“Singurul candidat care poate să joace o festă sistemului de putere din România este Elena Lasconi.” Interviu cu Cătălin Drulă (II)

Continuăm cu a doua partea a interviului cu Cătălin Drulă, fost preşedinte al USR şi candidat pentru un nou mandat de deputat de Timiş. O susţine vechea gardă pe Lasconi la preşedinţie? Ce şanse are USR să ajungă la guvernare? Cât de neormaxist şi produs al serviciilor este USR? Sunt doar câteva teme dezbătute în rândurile de mai jos.

„La modul serios, noi vrem să guvernăm”

Se vorbește foarte multe alianțe post-electorale. În ultima perioadă au apărut public, vizibil partinice, sondaje în care nu doar că-i dau pe Ciucă și Ciolacu în turul doi, dar se şi direcționează către o viitoare alianță PSD-PNL. Ce date aveți dumneavoastră, că mă gândesc că aveți acces la sondaje pe bune?

Eu am văzut recent un sondaj Inscop, în care USR este pe locul doi în momentul de față, după PSD, ceea ce m-ar bucura și ar însemna că avem această adunare a forțelor reformiste. În general la parlamentare USR a făcut cele mai bune scoruri. Noi am mers așa: 8,7 în 2016, 15% în 2020…

Bun, dar cel mai mare scor l-aţi avut la europarlamentarele din 2019, 22%.

 A fost altceva acolo, a fost emoţie, a fost vot anti-Dragnea. Nu erau forţe antisistem atunci din zona extremismului. Eu vă spun că la 15% bazinul reformist din România nu e unul mic. Noi suntem parte dintr-un grup european, grupul liberal-democrații, ALDE. Zona liberal-democrată în cazuri excepționale merge la 25%. Poate să fie 20%, poate să fie 15%. Adică dacă ne așteptăm că o să ne voteze 50% din oameni în momentul de față, așa cum sunt așezate lucrurile în societate, nu avem așteptări rezonabile. Eu spun că alegerile parlamentare avantajează acest tip de vot reformist în România. Cred că n-o să mai existe acea fragmentare a votului, ceea ce va fi un lucru important. Dar mai avem și această cursă pentru prezidențiale şi aici iarăși lucrurile sunt clare dacă te uiți la candidați. Candidatul care poate să joace o festă sistemului de putere din România este Elena Lasconi. Dacă ajunge Geoană președinte, știm cine e Geoană. Nu mai trebuie să spunem nici de Moscova, nici de Securitate, nici de Vanghelie, nici de Cătălin Voicu şi alți dubioşi din jurul lui da, Dacă vorbim de Ciolacu cu doctoratul făcut la Academia SRI, cu Hayssam la vânătoare… Iarăși sistemul de putere din România are un reprezentant acolo. De domnule Ciucă cred că nu mai trebuie să spun că e partea din sistem care spune “Să trăiți!”. Și chiar omul a recunoscut, pe mine m-a trimis Iohannis să fiu premier, să fiu președinte la PNL și am zis “Să trăiți!”. Plus această impostură academică. Am văzut că au fost prinși tot felul de oameni cu plagiat, ultimul e şeful SIE, Vlase. Sigur, e reprobabil gestul lui și e absolut aiurea că avem un aşa om la SIE, dar măcar e oarecum simpatic. Adică a zis că toți făceau la fel. La Ciucă în schimb, lucrurile sunt absolut serioase.

Da, fiindcă a intrat aici sistemul de justiţie…

 Da, a folosit sistemul de justiţie ca să scape de plagiat. Deci singura care poate să strice aceste jocuri și să aducă un aer proaspăt la Cotroceni este Elena Lasconi. Și avem acest tandem Elena Lasconi – USR, care reprezintă opțiunea reformistă opusă acestui sistem de putere.

La Lasconi aş vrea să revenim puţin mai încolo. Nicolae Ciucă vorbește foarte mult despre o alianță de dreapta în ultimul timp. Îl credeți sincer sau pur și simplu vrea să tragă voturi din zona de dreapta?

