Un copil de 12 ani a ajutat o tânără cu o comandă de tip ride-sharing apoi a fost jefuit de aceasta

A făcut un lucru bun, apoi și-a primit „răsplata”. Faptă reprobabilă produsă de o tânără de 20 de ani după ce a fost ajutată de un copil să-și facă o comandă de tip ride-sharing.

„În ultima zi de octombrie, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un minor în vârstă de 12 ani, în timp ce se afla pe str. Stuparilor colț cu Demetriade, a fost abordat de către două persoane necunoscute, care i-au cerut ajutorul pentru a comanda un serviciu de tip ride-sharing printr-o aplicație de pe telefon. După ce minorul a realizat comanda de pe telefonul propriu, una dintre persoane i-a smuls telefonul din mână și l-a împins, după care s-a deplasat într-o direcție necunoscută cu autovehiculul comandat din aplicație”, anunță IPJ Timiș.

Ulterior, în continuarea cercetărilor, polițiștii au refăcut traseul celor implicați și s-au deplasat la mai multe adrese din municipiul Timișoara, reușind identificarea celor două persoane: o tânără în vârstă de 20 de ani și un minor în vârstă de 12 ani.

În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de tâlhărie, tânăra de 20 de ani fiind reținută pentru o perioadă de 24 de ore și introdusă în arest.

Întreaga activitate s-a desfășurat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Paul a spus: (octombrie 1st, 2024 at 13:47 )

De ce nu dau nimănui de pe stradă ,,1 minut” să sune urgent. De aia s-au inventat telefoanele publice

daniel a spus: (octombrie 1st, 2024 at 17:05 )

tanara de 20 ani pare ca si varsta o candidata buna de sexeprimentat. ar trebui ca tanarul peste vreo ani sa o abordeze ca un necunoscut, sa o determina sa ii cada in brate si apoi se o „execute” agresiv pe la spate…. 🙂 nu o sa mai vrea atunci sa fuga….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

iuliustown-primark

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Greu, dar cu atât mai frumos! Timișoara a învins Constanța sub panou, după două reprize suplimentare

Nebunie de meci în Sala Constantin Jude, acolo unde SCM Timișoara a întâlnit „europeana” CSM CSU Constanța în etapa a II-a a Ligii Naționale de baschet masculin. În ciuda ratărilor pe bandă rulantă, întâlnirea a fost salvată de desele răsturnări de scor și de imprevizibilul disputei, partida având nevoie de două reprize de prelungiri pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Greu, dar cu atât mai frumos! Timișoara a învins Constanța sub panou, după două reprize suplimentare
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă de aproape un milion de euro

Luni, la Ministerul Energiei, primarul comunei Moşniţa Nouă, Florin Bucur, a semnat contractul de finanțare pentru investiția “Înfiinţare parc fotovoltaic în comuna Moşniţa Nouă. Scoatere din circcuit agricol”. Proiectul înseamnă instalarea a 𝟏.𝟐𝟑𝟐 de panouri fotovoltaice, puterea parcului fotovoltaic fiind de 𝟔𝟕𝟕,𝟔 𝐤𝐖𝐩. Aportul anual va fi de aproximativ 𝟕𝟖𝟕 𝐦𝐰𝐡/𝐚𝐧 şi presupune reducerea cheltuielilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă de aproape un milion de euro
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Au fost efectuate reparații pe calea ferată spre Arad

