Narcisa Martin şi fetele sale de aur au făcut legea la naţionale, Balcaniadă, Europene/FOTO

Performanţe excelente în ultima lună, la un sport care necesită zeci de ore de antrenament pe săptămână! Singura sportivă din județul Timiș cu titlul de Maestru Emerit al Sportului în acest domeniu este o adevărată creatoare de campioane. Ea însăși Campioana Europeană, Narcisa Martin a reușit, primăvara acesta, să își urce pe podiumurile celor mai importante competiții naționale și internaționale toate sportivele antrenate.

Veștile bune vin de la sportivele care se antrenează la Smartfit Timișoara și care, la Campionatul Național de Culturism și Fitness 2024 au urcat pe podium și au obținut medalii.

Narcisa Martin, antrenoarea lor, Campioană Europeană a României la secțiunea Bikini Fitness, în paralel cu propria carieră sportivă, este și unul din antrenorii de elită în domeniu. Ea tocmai a primit certificarea de Maestru Emerit al Sportului, postură pe care nu o mai are nicio sportivă din vestul României.

După ce una din sportivele antrenate de Narcisa Martin a câștigat două titluri de Campioană Balcanică, inclusiv cel de Campioană Absolută la secțiunea la care a participat, și apoi titlul de Campioană Europeană (Mădălina Stanca, 20 de ani, studentă la Universitatea Politehnica), restul fetelor care sunt antrenate la Smartfit Timișoara au urcat pe podiumurile Campionatului Național de Culturism și Fitness 2024, eveniment care a avut loc, recent, la BT Arena din Cluj – Napoca. Timișoara are patru noi Campioane Naționale, o Campioană Absolută, o Vicecampioană Națională și fete medaliate cu bronz.

Proaspăta Maestră Emerită a Sportului Narcisa Martin a însoțit în competiție 7 sportive, de antrenamentele cărora s-a ocupat în detaliu, iar rezultatele s-au văzut pe podium. Șase au urcat pe podium, iar una a intrat în finală.

Mai mult, două dintre sportive sunt mame. Lenuța Perduțu, 36 ani, din Focșani, e profesor de Educație fizică și mamă a trei copii. Ea este noua Campioană Națională Bikini Fitness Masters 35 – 39 ani, -160 cm. Din Timișoara a participat și Olivia Mișca, 44 de ani, care a obținut trei premii: Locul 3 Fitmodel Masters 40 – 44 ani, Locul 4 Bikini Senioare, -162 cm și Locul 4 Bikini Masters 40 – 44 ani. Mamă a doi copii, Olivia a „corupt-o” și pe fiica ei adolescentă, Delia Elena Micșa, 18 ani. Astfel, mamă și fiică s-au întors la Timișoara cu medalii. Eleva Colegiului Național Bănățean a devenit Campioană Națională Fitmodel Senioare OPEN, Vicecampioană Națională Fitmodel Junioare OPEN, obținând și Locul 3 Bikini Juniori 16 – 20 ani, 166cm+, respectiv Locul 4 Bikini Seniori, 172cm+.

Cealaltă adolescentă antrenată de Narcisa Martin, Denisa Domocoș, 17 ani, elevă la Liceul Tehnologic din Jimbolia, a obținut Locul 5 la Bikini Fitness Junioare 16 – 20 ani, -166 cm și Locul 6 Fit Pairs Juniori.

Aniella Ponta, 22 ani, studentă la Facultatea de Mecanică – Inginerie Medicală, cu un master în Biomecanică avansată, a obținut Locul 3 Bikini Junioare 21 – 23 ani, +166, respectiv Locul 4 Bikini Senioare, 172.

Noua Campioană Națională Bodyfitness și Campioană Absolută Bodyfitness este o altă sportivă antrenată de Narcisa Martin, Diana-Ștefania Sima, 29 ani, care activează deopotrivă în IT și fitness (ca group trainer).