Ca să vă dau un sound bite, este un bullshit și puteți să mă transcrieți exact așa. Adică este un fum de campanie. Ce e de dreapta la PNL? Faptul că guvernează cu PSD-ul de 3 ani și nu numai asta. PNL a luat cele mai socialiste și mai antiliberale măsuri. Supra-impozitarea contractelor part-time a băgat-o Ciucă. Nu există ceva mai anti-liberal decât ministrul Finanțelor Boloș. Omul ăsta nu știe decât statul, statul, statul. Adică statul să fie gras, frumos, rotofei, pe bani pe care trebuie să-i plătiți voi și vedem noi cum vă băgăm mâna în buzunar. Plus falsificarea cifrelor bugetare și alte lucruri. Deci nimic de dreapta.

„Suntem toți în acest partid în spatele candidaților pe care îi avem,”

Acum la modul serios, USR ar mai putea face alianţă la guvernare cu PNL? Mai ales că v-au expulzat o dată de la guvernare.

 La modul serios, noi vrem să guvernăm

Păi, orice partid vrea să guverneze…

Da, și asta să fie foarte clar, va fi extrem de grea guvernarea după acest dezastru. Ca de obicei, dreapta va trebui să curețe după stânga. S-a mai întâmplat în ciclurile electorale românești și PSD-ul face un fel de program din acest lucru.

Dar e posibilă guvernarea cu PNL?

USR-ul dacă vrea să intre la guvernare, nu va putea să o facă singur, trebuie să facă niște alianţe. Nu-s prea multe opţiuni pe masă. Eu aș vrea să lăsăm discuțiile astea să fie după alegeri. De altfel, la PNL cred că vor fi niște schimbări, pentru că arată ca un partid capturat, Iohannis şi-a terminat benzina, nu mai are influență. Dar mă rog, nu vreau să fac eu ordine în PNL. Sunt niște oameni acolo care mai gândesc cumva liberal, numai că sunt tăcuți, fac opoziţie pe sub masă. Ei vor să continue acest sistem de putere, dar PSD plus PNL, după părerea mea, nu vor avea suficiente voturi în Parlament ca să guverneze. Eu cred că scorul lor combinat va duce cel mult către 40% la alegerile parlamentare. Deci lucrurile arată complet diferit pentru planurile ulterioare.

Mai sunt minoritățile, vine UDMR.

E, dar dacă nu le iese așa? Dar dacă ducem USR-ul la 20 și atunci e nevoie de USR pentru o guvernare? Cu unii sau cu alții.

Zilele trecute George Simion spunea că singurul partid cu care ar face alianță este USR. Dar USR ar face alianță cu AUR?

George Simion și AUR au făcut mult rău democrației românești în ultimii ani. Din păcate, comportamentele, chiar dacă acuma parcă s-a mai domolit…

Cu apariţia lui Şoşoacă, el pare mai frecventabil

Da, dar a făcut enorm de mult rău prin acest populism demagogic dus la extrem și eu cred că acea zonă de extremism este una de care nu trebuie să se atingă niciun partid.

Ați vorbit puțin de Elena Lasconi. Sunt foarte multe acuze referitoare la garda veche. dumneavoastră, Ghinea, Barna că nu o susțineți pe Lasconi în această campanie electorală. Nu aţi participat nici la lansare.

Este fals și sunt niște speculații ale unor oameni care vor doar să sădească zâzanii. De altfel, Elena Lasconi a spus chiar zilele acestea de mai multe ori că toate acestea sunt false. Știți, era pe vremuri o știință, Kremlinologie, cum miros lucrurile, cum s-a uitat Gorbaciov, cum s-a uitat Hruşciov. Acum lumea se uită la USR, cum ne stă freza, cine e fix în spate, cine stă mai în stânga. Sunt niște prostii. Suntem toți în acest partid în spatele candidaților pe care îi avem, pentru că asta înseamnă să fi un partid politic. Vorbeam mai devreme de un partid politic instituție. Un partid politic instituție nu funcționează pe baze de umori și mofturi. Funcționează stând în spatele candidaților. Eu am ieșit public să o apăr de niște atacuri mârșave pe Elena Lasconi. Colegul meu Cristian Ghinea, lucrează şi a băgat sute de ore în programul de guvernare pe care-l lucrează împreună cu Elena Lasconi. Dan Barna e total implicat în campanie și cu materiale, cu susținere, cu toată cunoașterea pe care a dobândit-o.

