Ce-am câștigat la Jocurile Olimpice

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Ca tot românul, m-am uitat la Jocurile Olimpice de la Paris cu ochii iubitorului de patrie și mai puțin cu cei ai iubitorului de sport. Canotorii, inotătorul și gimnastica noastră. Am uitat de haltere, iar la atletism am urmărit cursa românului de culoare ca o curiozitate. Tenisul a mai captat puțin atenția, uitând că nu mai joacă Halep, iar fără handbal feminine și fotbal masculin, să mai inventăm câteva „generații de suflet”, am rămas la sporturile cu multă apă, într-o țară fără bazine și prea multe baze de caiace și canoe.

Deschiderea a fost ca bățul băgat prin gard în tot ce se întâmplă zilele noastre, o enciclopedie a corectitudinii politice, cu confuzii voite între Fiul Domnului și-o zeitate greacă, cu femei slabe și femei grase, cu albi și domnișoare de culoare, asiatici și multe genuri, suficiente toate pentru excitarea apărătorilor valorilor mai mult sau mai puțin creștine, sigur tradiționale, dar și a sponsorilor politici de ambele părți, căci undeva cineva nu dormea să ne arate nouă depravarea Occidentului.

Dacă există motive să nu particip ca spectator la așa ceva, sigur printre acestea n-ar fi obsesia de a fi contra unor preocupări ale momentului în societate, ci că fudulia asta multiculturală nu lasă nicicum să se odihnească talibanismul celorlalți, iar asta îmi repugnă mai mult decât orice tematică propusă. Când cineva ar spune că politica ar omorâ sportul, e, uite că așa îl poate omorî, făcându-te să nu te mai uiți la el de teama dezbaterilor ce dau în clocot total înafara problematicii sportive.

Aproape în egală măsură sunt plictisit și de acțiune, și de reacțiune, și de intepretarea regulamentului în favoarea unui boxer femeie, dar cu hormoni de bărbat, dar și de discuțiile de după, fără legătură cu regulamentul, căci ce farmec ar avea un regulament bun, un arbitraj bun, dacă nu ne lasă să vorbim politică? Nici nu trebuie să te uiți la Olimpiadă, căci din minut în minut ești informat pe whatsapp despre mizeria în care am ajuns, nefiind avertizat că aceia care distribuie această propagandă sunt capabili de și mai multă mizerie.

La gimnastică, am aflat că am fost furați, că piciorul n-a călcat înafara covorului, iar sportiva americancă trebuia să câștige, căci este americancă și, mai mult, este de culoare. Așa o fi, om cu om se adună și-ți confirmă în povești la pahar că suntem victimele unor comploturi pentru care noi suntem prea mici, că Occidentul întotdeauna s-a uitat la noi de sus, iar noi la el, invers. Dar am făcut contestație și ne-am zis că facem degeaba, că Oculta asta nu se dă bătută din planul ei magistral de a neferici România, o țară mică din Balcani.

Am primit satisfacție într-un tribunal din Elveția, unde cred că suntem percepuți și mai mici decât suntem văzuți în Statele Unite ale Americii. Nu poți să nu te bucuri pentru bucuria Anei Maria Bărbosu. Munca ei a fost răsplătită la TAS și confirmată de Federația Internațională de Gimnastică. A luat bronzul și le-a dat peste nas tuturor deștepților. Și a celor care din comisia de arbitraj s-ar fi gândit, poate, să facă o favoare americancei, dar mai ales celor care nu-și mai găsesc sensul vieții în România dacă nu se simt asupriți de Occident.

“Dragi adulţi, vă rog ca mamă să încetaţi toate defăimările… Să ne protejăm copiii. România are din ce în ce mai puţini copii. Are copii frumoşi şi valoroşi. Ei sunt şansa noastră ca noi, adulţii, să trăim mai bine în această ţară. Îi rog pe toţi fanii să înceteze şi doar să se bucure. Avem o echipă frumoasă, alcătuită din fete superbe, care merită toată susţinerea noastră. Succesul Anei este vârful unui aisberg. Trebuie toţi să ne susţinem copiii. Nu putem avea reuşite dacă nu suntem uniţi. Încetaţi, vă rog frumos şi haideţi să învăţăm să ne bucurăm. Să-i preţuim şi dacă au medalie şi dacă nu au medalie”, a spus mama Anei Maria Bărbosu. Pentru cazul Ana Maria Bărbosu merita să ne uităm la Jocurile Olimpice.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (august 19th, 2024 at 09:13 )

