Dominic Fritz îl provoacă pe Sorin Grindeanu: “Îi recomand să mai vină din când în când la Timișoara și să se dea jos din limuzina lui”

Răspunzând unui atac lansat de Sorin Grindeanu, Dominic Fritz i-a recomandat ministrului Tranporturilor să nu se mai uite aşa mult la televizor, la Bucureşti, ci să vină în Timişoara ca să vorbească cu oamenii. Grindeanu afirmase, printre altele, că Fritz este un primar rupt de realitate care vinde doar poveşti.

În discursul susţinut cu ocazia lansării în competiţia pentru un nou mandat de primar, Dominic Fritz a afirmat că se aşteaptă, în cele două luni rămase până la alegeri, la multe atacuri “unele corecte, cât de cât democratice, legitime, dar multe altele sub centură”. Unul dintre acestea a fost lansat luni seara, la Digi 24 de către primvicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu

“Au început deja, a fost aseară domnul Grindeanu la Digi și a spus că Fritz vinde la Timișoara doar povești care dau bine pe sticlă. Eu îi recomand domnului Grindeanu să nu se mai uite așa de mult la televizor acolo la București, să mai vine din când în când la Timișoara și să se dea jos din limuzina lui. Îi recomand domnului Grindeanu să vorbească… Cu oamenii, de exemplu, în Dâmbovița sau în Lipovei, oameni care acum plătesc facturi mult mai mici pentru că administrația Fritz în sfârșit a reabilitat blocurile lor, în condiţiile în ace unii au depus dosare încă din anul 2005. Nu sunt povești”, a spus Fritz.

El i-a mai indicat lui Grindeanu să vorbească cu oamenii din zonele Bălcescu, Lunei, Cetăţii, dar şi cu copiii din Timişoara.

 “În Bălcescu, vă amintiți, care era defrișat, măcelerit și am readus verdele. În Lunei, pe un teren de peste 5.000 de metri pătrați am creat un parc în urma unui proiect de bugetare participativă. Nu sunt povești. I-aș recomanda dlui Grindeanu să vorbească cu copiii, de exemplu, de la Generală 13, de la Generală 25, unde am construit nu doar corpuri noi, ci și săli de sport pentru ei. Pentru că, din păcate, mult prea puțin copiii au săli de sport. Nu sunt povești. I-aș recomanda dlui Grindeanu să vorbească cu oamenii care stau în Cetății, care, da, au îndurat doi ani de șantier intens, dar care acum pot să meargă la lucru sau la cumpărături din nou cu tramvaiul pe un bulevard reabilitat de la zero. Nu sunt povești”, a mai spus Fritz.

“Ce proiect major a promovat în PNRR domnul Fritz? (…) Așa venim și suntem tineri, frumoși, am înțeles. Dar tocmai de aia vă spuneam că timișorenii s-au săturat de experiențe de tipul ăsta și-și doresc proiecte concrete (…) De povești și de lucruri care dau frumos pe sticlă suntem sătui. Eu ca timișorean, dincolo de politică, sunt sătul. Eu vreau ca orașul meu să meargă înainte. Și nu merge înainte în ritmul ăsta, chiar nu merge înainte”, a spus, printre altele, Sorin Grindeanu, la Digi 24.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

23 comentarii pentru acest articol

doru a spus: (aprilie 10th, 2024 at 13:20 )

Dominic, nu te juca! Nu i-ai prins pe-alde taică-su ori ori alde bună-su unora ca Grindeanu: când coborau ăia din Volga neagră, era grav de tot! Mai bine să fie la București, pe pustii, la ei, acolo!

Daniel a spus: (aprilie 10th, 2024 at 14:16 )

Să vină amândoi, să se dea jos din limuzine și să vadă cum vor primi oprobriul publicului. Amândoi unu și unul, cu dubii în legătură cu CV-urile lor. Bine ca Fritz se laudă ca a plantat boscheți în timp ce oferă onorarii de succes de milioane iar de premierul ordonanței 13 câte nu ar mai fi de zis…

supapa a spus: (aprilie 10th, 2024 at 15:49 )

eu il provoc pe Grindi sa stea 30 secunde fara sa faca grimese gen Benny Hill.

Lina a spus: (aprilie 10th, 2024 at 15:54 )

Grindeanu e cel mai mare escroc impreuna cu camatarul de Simonis. Au sacrificat autostrada A8 cea mai vitala pentru legatura Iasiului cu vestul romaniei in detrimentul Timisoara – Moravita doar sa mai ia niste voturi de la saracii oameni din judet.

George a spus: (aprilie 10th, 2024 at 16:09 )

@ Daniele, se pare ca prostia si nesimtirea se tin scai de tine. Pe Fritz n-ai sa-l vezi flancat de Vasile si trei politisti locali in civil. Nu stii la cine ma refer, asa ca iti spun eu: la robu, care la orice intalnire cu oamenii din oras, nu pleca fara garda de corp. Oare care or fi fost motivele? Pe Fritz poti sa il vezi singur sau cu familia, prin oras, fara sa se teama de cineva. Oare cine avea Mergedes de la Retim si sofer personal? Daca nu stii, iti spun eu: robu. Iar privitor la „onorarii de succes”, vino exemple sau fa denunt la DNA. Doar ca nu „cohones” nici pentru una, nici pentru alta, pentru ca nu ai dovezi. Doar iti imprastii mireasma cadaverica in jur.

