Zona Antenelor se transformă total. Vor fi locuințe, birouri și spații comerciale, dar și școli, grădinițe, drumuri și un centru cultural modern/FOTO

Primăria Timișoara a pregătit o nouă strategie pentru una dintre cele mai interesante noi zone imobiliare din oraș. Sunt 44 de hectare de teren situate în zona unde au fost situate fostele antene radio, pe traseul dintre Piața Mărăști și Calea Aradului. În acest moment, acolo se află Iulius Town, dar zona e una vastă și numeroase terenuri foste industriale, care vor fi transformate și vor deveni cartiere noi de blocuri, dar și zone verzi.

Zona Antenelor, cu o suprafață de 44 hectare, va beneficia de o ambițioasă transformare din fost spațiu industrial în cel mai nou cartier din Timișoara. Primăria Timișoara, împreună cu proprietarii de terenuri din zonă și cu specialiștii, a elaborat viziunea de dezvoltare a acestei zone într-un cartier compact și modern. Specialiștii au prezentat Strategia de Dezvoltare a Zonei Antenelor, miercuri seara, într-un eveniment public la care au participat peste 300 de timișoreni.

Pornim cu o viziune a reurbanizării Timișoarei și asta înseamnă că vrem să aducem oamenii înapoi în oraș. Începem aici, în Zona Antenelor, printr-o gândire coerentă, printr-o densitate potrivită, cu o conexiune mai bună între cartiere. Această Strategie este baza de la care începem planificarea unei zone cu potențial uriaș”, spune primarul Dominic Fritz, care a realizat intro-ul evenimentului.

Zona, situată între calea ferată, complexul Iulius Town/Openville și cartierul Lipovei, este în prezent ocupată de centre comerciale, clădiri industriale sau terenuri nefolosite. Primăria Timișoara a început un proces împreună cu proprietarii de terenuri pentru a da o nouă viață zonei. Rezultatul este o strategie pentru construirea de locuințe, spații comerciale și a unui parc de până la 7 hectare. Totodată, vor fi școli, grădinițe, drumuri sigure pentru pietoni, bicicliști și șoferi, dar și suficiente locuri de parcare. De asemenea, va fi construit un centru cultural modern, cu potențial de atracție pentru tot orașul.

Conform strategiei, cartierul va avea 12 cvartale/zone cu construcții. Nouă dintre acestea vor fi pentru blocuri cu locuințe și spații comerciale la parter, cu parcări multietajate și spații verzi pentru locuitori în curțile interioare. Un cvartal va fi pentru clădiri cu funcțiuni mixte. Aceste dezvoltări vor fi realizate de investitori privați.

Primăria va amenaja o zonă cu creșă, grădiniță și școală pentru copii, precum și un nou centru cultural al orașului. În centrul cartierului va fi amenajat un parc de 5-7 hectare, unde locuitorii se vor putea relaxa, face sport sau ieși la plimbare. Parcul va avea mai multe locuri de joacă, piațete, grădini cu apă și zone verzi cu vegetație înaltă pentru umbră.

Prin această strategie arătăm că suntem în stare să gândim pe termen lung, dincolo ciclurile electorale, într-o perioadă în care democrațiile se află peste tot sub presiune să livreze o calitate ridicată a vieții”, a mai spus primarul Timișoarei, Dominic Friz.

Cartierul va avea noi străzi, cu două drumuri principale pe direcțiile nord-sud și est-vest, care vor oferi acces la mijloacele de transport public. Viziunea proiectului pune accent pe accesibilitatea pentru pietoni și bicicliști, având prevăzute mai multe pasaje pietonale și o rețea de piste pentru biciclete, conectate la infrastructura deja existentă în Timișoara. Mai multe dintre aceste investiții vor fi realizate prin parteneriat public-privat, conform planului de acțiune stabilit.

Strategia include și proiecte importante pentru Timișoara, precum Pasajul Baader, care va lega Calea Circumvalațiunii de strada Enric Baader (peste calea ferată, prin pasajul de la Iulius Town). Acest proiect face parte din modernizarea liniei de tren din Timișoara, realizată de Ministerul Transporturilor. De asemenea, Primăria planifică o conectare a străzilor Mihail Kogălniceanu și Divizia 9 Cavalerie, pentru a extinde liniile de tramvai de la Gara de Est până la Bulevardul Cetății. În plus, zona Antenelor va avea acces direct la Gara de Est și la o nouă stație de tren în zona Oituz.

