Mesajul de Paşte al episcopului romano-catolic de Timişoara, Iosif Csaba Pál

Iosif Csaba Pál

Iosif Csaba Pál

Mâine, credincioşii romano-catolici din întreaga lume sărbătorsc Învierea Domnului. Ca în fiecare an, cu ocazia acestei mari sărbători, Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, a transmis un mesaj credincioşilor, pe care îl prezentăm integral.

Dragi frați și surori în Cristos!

Învierea lui Cristos este mai mult decât o sărbătoare frumoasă

Paștele este cea mai mare sărbătoare a creștinismului. Dar Paștele nu este doar o sărbătoare. Este mult mai mult decât atât. După cum spune Sf. apostol Paul: „Însă dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră şi zadarnică este credinţa voastră.“ (1 Cor 15,14). Întreaga noastră viață este construită pe aceasta.

1.Iubiți Frați și Surori, noi avem parte de un mare har: putem să ne trăim viața cu Isus cel Înviat, viu între noi. La începutul Postului Mare, o mamă cu șase copii, care s-a convertit în urmă cu câțiva ani, a povestit că ea acum este bolnavă de cancer, dar descoperă că este cu totul altceva să sufere împreună cu Isus. Înainte de convertirea ei, suferința părea ca o prăpastie adâncă, fără speranță, fără sens. Acum se simte cumva susținută și purtată de mâinile lui Dumnezeu. Este complet diferit.

În fiecare an sărbătorim Triduum-ul Pascal: moartea și învierea lui Isus Cristos.

Adesea folosim istorisiri concrete pentru a evidenția adevăruri abstracte, pentru a le face mai ușor de imaginat și de înțeles. Aici nu este nevoie de nicio altă istorisire… Învierea lui Isus este însăși istoria despre care vorbim. A fost răstignit, a murit și a fost îngropat… și a înviat a treia zi. Isus trăiește. Restul este istoria vieții noastre cu El, începând cu apostolii și creștinii din primele secole, până în zilele noastre. Astăzi este rândul nostru, este istoria noastră cu El. Viața Lui printre noi este ceea ce face ca viața noastră creștină să aibă sens și, în același timp, să fie palpitantă. De curând am scris unui băiat câteva rânduri cu ocazia zilei sale de naștere. El mi-a răspuns în felul următor: „L-am acceptat pe Isus în viața mea și vreau ca viața mea să fie pe placul lui Dumnezeu.”

Când cineva Îl primește, aceluia i se luminează inima, pentru că se întâlnește cu realitatea care îi umple viața. Până în acest punct poate fi un drum lung. Nici apostolii nu au înțeles imediat, cu toate că văzuseră deja anumite semne, că Isus trebuie să învie din morți.

2.Iubiți Frați și Surori! Cristos a înviat, Vinerea Mare a trecut… dar pentru mulți Vinerea Mare se continuă. Milioane de oameni suferă din cauza războaielor, a persecuțiilor, a dezbinării, a bolilor. Iar Isus cel înviat vrea să fie alături de ei. El își cheamă Biserica, ne cheamă pe noi, ca să fim alături de ei, pentru ca, prin noi, ei să simtă apropierea Lui. El este acolo unde oamenii suferă…