Regionala CFR Timișoara a efectuat o serie de reparații pe calea ferată dintre Timișoara și Arad, după stația Orțișoara. Lucrările au fost efectuate în regie proprie. Luni, pe raza SRCF Timișoara între stațiile Vinga și Orțișoara, au avut loc o serie de lucrări de remediere a unor puncte periculoase descoperite în urma verificărilor efectuate cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost efectuate reparații pe calea ferată spre Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Angajații Colterm au pus la pământ, marți, încă o tură de construcții ilegale. De această dată nu au vizat construcții ridicate pe spații deținute de municipalitate de diferite mafii imobiliare, ci au făcut-o pe un teren care aparține Ministerului Educației. Sprijinim Inspectoratul Școlar Județean, spune primarul Dominic Fritz. Demolarea se face pe un teren de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara luptă și pentru alții în lumea imobiliară. Clădirile de la baza sportivă din Dacia au fost demolate
Luni, la Ministerul Energiei, primarul comunei Moşniţa Nouă, Florin Bucur, a semnat contractul de finanțare pentru investiția “Înfiinţare parc fotovoltaic în comuna Moşniţa Nouă. Scoatere din circcuit agricol”. Proiectul înseamnă instalarea a 𝟏.𝟐𝟑𝟐 de panouri fotovoltaice, puterea parcului fotovoltaic fiind de 𝟔𝟕𝟕,𝟔 𝐤𝐖𝐩. Aportul anual va fi de aproximativ 𝟕𝟖𝟕 𝐦𝐰𝐡/𝐚𝐧 şi presupune reducerea cheltuielilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă de aproape un milion de euro
L’architect du beaute continuă să fie un adevărat „trandsetter” în domeniul frumuseții în Vestul țării! Clinica situată în centrul Timişoarei pune tehnologia de ultima generaţie în slujba clientelor sale. Așa se întâmplă și la capitolul epilare, acolo unde un aparat care face ravagii, în sensul bun al cuvântului la Hollywood a ajuns și în orașul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnică de epilare de ultimă generație la L’architect du Beaute! Un aparat de înaltă performanță, în premieră la Timișoara
O constatare puțin cunoscută, chiar de timișoreni, arată că în proporție de 30% elevii care învață la Liceul Bela Bartok, de limbă maghiară, provin din familii în care nu se vorbește această limbă acasă. Dar, cine e timișorean, bănățean, știe că e o normalitate ca cei de aici să știe limbile națiunilor care trăiesc fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape o treime din elevii de la Bela Bartok nu sunt din familii unde se vorbește limba maghiară
Organizatorii Bienalei Art Encounters au stabilit cele mai importante date ale evenimentului. Acum știm când va avea loc weekened-ul de deschidere și numele celor doi curatori ai acțiunii culturale. Vorbim despre Ana Janevski și Tevž Logar, cei doi se vor ocupa de buna desfășurare a celei de a șasea ediții a Bienala Art Encounters, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Art Encounters a stabilit data de deschidere a Bienalei din 2025 și numele curatorilor evenimentului cultural
Începând de astăzi, municipiul Lugoj a rămas fără primar şi viceprimar, după ce demisia primarului interimar Adrian Serendan a devenit efectivă. Până la instalarea primarului ales Călin Dobra, Primăria Lugoj va fi condusă de secretarul instituţiei. Din nou impas în administraţia din Lugoj, după ce demisia primarului interimar Adrian Serendan a devenit efectivă. Problemele la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gol administrativ la Lugoj. Municipiul de pe Timiş a rămas fără primar şi viceprimar
La sfârşitul săptămânii trecute, ADID Timiș a participat la Liberty Marathon, un eveniment dedicat promovării mișcării și unui stil de viață sănătos. Cu fiecare ediție, această inițiativă atrage tot mai mulți susținători, fiind o ocazie excelentă de a îmbina sportul cu educația și responsabilitatea socială. La eveniment au participat şi reprezentanţi ai ADID Timiş “Standul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ADID Timiş la Liberty Marathon: Peste 500 de participanți la activitățile educative privind gestionarea corectă a deșeurilor
Regionala CFR Timișoara a efectuat o serie de reparații pe calea ferată dintre Timișoara și Arad, după stația Orțișoara. Lucrările au fost efectuate în regie proprie. Luni, pe raza SRCF Timișoara între stațiile Vinga și Orțișoara, au avut loc o serie de lucrări de remediere a unor puncte periculoase descoperite în urma verificărilor efectuate cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost efectuate reparații pe calea ferată spre Arad
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură organizează în perioada 22 iunie – 5 iulie 2025 o nouă misiune economică în Japonia dedicată valorificării potențialului de colaborare dintre cele două țări, în contextul Expoziției Mondiale care va avea loc la Osaka, în perioada 13 aprilie-13 octombrie 2025. Misiunea economică oferă oamenilor de afaceri români oportunitatea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o misiune economică timișeană la World Expo Osaka 2025
Top