A plecat oficial la lupta cea mare pentru fotoliul de primar. Nicolae Robu spune că vrea doar să lucreze pentru oraș și timișoreni

E plin de energie, vrea să facă bine orașului care e afectat, nu vrea nicio funcție politică și va face din nou tandem cu Dan Diaconu atunci când va redeveni primar. Sunt primele gânduri pe care Nicolae Robu le-a exprimat în conferința de presă de la ”ungerea” sa de către PNL Timiș pentru candidatura la un nou mandat, al treilea, de edil-șef al Timișoarei. Cum va fi? Rămâne de văzut, cert e că lupta va fi interesantă.

‘Nu am suferit când am pierdut funcția la alegeri, am suferit doar pentru oraș„, spune cel care a fost în fruntea orașului timp de opt ani. A avut timp pentru hobby-urile sale, a înregistrat chiar și o nouă melodie la un studio profesional, dar spune că nu a putut să stea deoparte pentru că vedea că orașul suferă. Sunt cuvintele cu care Nicolae Robu pornește din nou la luptă electorală. În plus, spune că nu se mai ceartă cu presa!

”Mă bucur să ne revedem după trei ani. Introducerea făcută de Alin Nica a atins tot ce era de spus, mare lucru nu am de adăugat, nu trebuie să vorbim de trecut, doar câteva fraze”, a spus Nicolae Robu, după care a început prezentările sale clasice oratorice, elaborate, pline de amănunte.

Spune că a plecat de pe postul de primar împăcat. Dar ulterior s-a trezit din împăcarea cu sine și a văzut că noul primar și echipa sa nu ar fi ceea ce trebuie, sunt gândurile fostului primar.

”Am pierdut alegerile la acel moment eram cu toată sinceritatea eram împăcat. Am pus viață din viața mea, aveam satisfacția că am lăsat lucruri cu care mă mândresc. După această împăcare au început semnele de întrebare, ce a venit în locul meu, după ce am văzut declarații gen nu mai facem stadionul lego, pasajul Solventul. Am văzut că nu se mai întâmplă nimic. Am văzut trafic rutier cu probleme, declarații de gen a trecut vremea mașinilor, trebuie să facem șicane. Am spus că orașul nu trebuie batjocorit  de persoanele care au ajuns acolo. Nu pot să stau cu mâinile în sân să privesc. Am văzut că nimeni nu făcea opoziție. Capacitatea mea de acceptare este incomparabil mai mare decât ce am avut altă dată. Am putut să mă analizez pe mine, să îmi descopăr greșelile, mi-am dat seama că intram în tot felul de jocuri. În afară de câteva lucruri, mi s-a speculat modul de a fi. Mi-a prins foarte bine această pauză, am putut să am și viața mea. Mi-am neglijat hobby-urile, desigur în afară de fotbal”, a mai spus Robu.

Întrebat de șeful său de partid, Alin Nica, dacă mai dă zece goluri, cunoscut fiind episodul parodiei în care adversarii săi de pe teren se dădeau la o parte pentru ca primarul să înscrie, Robu a răspuns că ”nu mai răspund la provocări”.

Cu Nica și alți colegi s-a certat, au fost la cuțite, a acuzat că s-au spus vorbe care nu trebuiau dar e trecut, spune candidatul PNL.

”Am zis că în viată apar momente de macaz, trebuie să decizi, dacă te orientezi după mize mărunte și te focalizezi pe mize mari. Ce înseamnă acele vorbe regretabile față de ce se poate face pentru oraș. Mi-am spus că le regretăm, dar miza mare e să câștigăm primăria și consiliul județean. Evident cu majorități PNL-iste și, la final, să putem din nou să privim în ochi pe oricine”, a mai declarat Robu.

Sigur pe victoria sa, fostul primar știe și cu cine vrea să facă echipă, să îl aibă viceprimari.