Cel Înviat pătimește încă Vinerea Mare în fiecare persoană care suferă. El ne invită și pe noi: vrei să vii cu mine, vrei să mă urmezi? Aceasta înseamnă două lucruri: pe de o parte, trăiesc Evanghelia în profunzime, îmi organizez viața în conformitate cu Evanghelia, iar pe de altă parte, îi înțeleg în profunzime pe cei suferinzi, sunt aproape de ei, de cei care suferă poate pentru că L-au abandonat pe Isus, și suferința lor este fără speranță. Isus, care a suferit pentru noi chinurile din Vinerea Mare, vrea să fie alături de cei care suferă și astăzi. El ne așteaptă acolo. Dacă nu vrem să-L pierdem pe Cel Înviat din viața noastră, trebuie să-L căutăm acolo unde oamenii suferă, acolo unde El vrea să aline suferința oamenilor, acolo unde doar apropierea Lui poate da sens suferinței. Astfel, locul suferinței devine locul întâlnirii cu Isus. În mod paradoxal, tocmai unde El este cel mai abandonat, acolo ne așteaptă în iubirea Sa. Oare acest lucru va umple bisericile noastre? Aceasta depinde de la un loc la altul. Dar nu aceasta este cea dintâi întrebare, dacă umplem biserica și în ce mod. Prima întrebare pe care trebuie să mi-o pun este: Îi sunt credincios Lui, Celui Răstignit și intențiilor Sale? Dacă suntem cu El în grădina părăsirii Sale, atunci Muntele Măslinilor și Muntele Calvarului se transformă într-o grădină cerească, grădina dimineții de Paști, locul învierii… El va pătrunde prin ușile închise ale deznădejdii, va fi printre noi și ne va spune și nouă: „Pace vouă“ și va fi cu noi (așa cum descrie atât de frumos Klaus Hemmerle – cf. Msgr. Klaus Hemmerle, Grundstrukturen der Kirche von morgen, 10.03.1984).

Cu aceste gânduri, le doresc tuturor fraților și surorilor să descopere prezența și apropierea Celui Înviat în fiecare situație din viața lor!

Timișoara, în Duminica Învierii, a Anului Domnului 2024

† Iosif,
Episcop de Timișoara

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor

Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet

PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc

Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Programul educațional atașat expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare, a atras deja interesul a peste 3500 de elevi. Programul aduce la Art Encounters copii și tineri de la grădinițe și școli de stat și private din Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Arad, Reșița, Bozovici, Oradea, Deva, Cluj-Napoca și Brașov, dar și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi din România și Serbia sunt așteptați în vizită, gratuit, la expoziția  Picasso en visite
Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui, în perioada 19–20 octombrie 2026, prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare la Schimbările Climatice. Evenimentul este organizat de Centrul de Suport pentru Acțiuni Climatice al UPT (CSAC-UPT), în parteneriat cu Administrația Națională de Meteorologie. Sub tema „De la date la decizii”, conferința va reuni reprezentanți ai administrației publice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima conferință națională de adaptare la schimbările climatice are loc la Timișoara prin UPT
Va fi un weekend alb-violet, în care fanii sunt așteptați să își aducă contribuția. Fostele glorii ale clubului, mai ales din epoca romantică AEK reintră pe teren, însă și actuala Politehnica are meci, amical la Novi Sad. Pe noua bază Costică Rădulescu vor defila și alte foste glorii. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fanii Politehnicii, împărțiți sâmbătă în trei: meci în memoria lui Costel Ionilă, deplasare în Serbia și o partidă a legendelor
PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Ministerul Transporturilor și-a dat acordul pentru ca Primăria Timișoara să poată demara partea sa din investiția pentru realizarea unei rețele de tren metropolitan în jurul orașului. Astfel, a fost mandatată compania feroviară de stat să încheie un acord cu municipalitatea timișoreană. Primăria Timișoara beneficiază din plin de sprijinul actualei conduceri a Ministerului Transporturilor și dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan
Comuna Beba Veche rămâne fără unul dintre cei mai apreciați și longevivi primari din Timiș. Ioan Bohancanu a decedat în primele ore ale zilei de vineri. Ales prima dată edil-șef în 1996, Bohancanu a condus comuna de la granița cu Serbia și Ungaria de atunci, cu excepția unui singur mandat. El s-a născut în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Beba Veche a trecut în neființă
Angajaţii Horticultura au demarat mai multe lucrări în Parcul Anton Scudier. Astfel, se sădesc plante perene şi s-a montat un sistem de irigare. Joi, 1 octombrie, echipele Horticultura au început plantările de plante perene în zonele pregătite. De asemenea, a fost montat sistemul de picurare, care urmează să fie conectat la sistemul de irigații al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura, lucrări de toamnă în Parcul Anton Scudier
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.