Nu în ultimul rând Mădălina Stanca, Campioana Europeană și Balcanică de anul acesta, a reușit performanța să își mai pună în palmares trei titluri. Ea a devenit Campioană Națională Junioare 21 – 23 ani, -160 cm, Campioană Națională Juniori Fit Pairs și Vicecampioană Națională Senioare, -158cm.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

radu a spus: (mai 27th, 2024 at 11:34 )

Bravo! Bravo!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara preia de la Colterm, după trei ani de amânări, serviciul de distribuție și transport a energiei termice

După trei ani de amânări, Primăria Timișoara a ales să facă pasul decisiv și să preia în regie proprie distribuția și transportul energiei termice către clienții sistemului de termoficare al orașului. După ce a forțat această preluare, dar și-a dat seama că nu poate face față la o asemenea misiune, acum, odată cu expirarea contractului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara preia de la Colterm, după trei ani de amânări, serviciul de distribuție și transport a energiei termice
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Joi, consultări oficiale la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. În ultimele zile, mai multe întâlniri la vârf între liderii PSD şi AUR

Președintele Nicușor Dan i-a invitat pentru ziua de joi, 17 septembrie, pe lderii partidelor parlamematre la consultări oficiale în vederea desemnării unui la funcția de prim-ministru. Consultăriule vor începe la ora 9.00, şi tot joi şeful statului ar putea anunţşa numele noului premier dersemnat. În ultimele zile au avut loc mai multe întâlniri la vârf...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, consultări oficiale la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. În ultimele zile, mai multe întâlniri la vârf între liderii PSD şi AUR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, victorie mare acasă cu U Cluj

Etapa a IV-a a Superligii feminine de fotbal s-a încheiat pe arena Electrica, acolo unde Politehnica a întâlnit U Olimpia Cluj, în derby-ul etapei. A fost o luptă dârză, de duartă și s-a lăsat la o parte spectacolul, obiectivul fiind mai important. După 90 de minute echilibrate, alb-violete s-au impus cu 1-0 (0-0). Nu a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, victorie mare acasă cu U Cluj
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Timișoara: bărbat de 61 de ani, cunoscut în lumea medicală, găsit împușcat în cap în propria locuință

O adevărată undă de șoc a lovit comunitatea medicală din Timișoara. Un renumit medic stomatolog, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit decedat astăzi în propria locuință, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului. Primele date din anchetă indică ipoteza unui act suicidar, bărbatul lăsând și un bilet de adio. Astăzi, 16 septembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timișoara: bărbat de 61 de ani, cunoscut în lumea medicală, găsit împușcat în cap în propria locuință

Economic vezi arhiva Economic

Fondurile de investiții americane vin la Timișoara să investească în start-up-uri din domeniul tehnologiei