Exact așa se întâmplă când sportul este rechiziționat de alte interese pentru a promova printre altele tot felul de ideologii. Evident că cei care se dedau la astfel de acțiuni nu au nimic în comun cu sportul, nici nu îl practică și nici nu îl susțin dar când vine vorba de astfel de promovări nu ezită să nu aplaude ca la ordin. Sigur că în scopul beneficiilor electorale sportul este sacrificat și bazele se doresc distruse sub diverse pretexte aparent nobile, ba chiar s-a reușit în anumite situații și culmea, chiar la canotaj, sport la care s-au câștigat cele mai multe medalii. Astfel se poate observa, ca în comunism de altfel, că pe primul loc se află de fapt propaganda și ideologia iar scopul evenimentului este mai puțin important sau nu se pun cum spunea un clasic în viață.

Costel a spus: (august 19th, 2024 at 10:16 )

Daniele, nu există articol fără ca tu, după cum bine spune autorul editorialului, să bagi bățul prin gard. Ambalezi tot 💩 într-o polologhie din care cetățeanul obișnuit nu înțelege nimic, dar pica-n fund de uimire: io-te, bă, cata intelighenția.

Wanda89 a spus: (august 19th, 2024 at 10:28 )

Dacul negru, femeia cu barbă… Un fel de Eurovision, la fel de penibil.

Jack a spus: (august 19th, 2024 at 10:47 )

Nu mai e olimpiada mea. Lgbt, barbati amestecati in concursurile feminine. Sa ma scuteasca cu olimpiada si eurovisionul lor

vest a spus: (august 19th, 2024 at 11:38 )

„Munca ei (Ana Maria Barbosu) a fost răsplătită la TAS și confirmată de Federația Internațională de Gimnastică” suna bine si chiar patetic, dar munca americancei ce are? Daca ne gandim fara emotii, observam ca americanca a fost evaluata incorect intr-o prima faza, comisia de arbitri au reincadrat exercitiul si a rezultat o nota mai mare, deci „munca ei a fost rasplatita”. Dar, ce sa vezi, de fapt n-a fost respectat termenul de un minut sau cat o fi pentru depunerea contestatiei. Adica a fost vorba de o veritabila prescriere a dreptului de contestatie. Extrapoland, sa ne gandim cum ne enervam noi pe aici cand auzim de un nou caz de prescriere a faptelor unui infractor si cum injuram justitia si politica, pentru ca, chiar daca, pe fond, fapta a fost comisa, infractorul scapa pe o chestie de forma. Cam la fel si cu medalia aia de bronz, deci sa ne mai gandim un pic la „rasplatirea muncii” gimnastei noastre si nerasplatirea muncii americancei. Poate de aceea Nadia a propus „rasplatirea” cu bronz a muncii celor trei gimnaste implicate in aceasta intamplare.

prietenul lui ChatGPT a spus: (august 19th, 2024 at 12:41 )

„Uniformitatea stilistică a comentariilor lui Daniel poate fi un indiciu că aceste comentarii sunt generate artificial. În general, AI-urile tind să producă texte cu o consistență remarcabilă în stil, ton și structură, ceea ce poate fi o caracteristică distinctivă. Totuși, acest aspect, deși suspect, nu este suficient pentru a trage concluzia că Daniel este un chatbot folosit în scopuri de destabilizare.

Pentru a susține o astfel de ipoteză, ar fi necesară o analiză mai complexă, care să includă și alți factori, cum ar fi tiparele de postare (timp, frecvență), analiza lingvistică detaliată și chiar investigarea eventualelor corelări cu campanii de dezinformare cunoscute. Fără aceste informații suplimentare, este dificil să afirmăm cu certitudine natura sau intenția din spatele comentariilor sale.”