“Peisajul media este distorsionat în România de interesele mogulilor de presă”

 Niciunul nu aţi fost la depunerea candidaturii şi au apărut astfel tot felul de speculaţii.

 Păi a explicat doamna Lasconi. N-a fost un consens din ăsta de partid, “domnule, toată lumea să fie aici”, și mi se pare un lucru firesc cum a tratat acest eveniment. Acum s-a întâmplat că cineva e la Bruxelles, eu am făcut campania aici, pe străzi, în Timișoara, le-a explicat foarte bine doamna Lasconi. Lucrul ăsta cu unii care n-ar fi în spate sunt pur și simplu sădite din afară, de adversarii USR. Există o strategie, mai ales dinspre PNL. La fel cum în primăvară a împins această poveste de a diviza votul pe partea reformistă și a oferit, știţi foarte bine, semnături ca să poată candida acestor entități. De exemplu. REPER a primit sute de mii de semnături de la PNL, de la domnul Bode, date cu sacoșe, Că nu puteau să strângă 200 de semnături. Le-au deschis canale media care nouă ne-au fost închise. Ia veniţi și spuneți aici cât de rău e USR-ul! PNL-ului îi este frică de acel moment, care va veni inevitabil și sper să vină la alegerile astea, în care USR-ul va avea la o alegere națională cu un vot peste PNL. Asta este o miză. Politica e făcută din păcate și în acest peisaj media distorsionat, trebuie să spun asta. Suntem într-un interviu și într-o zonă de media. Dar peisajul media este distorsionat în România de interesele mogulilor de presă care sunt apropiați de diverse partide. Iar acest sistem de putere din România întotdeauna s-a simțit amenințat de USR. “Bă, ăștia sunt nebuni, dacă vin ăia de la USR…” Uitați-vă cine sunt aceşti moguli.

Foşti puşcăriaşi, turnător la securitate, legături cu serviciile…

Exact, din zona serviciilor secrete şi tot felul de legături sulfuroase, E o temă care e trecută foarte mult sub tăcere.

Aş mai reveni puțin la Elena Lasconi. Există o disonanță evidentă între mesajele ei şi cele ale vechiului USR, ca să spun așa. Sunt mesaje mai conservatoare, tradiţionaliste. N-ar putea acestea să îndepărteze electoratul mai progresist al USR-ului?

 Acum eu nu pot să-i pun mesaje. Elena are, ca orice candidat, dreptul să-și afirme gândirea și personalitatea. E alt background decât au fost obișnuiți oamenii. Eu le spun oamenilor că e același USR pe care îl știu. Iar faptul că vine din zona de televiziune e o altă deschidere. Sper să fie oportunitate, bineînțeles, vom vedea la vot asta. Dar strict strategic, dacă privim aceste lucruri, există un singur candidat în momentul de față care poate strica aceste jocuri ale sistemului și acesta este Elena Lasconi.

Credeți sincer că poate câștiga alegerile?

Miza importantă este să intre în turul doi. Pentru că odată intrată în turul doi, eu cred că în orice combinație cu candidații care sunt plauzibil a-i fi oponenți, adică Ciolacu, Geoană, Ciucă, Elena va câștiga. Pentru că în turul doi se mobilizează altfel de energii în România. Și ce bătaie și-a luat Geoană de la Băsescu, o să-i vină dublată într-un fel. La aceste alegeri noi tragem tare ca Elena să intre în turul doi, dar câmpul de luptă nu e unul corect sau egal. Și aici știți cum e. Eu nu sunt aici ca să mă plâng, dar dacă ai șiretururile legate, dacă adversarul joacă altfel… Cam asta ni s-a întâmplat și în campaniile trecute. Că am văzut niște analize, care spuneau “da, e adevărat că USR are boicot mediatic de un an și jumătate”. “E adevărat că li s-au deschis niște dosare penale ca ăla al lui Vlad Voiculescu”. Aţi mai auzit ceva de el?