Alexandru a spus: (aprilie 10th, 2024 at 17:09 )

Grindeanu nu este mulțumit de Fritz. Îl susține pe Robu ca alternativă, ce glumă bună.

Iftode a spus: (aprilie 10th, 2024 at 17:35 )

Niște excroci

Daniel a spus: (aprilie 10th, 2024 at 17:39 )

@George
Se pare ca ai o grămadă de argumente din moment ce recurgi la atacuri la persoană. Bine că Fritz se plimbă singur prin oraș când declară că se luptă cu mafia. Fie el este mai tare ca ei, fie ăia nu sunt mafioți. Deja devine ridicolă toată treaba. Robu a avut mașină de la primărie iar Fritz după un an de mandat și-a luat casă pe Eneas. La o comparație nu știu cine iese mai aiurea. Acum că nu există dovezi e alta problemă pentru că legile care au fost modificate de Dragnea încă produc efecte. Prin astfel de metode se pot șifona lejer banii publici pentru ca este o decizie de oportunitate și nu mai intră sub învinuirea de abuz în serviciu. Așa ca se risipesc sume importante de bani pe studii aiuristice. Asta e white collar crime dar la noi pe legislația PSD se acceptă. Singura modalitate este de a-l sancționa la urne, lucru pe care trebuie să îl ia în considerare oricine realizează că astfel de fapte nu pot fi trecute cu vederea mai ales când taxele locale sunt cele mai mari din țară.

Dan A. a spus: (aprilie 10th, 2024 at 17:59 )

Timisorenii nu au nici un cuvant de spus la numirea lui Grindeanu ca ministru. De bine de rau Centura misca, si Grindeanu a avut o contributie importanta aici. Zeci de milioane pentru cativa kilometri de cale ferata pana la aeroport e jaf curat insa.
Eu nu sunt insurat nici cu Robu, nici cu Simonis, nici cu Fritz si nici cu Nica, sunt doar un timisorean de rand, asa ca ma intereseaza:
– in caz ca iese Simonis-Robu, vor putea colabora pentru binele orasului? Caci stim parerea lui Simonis despre Robu, coincide cu a mea.
– in caz ca iese Simonis-Fritz, se vor intelege la fel de bine si dupa alegeri ca in ultimele 6 luni?
– in caz ca iese Nica-Fritz, Timisoara va fi la fel de sabotata de Nica ca si pana acum, sau tot circul a fost ca sa faca pe plac „stapanirii” PNL?
– in caz ca iese Nica-Robu, nu mai e nimic de aflat, va fi vai de noi.

rodica a spus: (aprilie 10th, 2024 at 18:16 )

@Daniel oricum enomul de serviciu PSD-AUR, ca pe Opinia e prea plin de animale asa ca vine pe astea mai citite de cei anti FSN.

Vaidenoi a spus: (aprilie 10th, 2024 at 18:21 )

Auleu! Se cearta securistii intre ei. Secu Germa cu Secu Ro. Mincinosul cu Lingaul. Nu ne-au ajuns securistii nostri am ajuns sa votam securistii nemti. Ca doar nu credeti ca si-a luat vila din somaj. Sau ca aia de la ONU se casatorea cu un fraier somer. Votati-l ca sigur ne vrea binele. Ala gospodar nu era bun, ca statea la bloc si se vopsea. Cum zicea Brancusi: „V-am lasat săraci și proști, m-am întors, v-am găsit și mai săraci și mai proști”

Alex a spus: (aprilie 10th, 2024 at 18:26 )

În Bălcescu fosta administrație a distrus spațiul verde, însă actuala administrație a făcut o mizerie… Pe scuarul de pe Mihai Viteazu au plantat de la intersecția cu Vasile Pârvan pana la intersecția cu Victor Babeș niște plante și tocatura de vegetație uscata, iar în continuare pana la piața Bălcescu aceleași plante s-au uscat și au rămas doar tocaturile… Nu mai spun de scuarul din Piață Bălcescu care arata jalnic… După ce au pus aceleași tocaturi de vegetație printre plante, au adus nisip 🤦… Mare realizare! Sa nu uitam de ce au făcut la STPT, la Horticultura, la Piețe cu toți membrii de partid și simpatizanți, cu pasarela Gelu care cu greu și cu eforturi eroice prinde viata și altele demascat de Roxana Iliescu… Și când te mai uiți prin oraș la toate meshurile cu hoții… Hoții striga hotii

Susino a spus: (aprilie 10th, 2024 at 18:34 )

Eu zic să mai bine să provoacă pe Robu.
Pe post de primar ….