Costel a spus: (august 19th, 2024 at 13:02 )

@ vest, 👋👋👋👋👋

Zdreanță a spus: (august 19th, 2024 at 13:03 )

Imaginea JO a fost terfelită încă de la început prin recuzita ceremoniei de deschidere care încerca să convingă locuitorii planetei,sportivi sau simpli spectatori de existența unei civilizații pământene (cică reale) total străină trecutului (cică mincinos și lipsit de deschideri față de nou).Oricum aceste deschideri sau ceremonii privind în urmă pot fi considerate posibile mesaje pentru viitor. Sportivii noștri au dat ce este mai bun și au reușit să obțină rezultate pozitive raportate la modul cum este promovat și susținut sportul prin România.Din păcate,sportul riscă să devină un domeniu greu accesibil persoanelor sărace a căror talent nativ riscă să rămână în anonimat datorită modului de selecție și promovare din sport.Avem săli și baze sportive dar din păcate nu mai avem principii sănătoase pentru a da viață fenomenului sportiv.Reacția unor sportivi la adresa factorului politic a fost cât se poate de reală ,ea venind din partea unor jucători care au dat dovadă de demnitate.Suntem ținuți în anonimat de conducători slăbi care reflectă în exterior o imagine falsă( de vasalitate) total opusă realității din țară și care se se revarsă nedrept,ca un tăvălug peste sportivi și alte talente din vaste domenii.

Wanda89 a spus: (august 19th, 2024 at 13:35 )

Fiți liniștiți, sigur că inclusiv diferențele de sutimi sau miimi de secundă sunt aberante în sine. Practic, nu știm cât de metrologizate și omologate sunt cronometrele. Sigur că urmează, în scurt timp, să se dea câte o mie de medalii și diplome pentru același loc, pe intervale, între praguri – cum se dau și în olimpiadele școlare și în întreg învățământul românesc și de aiurea. Ăsta e trendul mondial.

@vest a spus: (august 19th, 2024 at 15:32 )

Mai trebuie precizat că gimnasta noastră a fost incorect depunctată la execuția exercițiului deci dacă le punem pe toate cap la cap tot trebuia să ajungă pe locul 3. Dar acum că decizia TAS se bazează pe nerespectarea procedurii contestației e ușor de zis că sportivă americană a fost dezavantajată deși per ansamblu atât sportiv cât și moral s-a făcut dreptate.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD

Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore

Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană
Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, construiește pe strada Lorena un nou centru pentru asistență și pentru recuperarea persoanelor vârstnice. Noul centru va putea oferi servicii pentru 100 de seniori vulnerabili, de la recuperare și îngrijire până la sprijin pentru activitățile de zi cu zi și servicii acordate la domiciliu. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili din oraș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează o nouă ediție a evenimentului UNIGHT, pentru o noapte în care cercetarea iese din laborator și devine experiență. Toți timișorenii sunt așteptați la eveniment. Pe 25 septembrie, între orele 18 și 23, UVT are ”deschis” la UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026, o seară dedicată științei, experimentelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, UVT organizează UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026
În cursul acestui an, în zona de activitate al Delgaz Grid au fost înregistrate numai în acest an un număr de 11 cazuri de intoxicare, ca urmare a utilizării instalațiilor alimentate ci gaze naturale. Societatea face o serie de recomandări pentru siguranța utilizării acestor instalații. Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de la două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întrețineți corespunzător instalațiile alimentate cu gaze naturale. 11 cazuri de intoxicare cu monoxid de carbon, înregistrate în Timiș
Eveniment cu gust! Consiliul Județean Timiș susține programul dedicat gastronomiei locale desfășurat la Bastionul Maria Theresia, pe 26 septembrie, între orele 14:00 și 18:00. Evenimentul aduce în prim-plan producătorii regionali prin experiențe de tip „From Farm to Fork”, degustări, demonstrații culinare și sesiuni de live mixology. HORETIM și Produs în Banat se alătură inițiativei ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gastronomia Banatului, în prim-plan la Bastionul Maria Theresia, în cadrul Timișoara Tasting Tour 2026
Străduța privată de pe strada Cezar, care leagă bulevardul Loga de Parcul Copiilor, e a Primăriei Timișoara. Administrația a anunțat că a câștigat definitiv procesul privind recuperarea străzii Cezar, domeniul public care fusese ocupat cu construcții ilegale și transformat în curte privată. Familia care a contestat intervenția municipalității a cerut în instanță anularea dispoziției primarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara obține succes la Curtea de Apel Timișoara în procesul privind strada Cezar
Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO
Duminică, 27 septembrie, se împlinesc exact şase ani de la momentuil în care Dominic Fritz a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei. Pentru această dată, cu trei zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Fritz îşi invită susţinătorii la un eveniment intitulat  ”Timișoara. Revoluția continuă”. La exact şase ani de la primele alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.