În perioada 22–25 septembrie, Timișoara va găzdui U.S.-Romania AI & Business Summit, un eveniment care creează cadrul pentru conexiuni directe între ecosistemul antreprenorial de tehnologie românesc, fondatorii de tehnologie și mai multe fonduri de investiții din Statele Unite. Acestea au în gestionare sute de milioane de euro. AmCham România, ADR Vest, Universitatea Politehnica Timișoara, Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fondurile de investiții americane vin la Timișoara să investească în start-up-uri din domeniul tehnologiei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O adevărată undă de șoc a lovit comunitatea medicală din Timișoara. Un renumit medic stomatolog, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit decedat astăzi în propria locuință, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului. Primele date din anchetă indică ipoteza unui act suicidar, bărbatul lăsând și un bilet de adio. Astăzi, 16 septembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timișoara: bărbat de 61 de ani, cunoscut în lumea medicală, găsit împușcat în cap în propria locuință
Președintele Nicușor Dan i-a invitat pentru ziua de joi, 17 septembrie, pe lderii partidelor parlamematre la consultări oficiale în vederea desemnării unui la funcția de prim-ministru. Consultăriule vor începe la ora 9.00, şi tot joi şeful statului ar putea anunţşa numele noului premier dersemnat. În ultimele zile au avut loc mai multe întâlniri la vârf...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, consultări oficiale la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. În ultimele zile, mai multe întâlniri la vârf între liderii PSD şi AUR
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează poziția pe harta academică globală. Instituția a participat recent la Conferința EAIE 2026 (Asociația Europeană pentru Educație Internațională), cel mai amplu eveniment european dedicat învățământului superior internațional, desfășurat la Glasgow, Scoția, în perioada 8 – 11 septembrie 2026. Ediția din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Internaționalizare la nivel înalt: UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cea mai mare conferință de educație din Europa, la Glasgow
Cum arată educația de mâine, cum poate fi ea adaptată la profilul noilor generații și, mai ales, cum se poate construi un mediu academic strâns conectat la nevoile reale ale studenților? Acestea au fost temele centrale ale celei de-a III-a ediții a conferinței „Connecting Bridges”, organizată marți, 15 septembrie 2026, de Centrul de Consiliere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația de mâine, dezbătută la UPT: Inteligența artificială, sănătatea mintală și neurodiversitatea, în prim-planul conferinței „Connecting Bridges”
În perioada 22–25 septembrie, Timișoara va găzdui U.S.-Romania AI & Business Summit, un eveniment care creează cadrul pentru conexiuni directe între ecosistemul antreprenorial de tehnologie românesc, fondatorii de tehnologie și mai multe fonduri de investiții din Statele Unite. Acestea au în gestionare sute de milioane de euro. AmCham România, ADR Vest, Universitatea Politehnica Timișoara, Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fondurile de investiții americane vin la Timișoara să investească în start-up-uri din domeniul tehnologiei
În aceste zile, pe autostrada A1, între km 546+740 și km 555+730, între Arad – Pecica), se desfășoară lucrări de reparații la carosabil. În zona lucrărilor, traficul de pe un sens este deviat pe calea opusă, iar circulația este separată și dirijată prin semnalizare temporară. Dar, din păcate, șoferii uită să țină cont de semnalizări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoferii nu sunt atenți la restricțiile de pe A1. Cinci au lovit balizele montate la lucrările de reparații dintre Pecica și Arad
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a facilitat un nou dialog economic între mediul de afaceri timișean și cel din Recklinghausen, Germania, în cadrul unei întâlniri dedicate identificării unor oportunități concrete de colaborare și dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități. Misiunea economică germană a fost condusă de Silke Ehrbar-Wulfen, Prim-adjunct al Primarului și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș aduce împreună două economii în transformare: Timiș și Recklinghausen
După trei ani de amânări, Primăria Timișoara a ales să facă pasul decisiv și să preia în regie proprie distribuția și transportul energiei termice către clienții sistemului de termoficare al orașului. După ce a forțat această preluare, dar și-a dat seama că nu poate face față la o asemenea misiune, acum, odată cu expirarea contractului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara preia de la Colterm, după trei ani de amânări, serviciul de distribuție și transport a energiei termice
Mobilitatea în comunitate se va sărbători și la Timișoara. Seria de evenimente va aduce oamenii mai aproape de oraș și unii de ceilalți, printr-un program care pune în aceeași poveste transportul public, bicicleta, sportul, cultura și timpul petrecut împreună, spune Primăria. Acțiunile programate vor închide și unele străzi centrale. Timișoara transformă străzile și spațiile publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se va sărbători Săptămâna Europeană a Mobilității, cu străzi închise, mic dejun pe pod, firobuz cafe și activități sportive
PSD a sabotat sistematic reformele asumate prin PNRR, susţine USR, argumentând că nu au fost tăiate pensiile speciale, dar s-au folosit de plan pentru a-și elimina adversarii politici. Ca exemplu a fost dat cazul lui Dominic Fritz, împotriva căruia s-a fpcut un amendament special al Legea ANI. La 31 august s-a încheiat etapa de implementare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR, bilanţ despre PNRR: Reformele au fost sabotate, iar un abuz politic a fost trecut drept reformă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.