“10 din 10, când auzim de socialism, ni se ridică părul pe spate”

 Se repetă faza cu Dan Barna de la fostele alegeri prezidenţiale.

 Asta spun şi eu. Deci avem instituții capturate. Că dacă DNA face un dosar politic cum a făcut Voineag, e o instituție capturată. Spun unii: “Domnule, e adevărat că presa și mogulii v-au boicotat și că instituțiile sunt capturate. Dar voi trebuia să câștigați oricum.” Nu funcționează chiar așa, iar temerea mea este că pe măsură ce se apropie acest prim tur al alegerilor, atacurile acestea vor fi tot mai mari. Ați văzut atacul ăsta fabricat că Elena Lasconi ar avea legătură cu SRI?

Da, chiar voiam să ajung şi aici cu etichetele astea neomarxişti și partid al serviciilor. Al lui Coldea de exemplu.

Care sunt atât de fake… Adică un partid mai liberal, liberal-democrat decât USR nu există. Şi convingerile noastre, și background-ul nostru, și faptul că nouă din 10 dintre noi, dacă nu 10 din 10, când auzim de socialism, ni se ridică părul pe spate. Să nu mai zic de alte idei mai rele decât cele socialiste. Care era cealaltă aberaţie?

Securişti.

Da, da, noi suntem singurul partid care a avut curajul să deschidă subiectul aşa zisei reforme a serviciilor secrete. Şi mie mi s-a transmis: când ai deschis gura, atunci ți s-au închis ușile. Ca să spun foarte clar, eu cred că nu există stat modern fără servicii secrete. Dar nu cred că serviciile trebuie să aibă vreun rol în politică. Şi trebuie să fie un control civil. Gândiți-vă că noi la SRI nu avem de un an și trei luni șef civil, așa cum cere Constituția. Avem un militar. n-am nimic cu omul ăla, dar un militar răspunde la ordine. E o distorsiune puternică a democraţiei. Eu am făcut comparația și cumva, în  apropierea alegerilor din iunie, teama mea era că vom păți ca broasca pusă la fiert, care nu-și dă seama că apa devine din ce în ce mai fierbinte până când nu mai are energie să sară. N-a existat o luptă epică între bine și rău în 9 iunie și asta pe noi ne-a afectat direct. Adică adevărul este că nu a existat o opoziție a populației suficient de mare la PSD-PNL. Dar eu cred că vin și momentele alea de trezire. Gândiți-vă că Dragnea în decembrie 2016 a rupt la alegeri. Două luni mai încolo, România era trezită în stradă cu luminițe și se lupta împotriva OUG 13 și era o energie… Și, mă rog, în 2 ani, rezultatul PSD a fost 22%.

“În Timișoara, contra-reforma a eșuat pentru că a câștigat Fritz.”

Dar nu mai sunt reflexele civice de altădată.

Eu cred că există o dezamăgire şi pentru că așteptările au fost nerezonabile. Și asta e o luptă pe termen lung și nu există alternativă la ea. Nu e “dom’le, am încercat să ne opunem, uite că nu s-a putut, atunci ne vedem de viață”. Evident că fiecare are această opțiune individuală, dar ca societate e o luptă care continuă ca să ajungi să progresezi. Noi, cei din USR, suntem priviţi ca nebuni, dilii, nu furăm şi vrem să ne facem treaba. Asta încurcă major în această lume în care fiecare e dependent de cineva, fiecare are sfoară la spate, fiecare e șantajabil într-un fel sau altul. Să ai niște oameni care vin să-și facă treaba cu bine, cu rele, că nici USR nu e perfect, da,  pentru acest sistem e o amenințare și de aia și mobilizarea contra este fantastică. În Timișoara, această contra-mobilizare și contra-reformă a eșuat pentru că a câștigat Fritz.

