Lucrările desfășurate la trecerea la nivel cu calea ferată de la Giroc se apropie de final. Se montează dalele de cauciuc, barierele și sistemul de semnalizare modern.
Zile bune, circulația rutieră din Giroc a fost afectată de reparațiile realizate la trecerea la nivel cu calea ferată existentă pe drumul care traversează comuna de lângă Timișoara. Aici, cei de la CFR Infrastructură au realizat ample lucrări de modernizare, la kilometrul 2+266 de pe linia Timișoara Sud – Buziaș. În aceste zile se efectuează ultimele lucrări necesare. Se montează noile bariere și sistemul special de avertizare a apropierii trenurilor, pe carosabil se vor instala dalele speciale din cauciuc, cu comportare elastică. Ulterior, urmează așternerea unui nou strat de asfalt, pentru a se asigura circulația rutieră.
La finalul lucrărilor se va redeschide circulația rutieră, mai informează CFR Infrastructură. Lucrările s-au executat conform Contractului sectorial de lucrări nr. 28 din data de 18.01.2024, încheiat între Compania Națională de Căi Ferate „CFR – SA” şi ASOCIEREA BAWI CONSTRUCT SRL – SPIACT CRAIOVA SA prin liderul de asociere BAWI CONSTRUCTION SRL, pentru realizarea obiectivului de investiții „Modernizare TN Km 2+266 linia CF 125 Timişoara Sud – Buziaş (proiectare şi execuție)”.
Finanțarea lucrărilor este asigurată din surse proprii.
Comentarii prin facebook