duelul medaliatelor cu bronz şi argint din ultimul sezon de futsal a însemnat un duel intens şi pasionant în Sala Constantin Jude între CFR Timişoara şi FK Odorheiu Secuiesc.
S-au întâlnit astfel două echipe cu un joc bun şi care nu fac risipă de energie când este vorba despre un meci direct. După un început echilibrat, CFR a deschis scorul prin brazilianul Gustavo Anderson, apoi proaspătul campion mondial la minifotbal, Andrei Nemiţanu, care nu a avut timp să se bucure de titlul câştigat în Emirate a punctat pentru 2-0, scorul pauzei.
Repriza secundă a venit cu oaspeţii în prim plan, Odorhei reuşind să egaleze după reuşitele lui Tanko şi Hadnagy, care au profitat de o relaxare prematură a gazdelor. Antrenorul Robert Lupu a intrat apoi în teren şi şi-a forţat elevii să dea maximum. Tanko a fost eliminat pentru două galbene, iar CFR a profitat imediat marcând prin Anderson, care apoi a înscris şi pentru 4-2. Scorul final a fost stabilit în ultimele secunde, după ce Mihnea Toader a punctat şi el, 5-2.
CFR obţine astfel a 7-a victorie la rând din 7 posibile şi are cel mai bun început de campionat din istorie. Odorhei rămâne la mijlocul clasamentului.
Comentarii prin facebook