PSD Timiş cere demisia lui Alin Nica: „A împărțit banii așa cum făcea cu terenurile din Dudeștii Noi”

psd timis

psd timis

PSD Timiş consideră că singurul care trebuie să-şi dea demisia în urma scandalului privind împărţirea banilor de către Consiliul Judeţean este Alin Nica, preşedintele acestei instituţii. Reacţia PSD vine după ce mai mulţi primari PNL au protestat la Prefectura Timiş, solicitând ulterior demisia prefectului Mihai Ritivoiu.

PSD Timiş contraatacă în scandalul contenciosului administrativ introdus de Prefectura Timiş vizavi de modul în care Consiliul Judeţean a alocat fonduri primăriilor din judeţ.

“Consiliul Județean Timiș nu este comuna Dudeștii Noi, dar acest lucru nu poate să îl înțeleagă Alin Nica, președintele CJT dovedind încă o dată că nu înțelege importanța instituției pe care o conduce. Banii județului nu pot fi împărțiți după bunul plac sau după criteriul culorii carnetului de partid, astfel de practici trebuie să devină o amintire neplăcută. Dar poate Nica să înțeleagă?”, a transmis PSD Timiş, printr-un comunicat de presă.

PSD-iştii dau şi exemple privind modul discreţionar în care au fost împărţite fondurile.

“Cum poate explica Alin Nica faptul că Timișoara sau Lugojul nu au primit niciun leu de la CJ Timiș? Cum poate să justifice că unei comune de câteva sute de suflete a alocat sute de mii de lei, iar altor comunități mari, cu nevoi și mai mari, le-a întors spatele? Din scaunul de mare vătaf aceste lucruri nu se văd, dar nici timișorenii sau timișenii nu uită aroganța și superioritatea, pentru că este pentru prima oară în 34 de ani de democrație când cineva își permite să se joace într-un asemenea mod cu banii publici”, continuă comunicatul PSD.

Nu în cele din urmă, cei din PSD afirma că, în acest scandal, singurul care ar trebui să demisioneze este Alin Nica.

“Astăzi, a chemat o mică armată de primari pentru a pune presiune pe prefectul județului Timiș, amenințând cu procese și cereri de demisii. Nu Nica, pentru că el a stat ascuns, ci unii dintre primarii aduși cu forța în sediul Prefecturii. Cu un astfel de circ mediatic, șeful liberal încearcă să acopere marea nedreptate pe care a făcut-o sutelor de mii de timișoreni și timișeni. Alin Nica le-a ordonat primarilor pe care încearcă să îi cumpere cu bani publici să ceară demisia prefectului și să dea în judecată Instituția Prefectului pentru atacarea în contencios a Hotărârii de Consiliu Județean prin care s-au alocat banii către primării. Ceea ce a încercat reprezentantul guvernului în teritoriu să facă a fost să îndrepte o mare greșeală, iar pentru aceasta trebuie să plătească cu demisia doar președintele Consiliului Județean Timiș. El a împărțit banii așa cum făcea cu terenurile din Dudeștii Noi pe vremea când era primar acolo”, au încheiat cei din PSD.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Anubis a spus: (februarie 2nd, 2024 at 09:42 )

Nica e o mizerie de om politic.

Alexandru a spus: (februarie 3rd, 2024 at 16:08 )

S-au găsit cei de la PSD să vorbească despre împărțirea banilor după bunul plac.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”

Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Parcurs excelent pentru CFR 2015 la un puternic turneu organizat în Croația

Generația de juniori CFR Timișoara 2015 a participat recent la un puternic turneu internațional din Croația. Memorijal „Milenko Jerković” este un eveniment sportiv de prestigiu dedicat fotbalului juvenil. Au participat 32 de echipe din 10 țări, multe dintre formații reprezentând academii cu brand din Europa. În fața unor academii renumite, o mână de copii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcurs excelent pentru CFR 2015 la un puternic turneu organizat în Croația
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO

Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Generația de juniori CFR Timișoara 2015 a participat recent la un puternic turneu internațional din Croația. Memorijal „Milenko Jerković” este un eveniment sportiv de prestigiu dedicat fotbalului juvenil. Au participat 32 de echipe din 10 țări, multe dintre formații reprezentând academii cu brand din Europa. În fața unor academii renumite, o mână de copii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcurs excelent pentru CFR 2015 la un puternic turneu organizat în Croația
Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
Nu a trecut decât o lună de la deschiderea singurului muzeu pe care Primăria Timișoara îl deține și deja anunță că vrea să investească acolo aproape un milion și jumătate de lei. De asemenea, vrea să transforme expoziția dedicată lui Johnny Weissmuller într-un muzeu. Executivul primăriei va cere votul consilierilor locali asupra celor două proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să investească 1,5 milioane de lei în singurul muzeu din administrare, proaspăt deschis
Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că premierul desemnat Eugen Tomac şi-a depus mandatul, în locul său desemnându-l pe Adrian Veştea. Acesta din urmă a precizat că îşi asumă această responsabilitate într-un moment de criză politică, subliniind că îşi doreşte un guvern politic, care să îşi asume reforme reale. „Domnul Eugen Tomac şi-a depus mandatul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriza de duminică! Tomac și-a depus mandatul, iar Nicușor Dan l-a propus ca prim-ministru pe Adrian Veștea
De ce expertiza fără responsabilitate politică nu poate schimba guvernarea. Întrebarea pare corectă. Nu este. Pentru că pleacă de la premisa că problema principală este cine ajunge la Palatul Victoria. În realitate, uneori întrebarea mai importantă este cine își asumă ce se întâmplă acolo. România ajunge din nou în fața tentației guvernului tehnocrat. După negocieri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul tehnocrat: impotență politică sau criză de competență?
Top