Strategia va trece prin procesul de consultare publică în perioada imediat următoare, va fi analizat de instituțiile competente și de aleșii locali, iar apoi va fi supusă aprobării Consiliului Local. Următorii pași sunt elaborarea documentațiilor de urbanism tip PUZ pentru reglementarea terenurilor în parte. Acestea vor cuprinde și setul de măsuri compensatorii pentru proprietarii privați.

Elaboratorul strategiei este firma de arhitectură și urbanism A.PLAN. Valoarea contractului pentru servicii este de 210.000 lei (fără TVA).

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (septembrie 19th, 2024 at 14:23 )

Nu se mai mută nimeni în oraș mai ales la ce prețuri vor fi în zona respectivă iar pe deasupra nu va fi nici liniște pentru că deși traficul se mai potolește spre seară, se va auzi glasul roților de tren toată noaptea. Important însă este cine face bani din studii și PUZ-uri plus alte servicii care trebuie contractate de la firme prietenoase pentru a primi binecuvântarea primăriei.

Ronatean a spus: (septembrie 19th, 2024 at 15:52 )

Atoateștiutorule Daniel, de ce nu ai candidat tu la primărie sau pentru un post de consilier local ca să vedem cum dezvoltai tu orașul!?

TM a spus: (septembrie 20th, 2024 at 06:22 )

Daniel ar fi fost candidatul ideal pentru primarie.Ar fi vazut tot timpul partea goala a paharului, pe principiul “nu se poate” i, iar orasul ar fi stat intr-o linste absoluta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările la centrul multifuncţional modern care se ridică la Moşniţa Nouă au ajuns pe linie dreaptă. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de lei, banii venind, în proporţie covârşitoare, de la CNI. Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările aferente obiectivului ”CONSTRUIRE SEDIU AȘEZĂMÂNT CULTURAL, SAT MOȘNIȚA NOUĂ, COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ” au ajuns...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la centrul multifuncţional din Moşniţa Nouă au ajuns pe ultima sută de metri
Una dintre cele mai așteptate investiții care va fi ridicată cu fondurile Consiliului Județean Timiș, cladirea care va ocupa terenul actualei parcări publice pe care o deține în zona zero a Timișoarei, a intrat în licitație publică. Vă fi o clădire multifuncțională, cu on arhitectură deosebită, spune Alfred Simonis, președintele CJT. “Facem primul pas pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a lansat licitația pentru clădirea ce va fi ridicată în parcarea din centrul Timișoarei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține activ inițiativele care creează punți reale între mediul academic și cel de business. În acest context, are loc prima ediție a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfășura la Timișoara, în cadrul căruia UVT are rol de partener educațional. Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara
Constructorii firmei turce care se ocupă de realizarea Centurii Vest continuă lucrările la proiectul de infrastructură. La 3 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, stadiul fizic estimat de antreprenor este de 13%. Activitatea se desfășoară pe mai multe fronturi. La terasamente continuă realizarea umpluturilor și stabilizarea terenului, iar la podețe sunt în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest a ajuns la 13 procente din total, la trei luni de la pornirea lucrarilor/FOTO
Există locuri în care trecutul continuă să respire prin oameni, prin lumină și prin memoria pământului. Sanctuarul Neolitic de la Parța este unul dintre aceste locuri rare, unde soarele nu este doar un astru, ci un simbol al vieții, al speranței și al legăturii profunde dintre om și natură. Pe 12 septembrie 2026, județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul devine gazda unei noi ediții a Sunscape Festival – o celebrare a luminii, a apartenenței și a bucuriei la Sanctuarul Neolitic de la Parța
Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația
Primăria Timişoara anunţă că a fost turnat și ultimul strat de asfalt pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre Cetății și Circumvalațiunii. Totodată, echipele Societăţii Drumuri Municipale (SDM) au finalizat reparațiile la carosabil. Următoarea şi ultima etapă o reprezintă realizarea marcajele rutiere. Muncipalitatea anunţă că tot astăzi finalizează și lucrările la trotuare pe această porțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de modernizare de pe Calea Bogdăneștilor intră în etapa finală
Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.