O ultimă întrebare. Va mai fi Cătălin Drulă membru al unui guvern? La ce minister?

Păi, în primul rând, eu îmi doresc foarte tare ca USR-ul să revină la guvernare. Restul sunt decizii pe care le ia partidul la momentul respectiv. Ştiți cum e? Pentru un om cu lucrurile la locul lor, nu e un cadou să fi ministru. E o sarcină, să nu zic povară, absolut enormă. Deci în primul rând ar trebui să am și eu o discuție cu familia…

La urma urmei, de aceea ați intrat în politică, să vă asumaţi astfel de sarcini.

Da, dar asta e văzut şi altfel, cutare e șmecher, s-a scos că-i ministru, a primit un cadou. Dacă ști să gândești cum trebuie, e o sarcină foarte mare și o greutate pe umeri. Acum eu cred că am demonstrat niște lucruri ca ministru în opt luni și că pot lucra acolo și ca ministru, și ca premier. Dar nu aş vrea să punem căruța înaintea boilor. Haideți să vedem, să facem acest proiect de succes cu Elena Lasconi la Cotroceni, USR-ul să devină principala forță de dreapta după aceste alegeri și să vedem cum negociem un guvern din care să facem parte, care guvern va avea o sarcină foarte dificilă.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Geo a spus: (octombrie 7th, 2024 at 09:41 )

Să zicem că Elena Lasconi câștigă prezidențialele, dar după, ce se întâmplă? Îl numește pe Ghinea șef la SRI? Pe cine numește prim-ministru? Pe Grindeanu, pe Siegfrid Mureșan? Dacă Parlamentul votează un ministru al apărării cu pedigree rusesc? (cum am mai avut în plin război din Ucraina) Și dacă vine un guvern nou (să zicem că PNL ar prinde curaj și i-ar trimite unde merită pe Ciucă, Bode, Rareș Bogdan & comp.), cine-i schimbă pe „eternii” din ministere, care fac și desfac?
USR s-a autoșubrezit și autosfărâmat în ultimii ani. Poate să vrea la guvernare, dar ceilalți fug de ei ca dracu de tămâie (sau ca securistul de pușcărie, sau ca interlopul de impozitare, sau ca pensionarul special de muncă).

Dan a spus: (octombrie 7th, 2024 at 10:19 )

Pt Timisoara e bine ca politicieni locali sa fie in guvern. Simonis si grindeanu au oferit si ofera asta. Drula a oferit asta, dar oare mai poate oferi ? La pnl niciodata timisul nu a avut trecere la bucuresti.

Daniel a spus: (octombrie 7th, 2024 at 13:42 )

USR s-a dorit a fi un vehicul prin care oameni cinstiti si competenți să ajungă să facă politică la vârf. Problema însă este că de la înființare aceștia nu au ales niște obiective și o cale doctrinară prin care să se ajungă acolo. În ultimul timp au mai fost îndepărtate anumite personaje care pot fi suspectate de neo-marxism și astfel să prindă contur și substanță orientarea de dreapta. Ar trebui apoi să se pronunțe față de utopia verde care este impusă de la Bruxelles și care va duce la dezindustrializare, pauperizarea populației și condiții de trai pe care noi le-am experimentat pe vremea comunismului. Evident că nimeni nu dorește să voteze în favoarea unor astfel consecințe și atunci astfel de chestiuni trebuie clarificate. De asemenea relativ la propaganda ESG, DEI, cea a culorilor curcubeului și literelor alfabetului pe care anumite personaje o doresc introdusă în școli la ciclurile primare cum este în unele țări UE trebuie să se raporteze și să răspundă clar în ce tabără sunt. Aceste lucruri nu au fost claritate înainte de alegeri și atunci riscăm să ne trezim cu candidați indezirabili care vor să ne impună o agendă care nu a fost prezentată în campania electorală și pe care nu o vrem.

