Momente de sărbătoare la UPT. 100 de ani de campus universitar la Timişoara

Ziua de 11 noiembrie are o însemnătate aparte nu doar pentru Universitatea Politehnica Timișoara, ci pentru întreg orașul de pe Bega. Prin semnarea, de către Regele Ferdinand, la 11 noiembrie 1920, a Decretului de înființare a Școalei Politehnice, Timișoara a fost ridicată la rangul de Civitas Academica.

Trei ani mai târziu, același suveran inaugura, la 11 noiembrie 1923, prima clădire proprie a Școlii Politehnice timișorene, Facultatea de Mecanică, o clădire emblematică, atât prin stilul arhitectural, cât mai ales prin funcția pe care a îndeplinit-o, momentul fiind, practic, actul de naștere al Campusului Universitar Timișoara. Cu acel prilej, Regele Ferdinand a rostit și celebra frază care a devenit devenit motto-ul Politehnicii timișorene – „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domneşte într-însa”.

Transformarea Timișoarei în oraș universitar a avut ca efect direct creșterea sa și sporirea atractivității pentru investițiile de toate tipurile, păstrarea spiritului tânăr și inovator, promovarea imaginii sale de avangardă a științei românești și europene. Zecile de mii de absolvenți ai Politehnicii au contribuit la industrializarea și modernizarea țării. Iar calitatea extraordinară a resursei umane formate la Politehnică a fost un factor decisiv în atragerea investitorilor străini după schimbarea de regim din 1989.

Dacă în 2020 am sărbătorit 100 de ani de la înființarea Politehnicii timișorene, în 2023, an în care care Timișoara a devenit Capitală Culturală Europeană, celebrăm Centenarul Campusului Universitar Timișoara, iar atenția se îndreaptă spre impactul pe care acesta l-a avut în ceea este astăzi Timișoara și Politehnica.

Zilele Politehnicii programează, în aceste zile, o serie de evenimente ce au în prim-plan istoria de 100 de ani a campusului, rolul Politehnicii în dezvoltarea orașului, a regiunii și chiar a țării, dar și perspectivele de viitor ale Universității Politehnica Timișoara.

Politehnica în retrospectivă. O seară a amintirilor

Pentru a reaminti ce a însemnat Campusul Universitar Timișoara, care au fost momentele semnificative care s-au întâmplat aici și cum ne-au definit acestea în cei 100 de ani, Universitatea Politehnica Timișoara organizează marți, 7 noiembrie 2023, începând cu ora 17:00, în sala Polivalentă a Bibliotecii UPT, evenimentul „Politehnica în retrospectivă. O seară a amintirilor”, în cadrul căruia oameni deosebiți, care au contribuit la evoluția acestei instituții de învățământ, vor împărtăși povești, experiențe și amintiri valoroase: Gheorghe Ciuhandu, Florin Drăgan, Ioan Carțiș, Viorel-Aurel Șerban, Viorel Coifan, Ion Boldea, Vlad Gaivoronschi, Horia Gligor, Bogdan Puriș, Octavian Stăncioiu, evenimentul fiind moderat de cunoscutul scriitor Robert Șerban, și el absolvent UPT.

103 pentru Poli

„103 pentru Poli”, tradiționala cursă de alergare pe Stadionul Știința
Universitatea Politehnica Timișoara a fost întotdeauna un promotor dedicat și un susținător pasionat al sportului. Pentru a reflecta importanța pe care Universitatea Politehnica Timișoara a acordat-o întotdeauna sportului, încă de la înființare, în urmă cu mai mulți ani ani a fost demarată, în cadrul manifestărilor dedicate aniversării instituției, o cursă în care studenții, cadrele didactice și toți cei care sunt alături de UPT aleargă un număr de tururi de pistă egal cu numărul anilor de existență ai universității. Miercuri, 8 noiembrie 2023, între orele 14:30 – 19:00, pe Stadionul Știința, studenții, absolvenții, angajații, cadrele didactice ale universității și parteneri din mediul economic, vor parcurge 103 tururi de stadion, la eveniment fiind așteptați toți timișorenii, dar nu numai ei, care sunt alături de Universitatea Politehnica Timișoara și care doresc să promoveze un stil de viață sănătos, în spiritul Politehnicii.

Doctor Honoris Causa

Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Anton Anton
A devenit o tradiție ca, la aniversare, Universitatea Politehnica Timișoara să acorde titlul de Doctor Honoris Causa, cea mai importantă distincție pe care o poate acorda o instituție de învățământ superior, unor personalități academice de prestigiu, pentru remarcabile realizări în activitățile didactice, de cercetare și cooperare națională și internațională, inclusiv cu UPT. Joi 9 noiembrie 2023, la ora 13:00, în Sala Senatului de la Recoratul UPT, va avea loc ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Anton Anton.

