Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic

Alin Nica

Alin Nica

Alin Nica, președintele CJT, acuză Prefectura Timiș că tergiversează procesul în care a contestat modul de alocare a banilor din fondurile de echilibrare, respectiv banii pentru drumuri de la Consiliul Județean. 

În acest fel se dorește întârzierea alocării banilor, prilejul fiind folosit de PSD ca și formă de luptă politică. 

Săptămâna trecută am avut termen în acel proces cu prefectura, care a contestat hotărârea Consiliului Județean, hotărârile Consiliului Județean de alocare a acelor sume către primării și către Consiliul Județean privind drumurile comunale și județene, respectiv către primării, pentru pentru echilibrarea bugetelor locale. Ei bine, am constatat cu neplăcută surprindere faptul că Prefectura PSD, prefectul PSD, alege să oicoteze acest proces neprezentându-se la la termenul de săptămâna trecută. Mergând pe această linie, a presiunii pe primari în scop electoral, în scopul de a obține votul pentru candidatul PSD la alegerile din 9 iunie, pentru Consiliul Județean e o chestiune inacceptabilă din punctul meu de vedere. Arată o disperare fantastică a celor de la PSD”, spune Nica. 

Problema este gravă sunt primării din județ care nu mai au bani,spune șeful CJT. 

Să pui în situația de a intra în incapacitate de plată zeci și zeci de comunități, care depinde acești bani care vin de  la Consiliul Județean, mi se pare o o crimă față de de interesele acestor colectivități locale și să șantajezi cu acești bani sau cu presupuse suplimentări anumiți primari mi se pare iarăși la limita bunului simț, ca să fiu foarte elegant față de cei de la PSD. Dar am discutat și în acest weekend și voi discuta și săptămâna aceasta cu colegii primari ce soluții putem să avem în vedere astfel încât să deblocăm această situație sau să urgentăm oarecum judecarea acestui proces și să nu periclităm execuțiile bugetare de la nivelul unităților administrativ-teritoriale”, a mai declarat Nica. 

Fondul de urgență al CJT este, deocamdată, salvarea. 

Sigur, avem varianta alocării acolo unde sunt urgențe semnificative din fondul nostru de de urgență pentru anumite primării, dar evident, acest fond de urgență nu e constituit pentru genul acesta de de alocări, că nu-i ca la Guvern sau avem și varianta revocării hotărârii, dacă există această solicitare din partea primarilor și există evident consens politic la nivelul grupurilor politice, sigur ne gândim cum putem să scoatem castanele din foc aruncate de către cei de la PSD prin contestarea iresponsabilă a acestor două hotărâri ale Consiliului Județean”, a încheiat Nica. 

Următorul termen în procese este pe 13 iunie, adică după alegerile locale. Deci problemele financiare se pot agrava, spune șeful CJT.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

ambulanța pentru monumente

Administrația județeană pregătește licitația pentru reabilitarea castelului de la Banloc și a Mausoleului de la Bobda

Consiliul Județean Timiș are în lucru mai multe proiecte de reabilitare a unor vechi conace. Modelul de succes de la Foeni, unul care a avut probleme, dar a fost finalizat și acum există acolo un proiect reușit, ar putea fi replicat la Banloc, Clopodia, dar și la Mausoleul de la Bobda, care ar urma să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană pregătește licitația pentru reabilitarea castelului de la Banloc și a Mausoleului de la Bobda
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp

Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iluzia controlului: Bolojan crede în merit, PNL crede în funcții  În partidele românești, verticalitatea nu e o virtute. E un semn de slăbiciune. Iar când vii cu mentalitatea de primar într-un partid obișnuit să trăiască din negociere, nu conduci — provoci reacții imune. Iar PNL tocmai își activează toți anticorpii. Ilie Bolojan trăiește, poate pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce PNL își respinge propriul premier: anatomia unui sabotaj intern
Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe care l-a primit, în condiții extrem de avantajoase, în zona zero a Timișoarei, fosta florărie din Piața Operei. „Nu vrem ca jocurile politice să distrugă misiunea Kenosis”. Un anunț în acest sens a fost postat pe Facebook, nu pe pagina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice
Un centru de 70 de milioane de lei, din care jumătate din bani fonduri europene nerambursabile, FORUM 01115″, un proiect pilot New European Bauhaus, va fi ridicat la ieșirea din Timișoara spre Giroc, pe terenul fostei unități militare de acolo, pe terenul deținut de zeci de ani de Consiliul Județean Timiş. Va fi un nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite toate detaliile viitorului centru FORUM 01115 de la Giroc. Investiția va fi de 70 de milioane de lei, durata de execuție trei ani
Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi ai județului din 2025. Ca de obicei, un sportiv de la CSM Timișoara este primul în topul olimpic. Nicio surpriză, el practică canotajul, la fel ca mulți din predecesorii săi, care au urcat pe prima poziție în această ierarhie. Iulian...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.