”Viceprimar il vreau pe Dan Diaconu, evident. Al doilea nu știu dacă va fi de la PNL, depinde de configurația consiliului local și de ce e la consiliul județean, cel mai probabil va fi obiectul unor negocieri, poate chiar să fie de la PNL. Opțiunea 1 e Dan Diaconu”, spune Nicolae Robu.

Surprinzător, Robu nu vrea nicicum un post de consilier local, ca și variantă de back-up dacă nu devine primar, așadar nu va fi pe listele depuse de partid spre vot. Tot o surpriză, mai ales pentru unii, nu vrea să conducă PNL Timiș! Se dedică exclusiv orașului.

”Nu vreau funcția de președinte, Doamne ferește. Sunt în o etapă în care îmi doresc să fiu primar pentru Timisoara. Am spus și conducerii naționale, nu doresc funcție politică, național sau local. Să câștig alegerile, să mă dedic total exercitării acestei funcții. Vreau un mandat să duc mai departe munca mea. Tranșant, nu vreau funcția de președinte! Eu nu sunt conform cu modelele umane știute, eu nu sufăr. Dar pentru oraș am suferit. Imi doresc să câștig, dacă nu, asta e, am avut atâtea idei pentru a trăi viața”, susține liberalul.

Se vede lucrând cu o majoritate USR în consiliul local? De ce nu! Spune că are chiar și prieteni, ce nu înțelege este ardoarea cu care aceștia promovează progresismul.

”Nu operez cu categorii, ci cu persoane. Am cunoscut foarte mulți oameni din punctele de vedere cu nimic mai prejos decât mine, dar cu alte concepte ideologice. Te lași prins într-un iureș al vieții, nu mai realizezi niște aspecte. Am relații cu câțiva USR-iști care insistă, nu mă pot convinge, cât de oportun și necesar e curentul progresist. E dreptul lor ca și al meu să cred în liberalism conservator. Cu oameni de calitate, cu hărnicie, pot colabora indiferent de opțiunea lor. Nu îi putem pune pe toți în aceiași oală”, conform candidatului PNL.

Nu dă pe nimeni afară din primărie

Nicolae Robu știe deja și cum va face managementul de personal, atunci când redevine primar. Nu contează de unde vine cineva, atât timp cât își face treaba, susține el.

”Când am deveni primar, niciun angajat nu am avut nimic cu el, nu m-a interesat de cine sunt apropiați, unii erau relații de famile cu fostul primar, nu e treaba mea dacă omul e harnic, onest. Eu am păstrat tot personalul. Când am venit primar toată lumea spunea că trebuie să schimb șoferul, secretara, că ei văd tot, șoferul vede unde merg. De ce? Am ceva de ascuns? Mă duc în locuri tăinuite? Niciun angajat nu va avea probleme cu mine. S-au făcut abuzuri, nu se întâmplă nici în firme private așa ceva, ca un primar să se comporte cu funcționarii publici așa”, declară Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Eu a spus: (noiembrie 9th, 2023 at 15:03 )

Pentru cei care merg la vot la anul: sa nu uite ziua aceea din 2016 cand de la o ploie tortentiala s-a blocat tot orasul pentru cateva ore, de pe la 9 dimineata pana pe la vreo 12, a fost groaznic. Au fost pasaje, strazi inundate, oameni blocati ore in sir in trafic, transport public paralizat, copii ce si-au petrecut dimineata in tramvai, etc. etc. Si peste toate a venit NESIMNTIREA primarului de atunci care pe la ora 11 dimineata statea linistit pe FB si dadea comunicate despre CMPDTP – sau cum dracu i-a zis (Cea Mai Poli Dintre Toate …).
A aratat atunci ca-l doare undeva de oras si de oameni. Iar acum el si liberalii lui vin sa ne zica ce mult sufera ei pentru noi.
ps. Stiu ca sunt unii ce o sa zica ca ce era sa faca primarul, ca doar nu putea opri ploia, ca se mai intampla si pe la case mai mari, etc. Doar partea cu opritul ploii e adevarata, in rest primarul putea face multe, multe lucruri (legea chiar il obliga la unele – e si un manual al primarului pentru astfel de cazuri). Dar el nimic, absolut nimic, nici macar un comunicat despre eveniment si cateva cuvinte bine ticluite. Doar aroganta si ignoranta totala. Nesimtire cum rar mai vezi.

caraneanul a spus: (noiembrie 9th, 2023 at 15:33 )

caracterul se vede cand lingi unde ai scuipat. dar nu ma mira, orice numai sa ajunga din nou sa fie lins

bla a spus: (noiembrie 9th, 2023 at 15:46 )

Si „fratele” Nasleu a suferit la greu pentru oras. Gasim undeva link si video sa radem putin ?

