Fostul viceprimar Tabără cere conducerii Primăriei să înceapă licitația pentru parchetul de la Sala Olimpia

Mai sunt doar câteva zile din acest an, iar dacă licitația pentru realizarea unei noi suprafețe de joc la Sala Olimpia nu se realizează până pe 31 decembrie, cel puțin două luni de acum nu se va mai putea face nimic în acest sens, avertizează fostul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără. Proiectul este gata din luna mai a anului trecut, dacă nu se va începe licitația acum lucrările nu vor putea începe la finalul competițiilor care au loc acolo, ceea ce va crea probleme, avertizează liberalul.

Termenul e scurt pentru a se evita o întârziere nedorită, spune Tabără, care cere primăriei demararea licitației.

”Ultimele zile din an înseamnă și șansa sălii Olimpia de a avea pardoseală nouă pentru anul viitor. Solicit conducerii primăriei să achiziționeze, prin licitație, serviciile de reabilitare a pardoselii din sala Olimpia, precum și a sistemului de iluminat. Proiectul este finalizat din luna mai”, a anunțat Tabără.

Termenele nu sunt deloc favorabile unei lansări anul viitor a licitației.

”De ce este important să fie scos la licitație acum? Dacă acest lucru nu se întâmplă până la sfârșitul acestui an, anul viitor nu se va putea face nimic până la aprobarea noului buget, adică sfârșitul lunii februarie. Adăugând și zecile de zile cât durează procedura de achiziție, semnarea contractului de execuție și începerea lucrărilor propriu-zise, ar însemna că nu ne mai putem încadra cu începerea lucrărilor până la sfârșitul lunii mai, când se încheie anul competițional la handbal sau baschet, afectând activitatea clubului. Știu că și în decursul acestui an a existat o mare perioadă de disconfort pentru sportivi și spectatori, dar au fost lucrări necesare, care au permis totuși desfășurarea activității sportive. Prin urmare, mai sunt două zile în care se pot face aceste lucruri. Vă rog, pentru Timișoara, să scoateți aceste lucrări la licitație până în 31 decembrie”, mai transmite Tabără.

În perioada în care a fost viceprimar, Tabără a avut în subordine bazele sportive, aceasta până când primarul Timișoarei l-a tras pe linie moartă și l-a lăsat fără atribuții.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Tu vorbești a spus: (decembrie 28th, 2024 at 18:55 )

Povesti de adormit copiii. By Zero Barat

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.