Daniel a spus: (aprilie 10th, 2024 at 19:02 )

Oare de de se grăbesc sa termine lucrările pe Vidrighin sau bucla pentru tramvaiul 5 pana în iunie ?? Proiectele finalizate erau începute de pe vremea lui Robu și cum a ajuns Fritz cum au modificat proiectele care și pe Cetății și pe Bogdanestilor abia au loc 2 mașini mai mari dar sa zicem 2 autobuze . Dezamăgit total câte proiecte au oprit administrația Fritz de la administrația Robu ? Pentru ce ? Au întins câteva proiecte sa le finalizeze acuma în vara ca poate mai punem botul și mai votam Fritz mai departe , uite ca la unii numai merge sa vina sa vândă gogoșele electorale . Asa ca pa scaunul de primar !

Daniel a spus: (aprilie 10th, 2024 at 20:08 )

@Dan A.
Sub aparența că ești neutru încerci să îl scoți din ecuație pe Grindeanu și să induci temeri în privința cooperării între Nica și Fritz deși nu prezinți niciun caz în care să fi avut loc așa-numitul sabotaj. Apoi când spui ca varianta Nica Robu este cea mai indezirabilă este clar ce punctaje răspândești. Ai tu ce ai cu Robu și Nica și chiar ai prefera PSD-ul în locul lor.

nelu a spus: (aprilie 10th, 2024 at 21:48 )

Tot pe Fritz și ,,Dreapta Unită” vor vota timisorenii in Timisoara așa ca să vadă cei care conduc tara, că timișorenii nu au fost, nu sunt și nu vor fi niciodată că ei ! Timișoara înseamnă cultura și civilizație occidentală !

ares a spus: (aprilie 11th, 2024 at 02:02 )

Da, Nelu. Suntem antiPSD dar si antiFritz. Asa ca votam Robu! O fi el vopsit si narcisist, dar nu a vazut Timisoara gospodar mai bun, asa cum n-a vazut lenes mai mare ca Fritz, si mincinos.

ion a spus: (aprilie 11th, 2024 at 07:08 )

Nu mai alaturati cuvintele Robu si gospodar ca se supara limba romana.

d a spus: (aprilie 11th, 2024 at 08:05 )

totusi candidatul aur la primarie cine e? tot robu? unirea psdpnl este sa ne scape de extremisti?hahaha
dezvoltare si stabilitate sau cum era?
vedem cum se dezvolta aparatul bugetar…
vedem cresterile de taxe…
cresterea inflatie( campionaii europei)
lumea uita ca sunt alegeri europene si o trimitem iar si iar pe scriitoare M. Grapini sa ne salveze de globalisti

jonantirubu a spus: (aprilie 11th, 2024 at 09:18 )

@Daniel and @Alex sunteti doar doi pipincuristi de-al lui robu, vai mama voastra de terchea berche,
peste tot voi va dati cu parerea (apropos, fritz si-a luat casa pe banii nevestei si nu pe salariul de la primarie) de parca vopsitul a fost cel mai bun primar ever al orasului (un narcisist si un inganfat), o mizerie de om cu care nu putea discuta ca te facea comunist, ca doar el nu discuta cu orcine
mars ratatilor

Jack a spus: (aprilie 11th, 2024 at 09:33 )

Fritz, esti un incapabil, un impostor!

Iulius a spus: (aprilie 11th, 2024 at 13:55 )

@d- În Dumbrăvița avem încă un ‘catindat’ la primărie samsar imobiliar (erau 3 dar unul, pnl, s-a retras în favoarea celui de la psd) din partea aur…
Despre M.Grapini ce să zicem, s-a lipit scaunul de europarlamentar de ea, sau invers. Mai lipsește, în tandem, Șoșo…și vom fi de râsul lumii…

Fake News a spus: (aprilie 12th, 2024 at 15:52 )

Nu vă mai strofocați frustraților oricum Fritz cîstigă și este foarte bine așa.🤣

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp

Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe care l-a primit, în condiții extrem de avantajoase, în zona zero a Timișoarei, fosta florărie din Piața Operei. „Nu vrem ca jocurile politice să distrugă misiunea Kenosis”. Un anunț în acest sens a fost postat pe Facebook, nu pe pagina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice
Un centru de 70 de milioane de lei, din care jumătate din bani fonduri europene nerambursabile, FORUM 01115″, un proiect pilot New European Bauhaus, va fi ridicat la ieșirea din Timișoara spre Giroc, pe terenul fostei unități militare de acolo, pe terenul deținut de zeci de ani de Consiliul Județean Timiş. Va fi un nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite toate detaliile viitorului centru FORUM 01115 de la Giroc. Investiția va fi de 70 de milioane de lei, durata de execuție trei ani
Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi ai județului din 2025. Ca de obicei, un sportiv de la CSM Timișoara este primul în topul olimpic. Nicio surpriză, el practică canotajul, la fel ca mulți din predecesorii săi, care au urcat pe prima poziție în această ierarhie. Iulian...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente
Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara
Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara a anunțat, luni, în cadrul unui comunicat remis agenției de presă Agerpres că a achiziționat clădirea în cadru căreia funcționează clinica ASCAR. Suma alocată a fost de peste 1,2 milioane de euro, aceasta provenind din excedentul bugetar al universității. Negocierile au fost purtate în ultimii doi ani, a anunțat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara a cumpărat clădirea ASCAR, cu 1,2 milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.