Reos a spus: (noiembrie 9th, 2023 at 17:14 )

Oare la ce să ne așteptăm cînd începe lupta poate la marșuri organizate ,la înjurături,insultări ,jigniri sau să aflăm din nou cine este centrul universului și din acui cur răsare soarele.

Dan A. a spus: (noiembrie 9th, 2023 at 17:40 )

Facebook-ul lui Robu incepe cu „Prezenta pagină are menirea de a servi comunicării mele, ca timișorean cu diverse funcții publice”. Toate postarile sale se fac de pe pozitia de primar sau stapan al orasului, ne priveste de sus, ne spune ce sa facem. Care functii? Toate sunt foste functii, si sunt multe, ce-i drept. Actualmente: pensionar, si atat.

drucker a spus: (noiembrie 9th, 2023 at 18:06 )

Daca Fritz si-a facut treaba asa cum a promis , Lae nu are nici o sansa .

Dar din pacate pt Timisoara , clasa politica locala e alcatuita doar din oameni cretini , sclavi si lingai .
Cat de prostalau trebuie sa fi , sa crezi ca mai poti sa castigi niste alegeri , mintind cu tupeu ?
PNL(PDL)=PSD=USR si cine mai vreti voi .
Prostia si incompetenta celor de mai sus o sa salte in procente , AUR , un partid sub PPDD .

Răuciți-vă-n morminte, Brătieni, de „liberalismul conservator” al acestor preacinstite curve politice!!!
Mari deficiențe de limbă română, la Robu! Rușinos pentru un dascăl.
Dacă era de față vreun ziarist mai cu sânge, ar fi trebuit să-l întrebe ce înțelege el prin progresism. Pun pariu că înțelege LGBTQ-all, exact ca vatmanul Nilă, venit acum două săptămâni de la Vânju Mare.
După suferința lui, s-ar potrivi ca primar la Mizil, Harkov sau chiar Gaza. E mare nevoie de empatie acolo. Și de un management liberal-conservator. Un transport masif de statute PNL ar rezolva problema lipsei acute de hârtie igienică.
Cred că toți timișorenii au o părere bună despre orașul lor, mai ales dacă au călătorit prin România. Numai Robu are insomnii și suferă! N-am priceput pentru ce suferă. Poate pentru că sub Ciuhandu și în mandatele lui, Timișoara a pierdut multe comparativ cu Clujul ori Oradea?

Xxx a spus: (noiembrie 9th, 2023 at 21:27 )

Astea sunt textele Alinei, sluga lu’ lae.
Ce nu au înțeles că barca lor e scufundata de 3 ani. Foame mare de bani acum.
Tot ce aruncă ei în frizzi, nu fac decât să-i mai acorde un mandat.
Ați avut șansa 8 ani sa demonstrați că sunteți pentru Timișoara. Ați fost doar pentru voi, v-ați dat diferite funcții și posturi, ați atacat banul public pentru burțile voastre.
Cu toții știm că veți avea soarta pnțcd, pdl, prm. E doar o chestiune de timp.
Succes în destrămarea voastră.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava

Liga a II-a de fotbal se reia, după pauza internațională de aproape trei săptămâni. În etapa a 9-a, CSC Dumbrăvița are programată una dintre deplasările cele mai lungi ale sezonului, pe terenul nou-promovatei Cetatea Suceava. Meciul de pe stadionul „Areni” se va juca sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul de la Suceava cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.