Aniversări la Facultatea de Mecanică și la Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului

Ziua de vineri, 10 noiembrie 2023, este dedicată aniversării de 100 de ani de la înființarea Departamentului de Rezistența Materialelor din cadrul Facultății de Mecanică, ce va avea loc la ora 10:00, în amfiteatrul 104 al Facultății de Mecanică, dar și a 75 ani de Chimie Industrială în Timișoara, eveniment ce va avea loc la ora 11:00, în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al UPT.

Expoziția „unu unu zero zero unu zero zero”

100 de ani de Campus UPT (unu unu zero zero unu zero zero – în cod binar) reprezintă nu doar un secol de excelență academică, ci și un moment al schimbării de paradigmă, de transformare și adaptare la era digitală. Expoziția „unu unu zero zero unu zero zero” reflectează la istoria campusului Universității Politehnica Timișoara, punând în lumină diverse momente, la modul în care patrimoniul construit influențează natura comunității și culturii sale. Artiștii participanți – unii dintre ei, foști absolvenți ai UPT – oferă, prin intermediul lucrărilor realizate pentru expoziție, noi moduri de percepție a spațiilor, de interacțiune cu acestea și de transformare a lor în „locuri” cu sens, încărcate cu valori simbolice și cu rezonanță culturală.

Expoziția se împarte în trei spații: holul principal al Facultății de Mecanică (prima clădire din ansamblul proiectat de arh. Duiliu Marcu, în 1923), căminul 1 MV și cantina ARChA. Vernisajul expoziției va ave loc vineri, 10 noiembrie de la ora 19:00, iar expoziția va putea fi admirată în perioada 10.11.2023 – 10.02.2024. Artiștii: Dona Arnakis, Claudiu Cobilanschi, Cosmin Haiaș, Ana Kun & Noemi Hugel, Maria Mandea, George Roșu, Mihai Toth. Contribuții importante: Radu Radoslav, Peter Jecza, Mimo Obradov. Curator: Mirela Stoeac-Vlăduți.

UPT Campus 100

Evenimentul aniversar central va avea loc în data de 11 noiembrie 2023, începând cu ora 11:00, la ARChA – o clădire de patrimoniu a Politehnicii, un spațiu recent reamenajat, cu destinație culturală, interdisciplinară – unde comunitatea academică și toți cei care îi sunt alături va sărbători valorile, principiile și realizările care au marcat destinul Politehnicii timp de peste 100 de ani. Se vor împărtăși fragmente de istorie dar se va arunca și o privire spre viitor, spre provocările ce urmează, cu speranță și cu încredere că Politehnica va fi mereu la înălțimea așteptărilor.

Instalație Muhle

În data de 15 noiembrie 2023 va avea loc vernisajul unei instalații care prezintă o documentare despre istoria familiei Muhle. Serele familiei celebre de grădinari se aflau în proximitatea campusului UPT de astăzi. Prin această instalație, echipa Campus Creativ UPT recuperează o zonă din campus printr-un proces de plantare și documentare și face un arc de timp peste cei 100 de ani, reamintind comunității vecinătatea dintre cei doi piloni importanți din istoria Timișoarei.

30 ani de traductologie și comunicare în UPT

Facultatea de Științe ale Comunicării va sărbători joi, 16 noiembrie 2023, la Casa Politehnicii nr. 2, „30 ani de traductologie și comunicare în UPT”. Programele de studii coordonate în prezent de Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării îşi au originea în specializările de comunicare și traducere iniţiate și dezvoltate pe parcursul a 30 de ani în cadrul Universității Politehnica Timișoara. Transformările consemnate de istoria specializărilor de comunicare și traducere în cadrul Universității Politehnica Timișoara demonstrează capacitatea instituţiei de a se adapta tendinţelor observate în mediul socio-economic şi de a răspunde nevoii de formare iniţială, prin studii universitare, a unui segment de public interesat de domeniul ştiinţelor comunicării şi al limbilor moderne aplicate.

100 de ani de Campus UPT

Au trecut 100 de ani de când campusul Universității Politehnica Timișoara conturează un spațiu de dialog între studenți, cadre didactice și comunități ale orașului, iar pentru a marca acest moment special și pentru a sărbători acești ani în care a adus schimbare prin artă, tehnologie și, mai ales, comunitate, echipa Campus Creativ UPT a pregătit un eveniment pe măsură, ce va avea loc vineri, 17 noiembrie 2023, începând cu ora 19:00:
– proiecția unui film documentar despre viața și istoria campusului UPT, animație regizată de Carmen Lidia Vidu;
– conferința susținută de Anna Rosling Rönnlund, designer suedez și specialist în vizualizarea datelor, autoarea cărții – Factfulness: Ten Reasons We’re Wrong About the World – and Why Things Are Better Than You Think, prezentă pentru prima dată în România;
– instalația de lumină realizată de arhitectul Dorin Ștefan Adam;
– pictura murală realizată de Lucian Barbu;
– conceptul de iluminat ambiental realizat de Anda Maier;
– video mapping pe cladirea Bibliotecii Centrale a Universității Politehnica Timișoara, realizat de Electronic Resistance;
– concertul live al trupei NOBLESSE OBLIGE.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz denunţă un amendament introdus special pentru el de PSD: Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a denunțat joi un amendament introdus de PSD în proiectul legii integrității, amendament care l-ar face să-și piardă mandatul de primar. Fritz a afirmat că doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic, adăugând că un astfel de amendament care funcționează retroactiv este neconstituțional, astfel că va ataca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz denunţă un amendament introdus special pentru el de PSD: Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Radu și Nicolas Benea vor să dea lovitura și pe un traseu regal, la Sinaia

