Raoul Trifan: Noua lege a pensiilor înseamnă noi taxe şi impozite

Noua lege a pensiilor este una mincinoasă, afirmă senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan. Singurele metode prin care ar putea să facă rost de măcar o parte din banii pentru majorarea pensiilor ar fi prin creșterea taxelor și impozitelor sau prin noi împrumuturi. Ambele soluții sunt păguboase şi n-ar lovi în toți românii, arată senatorul USR.

 Ca de obicei, în ani preelectorali, PSD a venit cu o nouă lege mincinoasă, cea a pensiilor, o lege care înseamnă o reală “bombă fiscală”, afirmă senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.

“În stilul caracteristic, PSD vine cu adevărate bombe fiscale în prag de an electoral. Obișnuit să cumpere bunăvoința electoratului prin orice mijloace și fiind complet decuplat de realitățile economice ale României, partidul social-democrat, ajutat de cel care insistă să-și spună „liberal” deși nu este, flutură măriri de pensii nerealiste înaintea alegerilor din 2024”, arată Trifan.

El spune că, incontestabil, pensiile trebuie să fie majorate, dar numai cele pe baza contributivităţii, iar nu şi cele speciale.

“O spun din capul locului: pensiile trebuie să crească! Cele normale, contributive, nu cele speciale. Este inacceptabil ca, atunci când valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent este de 3.800 lei, pensia medie contributivă să fie de doar 2.000 lei. Practic, pensia medie îți ajunge ca să trăiești doar jumătate de lună. Dar de unde vor veni sumele necesare pentru creșterile de pensii promise? Acest lucru i-am întrebat pe domnii și doamnele de la PSD și PNL timp de 4 ore în plenul Senatului și alte ore bune în comisii”, a continuat Trifan.

Punând câteva întrebări fără răspuns, Trifan arată că totul e o minciună electorală.

“Vor tăia pensiile speciale? Vor optimiza aparatul administrativ al țării? Vor da afara toți sinecuriștii și șmecherii care taie frunze la câini pe salarii de mii de euro? Nici vorbă! Răspunsul bâguit a fost eterna și necredibila sintagmă: „vom elimina evaziunea fiscală și vom îmbunătăți colectarea taxelor”. De parcă i-a oprit cineva să facă acest lucru până acum”, afirmă senatorul USR.

Dincolo de povești frumoase, Trifan arată că în România reală spitalele au rămas fără bani, medicamentele compensate nu se mai plătesc, marile proiecte de investiții stagnează pentru că nu se mai fac plăți, iar “guvernul se împrumută în neștire pentru a încerca să oprească din colaps un stat care se năruie în jurul său”.

“Adevărul pe care Ciolacu nu-l spune despre această nouă lege, dar pe care îl vede toată lumea, este că nu există banii pentru creșterile promise în septembrie 2024. A spus-o chiar și ministerul lor de Finanțe, în avizul dat pe lege. Singurele metode prin care ar putea să facă rost de măcar o parte din bani ar fi prin creșterea taxelor și impozitelor sau prin noi împrumuturi. Ambele soluții păguboase, care ar lovi în toți românii, dar mai ales în cei din mediul privat, ar genera și mai multă inflație care erodează puterea de cumpărare a tuturor, inclusiv a pensionarilor, și ar face șocul creșterii de anul acesta a taxelor, prin comparație, să pară liliputan. I-am ținut 4 ore în plen pentru a explica ce vor să facă cu pensiile românilor. Nu au reușit, dar și-au trecut proiectul în ciuda zecilor de argumente care arătau că este o lege mincinoasă. Vom pune aceeași presiune pe ei luni, în camera decizională, de care vor să treacă legea într-o singură zi, tot fără dezbateri așezate. Sub bagheta lui Marcel Ciolacu, Parlamentul a ajuns o simplă anexă a Guvernului. Sunt convins că schema aceasta prin care PSD promite marea cu sarea înaintea alegerilor după care nu se ține de promisiune nu va mai funcționa și în 2024. Iar cei cu ajutorul cărora este posibil acest asalt brutal asupra economiei românești, cei care încă-și spun „liberali”, vor dispărea”, a mai sus Trifan.

 

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

caraneanul a spus: (noiembrie 16th, 2023 at 08:25 )

cine va opreste sa initiati o propunere de modificare a Constituriei prin care sa fie eliminate pensiile speciale printr-un referendum national la care sunt convins ca vor participa mai multe persoane decat la toate alegerile de anul viitor la un loc.

@caraneanul a spus: (noiembrie 16th, 2023 at 11:45 )

chiar dacă propun așa ceva, în niciun caz nu se va întâmpla!!! PSD, PNL, AUR și UDMR sunt 100% împotriva unui astfel de referendum. Ar putea (teorretic) să-l propună Iohannis, însă moluștele moarte pe jumătate descompuse nu pot face așa ceva.Nemaivorbind c-a jurat cu mâna pe Biblie să meargă în safari.

caraneanul a spus: (noiembrie 16th, 2023 at 12:09 )

daca nu incerci nu vei putea niciodata sa faci ceva

caraneanul a spus: (noiembrie 16th, 2023 at 12:22 )

daca se initiaza o astfel de propunere si se strang un numar de semnaturi degeaba se impotrivesc partidele pentru ca e obligatoriu a fi adoptata si initiat referendumul. totusi e necesar ca cineva sa-si asume demararea acestui referendum

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua

SCM Politehnica Timișoara înfruntă Corona Brașov, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 18:00. Partida are loc la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Jocul contează pentru etapa a doua, iar ambele echipe vin după insuccese pe teren propriu în prima rundă. Echipa viola a cedat în fața celei din Tg. Mureș (72-78), în vreme ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ambasadoarea Austriei în România a discutat cu timișorenii în cadrul unei conferințe, la UVT

Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadoarea Republicii Austria în România, a discutat la Universitatea de Vest studenți, elevi, cadre didactice universitare, diplomați și reprezentanți ai mediului cultural, într-o conversație autentică despre rolul diplomației în lumea contemporană. Ea a susținut conferința „Traumberuf Diplomatin / O carieră desăvârșită: profesia de diplomată”, acțiune organizată în  cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadoarea Austriei în România a discutat cu timișorenii în cadrul unei conferințe, la UVT

Economic vezi arhiva Economic

Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadoarea Republicii Austria în România, a discutat la Universitatea de Vest studenți, elevi, cadre didactice universitare, diplomați și reprezentanți ai mediului cultural, într-o conversație autentică despre rolul diplomației în lumea contemporană. Ea a susținut conferința „Traumberuf Diplomatin / O carieră desăvârșită: profesia de diplomată”, acțiune organizată în  cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadoarea Austriei în România a discutat cu timișorenii în cadrul unei conferințe, la UVT
Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare
O serie de necesități de finanțare urgente, apărute ca urmare a încheierii PNRR și a ajungerii unor proiecte la termenul limită, vor trebui acoperite de Consiliul Județean Timiș în perioada viitoare. Iar acestea vor fi finanțate din creditul pe care administrația județeană o are la dispoziție în urma unui contract cu o bancă, astfel vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Judeţean Timiș realocă banii din creditul pe care îl are în derulare
Municipalitatea timișoreană urmează celor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri și demarează anchete în traficul rutier, dar și în circulația pietonală și velo. De asemenea, se vor face cercetări despre utilizarea transportului public din oraș și din zona metropolitană. Cercetarea se face pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), instrumentul de bază...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să afle cum circulă cetățenii din oraș și din zona metropolitană
După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.