Lia a spus: (octombrie 9th, 2024 at 13:21 )

Felicitari pentru interviu Ino!

@Dan asa a fost si cu Dobra si alti papagali de „guvern” si au facut r*hatul praf.

Timisenilor care tin la judet, la valori, la oameni si nu doar la buzunarul lor nu vor vota niciodata cu sistemul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru două școli speciale aflate în administrare

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru două școli speciale aflate în administrare
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Victorie cu Constanţa şi CSM Lugoj a intrat în careul de aşi al campionatului

Fetele de la CSM Lugoj au obținut o nouă victorie în actuala ediție a Diviziei A1: 3-1 (25-12, 25-22, 15-25, 25-22) cu CSM Constanța, al patrulea succes la rând în campionatul de volei. O victorie de 3 puncte pentru CSM Lugoj, care, astfel, a urcat pe locul 4 în clasament, cu 16 puncte, după CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie cu Constanţa şi CSM Lugoj a intrat în careul de aşi al campionatului
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, cu ocazia vizitării celei de-a 136-a ediții a Târgului de Import și Export Canton de la Guangzhou, cel mai vechi, cel mai mare și mai cuprinzător târg internațional din China, cu cele mai cuprinzătoare categorii de mărfuri, cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru două școli speciale aflate în administrare
Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un teren de la ieșirea orașului spre comuna Săcălaz. Vehiculul a rămas blocat când descărca gunoiul, iar deținătorul acestuia l-a abandonat într-o groapă. La fața locului s-au deplasat miercuri echipe din partea Primăriei Timișoara, Poliției Locale și Societății Drumuri Municipale (SDM)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”
Echipele de constructori continuă lucrările de reabilitare a căii ferate pe lotul 2 din tronsonul Lugoj – Timișoara Est. Acum se circulă pe varianta nouă de traseu, fiind efectuate lucrări la vechiul fir de circulație, anunță CFR Infrastructură Timișoara.  În cadrul lucrărilor de pe lotul 2 Lugoj-Timișoara Est, din data de 20.11.2024, în stația Topolovăț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările de reabilitare a căii ferate Lugoj – Timișoara Est/FOTO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, cu ocazia vizitării celei de-a 136-a ediții a Târgului de Import și Export Canton de la Guangzhou, cel mai vechi, cel mai mare și mai cuprinzător târg internațional din China, cu cele mai cuprinzătoare categorii de mărfuri, cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China
Venirea perioadei reci s-a făcut simțită pe șoselele din zona de vest a României. Pe drumurile aflate în administrarea DRDP Timișoara s-a acționat pentru a îndepărtarea zăpezii depuse pe carosabil sau pentru prevenirea şi combaterea poleiului. Astfel, echipele firmelor care se ocupă de aceste intervenții au acționat cu 100 de utilaje și au răspândit 690...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sută de utilaje au intervenit pentru a asigura circulația rutieră. S-au folosit 690 de tone de material antiderapant/VIDEO
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit recent un eveniment devenit deja tradițional, workshop-ul „Translation as a Bridge between Languages and Disciplines”, organizat de Facultatea de Științe ale Comunicării în colaborare cu Consulatul Germaniei la Timișoara și cu Societatea Culturală Româno-Germană din Timișoara, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Zilelor FSC. În deschiderea evenimentului, decanul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezbatere la UPT pe o temă importantă: condiţia şi rolul traducătorului
Noua administraţie din Moşniţa Nouă a descoperit mari probleme la drumul judeţean care leagă Timişoara de comuna periurbană. Cei din Primăria Moşniţa Nouă au făcut o listă cu deficienţele găsite la drum pe care au trimis-o printr-o sesizare pe adresa Consiliului Judeţean, instituţia care a realizat drumul Într-o vizită la faţa locului, primarul Gerald Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua conducere a Primăriei Moşniţa Nouă are mari nemulţumiri vizavi de drumul cu patru benzi realizat de fosta administraţie a CJ Timiş
Top