Trofeul Sinaia, una dintre cele mai spectaculoase etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă, programează în acest weekend un nou duel pe celebrul Drum Regal. La start se vor alinia 89 de piloți, iar printre cei care iau startul în lupta pentru primele locuri se numără și piloții de la echipa timișoreană Canova Racing,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu și Nicolas Benea vor să dea lovitura și pe un traseu regal, la Sinaia
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Galbenul de pe noile tramvaie și autobuze nu a dus la scăderea numărului de accidente la STPT

Societatea de Transport Public Timișoara se confruntă cu un număr în creștere al accidentelor, majoritatea provocate de alți participanți la trafic. Directorul STPT consideră că șoferii timișoreni, pur și simplu nu sunt atenți în trafic. O concluzie este clară, culoarea galbenă, impusă de municipalitate ca fiind imprimată pe mijloacele de transport noi nu a ajutat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Galbenul de pe noile tramvaie și autobuze nu a dus la scăderea numărului de accidente la STPT
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea de Transport Public Timișoara se confruntă cu un număr în creștere al accidentelor, majoritatea provocate de alți participanți la trafic. Directorul STPT consideră că șoferii timișoreni, pur și simplu nu sunt atenți în trafic. O concluzie este clară, culoarea galbenă, impusă de municipalitate ca fiind imprimată pe mijloacele de transport noi nu a ajutat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Galbenul de pe noile tramvaie și autobuze nu a dus la scăderea numărului de accidente la STPT
Județul Timiș a fost ales ca exemplu de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OECD, ca una dintre cele 30 de regiuni europene care vor elabora strategii de colaborare transfrontalieră alături de specialiștii organizației. În cazul Timișului, punctul de plecare pentru viitoarea strategie va fi Canalul Bega și potențialul său pentru comunitățile din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul va participa, alături de zeci de organizații europene, pentru elaborarea de strategii de colaborare transfrontalieră alături de OECD
Drumul care leagă Sânpetru Mare și limita spre județul Arad a fost reparat, pe o lungime de aproape zece kilometri. Pe o bună porțiune a fost așternut un nou covor asfaltic. Consiliul Județean Timiș a anunțat finalizarea lucrărilor de întreținere efectuate pe DJ 682E, pe drumul care leagă Sânpetru Mare și Igriș de limita județului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au finalizat lucrările de întreținere de pe drumul Sânpetru Mare – Igriș – limita de județ/VIDEO
Plus la venituri, plus la numărul de călători, dar și o creștere a numărului de pasageri transportați. Acestea sunt valorile pe care Societatea de Transport Public Timișoara le-a înregistrat în prima parte a acestui an. Datele statistice arată o creștere de 5,4 milioane de lei față de primele șase luni ale anului precedent, atunci când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La partea financiară STPT merge tot mai bine. Compania de transport local are un plus de 31 la sută la venituri proprii
Lucrările efectuate pentru reabilitarea Pasajului de la Fabrica de Zahăr, din Freidorf avansează. Constructorul lucrează la zidurile de sprijin și pregătesc platforma pentru execuția piloților. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, încep o serie de restricții de circulație. Benzile auto vor fi îngustate pentru a permite intervențiile la marginea carosabilului, iar accesul spre și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apar primele restricții de circulație la Pasajul Polonă, odată cu evoluția lucrărilor
Un pedofil mai puțin! Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 45 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă în formă agravantă și șantaj. Din actele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bolnav sexual”, arestat! A profitat de o fată de 15 ani
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a denunțat joi un amendament introdus de PSD în proiectul legii integrității, amendament care l-ar face să-și piardă mandatul de primar. Fritz a afirmat că doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic, adăugând că un astfel de amendament care funcționează retroactiv este neconstituțional, astfel că va ataca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz denunţă un amendament introdus special pentru el de PSD: Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic
Universitatea centrată pe student nu este doar un principiu din Carta UPT, ci un mod concret de a lua decizii. Ce înseamnă, în practică, o universitate centrată pe student? La Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara, răspunsul vine nu doar din documentele instituției, ci și din modul în care sunt luate deciziile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții în prim plan! Principii sănătoase și colaborare ca la carte între Facultatea de Automatică și Calculatoare (UPT) și Liga AC
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.