De voie de nevoie, cu Crin Antonescu înainte. PNL Timiș merge pe mâna candidatului convenit cu PSD, la nivel național

Prima opțiune pe care cei de la PNL Timiș au avut-o în vedere pentru stabilirea unui candidat la funcția de președinte al României nu a fost Crin Antonescu, ci Ilie Bolojan. Dar, în final, liberalii bănățeni s-a supus prevederilor acordului multipolitic și au acceptat varianta convenită, adică Antonescu.

Ca atare, de voie de nevoie, liberalii timișeni s-au pus pe adunat semnături pentru susținerea candidatului unic al coaliției. Și au avut chiar succes. Conform conducerii PNL, din Timișoara s-au adunat aproximativ 8.000 de semnături pentru Antonescu, iar din Timiș au fost trimise la București aproximativ 16.800 de semnături. Aceasta arată că liberalismul mai are susținere în Banat, iar alegerile proaste și impunerea unui candidat fără valoare pentru alegerile prezidențiale de anul trecut a fost singura cauză a dezastrului electoral. De asemenea, mai arată că Timișoara reprezintă cam jumătate din puterea liberală a județului.

Deși liberal la origini, chiar șef al partidului într-o perioadă precedentă, Crin Antonescu nu a fost alegerea principală a membrilor PNL Timiș. Cel dorit a fost Ilie Bolojan, actualul președinte interimar al României.

Mai puțin lipsit de diplomație, secretarul general al partidului, Alin Popoviciu, a spus clar că susținerea lui Antonescu nu a fost nici pe departe prima opțiune.

”O să vă spun că prima opțiune nu a fost Crin Antonescu. Prima opțiune a noastră a fost Ilie Bolojan, și nu numai a noastră, ci, de fapt, despre asta discutam atunci. Era o discuție foarte aprinsă în partid și 90%, un procent foarte mare își dorea ca Ilie Bolojan să fie candidatul la președinție. Bineînțeles că dezamăgirea membrilor de partid a fost că toată lumea avea o așteptare. Ilie Bolojan, știți foarte bine că și astăzi se spune că dacă ar candida clar ar câștiga la pas, și chiar, cred că nu mai departe de alaltăieri, discutam cu Marilen (n.r. Marile Pirtea) și am zis că singurul defect pe care îl are Ilie Bolojan, după mine, este că este un om de prea mare cuvânt. Și cred că suntem de acord cu toții că dacă ar fi să alegem între cei doi candidați și am mai putea să facem acest lucru, Ilie Bolojan ar fi prima opțiune a Partidului Național Liberal. Dar suntem într-o alianță, nu putem să nu ne supunem punctului de vedere. Până la urmă, în alianță se discută. Totuși, asta a fost decizia alianței”, a declarat Popoviciu.

Pirtea pare un politician mai ”exersat” în chestiuni de diplomație și spune că s-a luat o decizie ”națională”, dar fără ca împunge discret viziunea celor care au luat hotărârea candidatului.

”Sunt decizii sentimentale și decizii naționale care trebuie luate și ca atare important este ca indiferent de ce decizii, ele toate trebuiese conveargă în final spre același drum pro-european de credibilizare sau de post, de rămânere foarte credibilă a României în spațiul internațional. Creangă spunea: ”Nu mă cred un om deștept. Dar când mă uit în jur, prind curaj”, a declarat și Marilen Pirtea.

PSD nu l-a dorit pe Bolojan, a mai subliniat Popoviciu.

”Chiar dacă PNL și-a dorit în proporție mare să fie Ilie Bolojan, PSD nu și-a dorit acest lucru. Este clar că opțiunea agreată de ambele partide care sunt în alianță a fost Crin Antonescu. Nu mă întrebați pe mine de ce PSD nu și la dorit pe Ilie Bolojan mai mult decât pe Crin Antonescu. Nu-i treaba mea asta, eu mi-aș fi dorit să aibă aceași opțiune ca și noi, dar cred că și domnul Ciolacu a spus același lucru, că și-l dorește pe Antonescu”, a mai subliniat Popoviciu.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Mars la munca ! a spus: (martie 14th, 2025 at 11:44 )

În genunchi ați negociat. Pupatori de fese.

Dan a spus: (martie 14th, 2025 at 12:16 )

Partid de lasi. Pana cand Bode si pupincuristii lui – astia ca Marilen – nu sunt dati afara din partid, nicio sansa sa se schimbe ceva in PNL. Doar lasi, pupincuristi si hoti la conducere.

caraneanul a spus: (martie 14th, 2025 at 12:17 )

cu a lui Cacarau inainte. Veti pierde en fanfare

unul a spus: (martie 14th, 2025 at 12:34 )

bine l-a numit Basescu ,,ciuruc,,

liberal a spus: (martie 14th, 2025 at 13:04 )

Nu-mi aduc aminte să fi citit sau auzit de o dezbatere aprinsă în filială referitoare la cei doi candidați. Doar de o luare de poziție a lui Bunoiu în FB în care critica nominalizarea lui Antonescu ca și candidat. Independența filialei PNL TImiș față de conducerea dâmbovițeană s-a terminat în aprilie 2024 atunci când s-a hotărât participarea la alegerile locale pe liste comune cu PSD.

Perdea de fum ieftină și cam transparentă, frecare de cuvinte. PSD nu l-a vrut pe Bolojan, dar nici pe Antonescu. PNL l-a vrut pe Bolojan, dar l-a sprijjnit pe Antonescu. Și-atunci, WTF l-a propus pe Antonescu??? Da, ați ghicit, tot ei, trăiască tancurile T34 ale glorioasei peste timp Armate Roșii !!!

Radu a spus: (martie 14th, 2025 at 18:06 )

Antonescu sau ciolacu, aceeași mizerie! Cine se asteapta ca fratia hotilor sa salveze Romania e idiot ca sustinatorii lui cg. Bolojan are o vina foarte mare ca se conformează! Iesirea din mizeria usl acum ar trebui sa o faca!

Wanda89 a spus: (martie 14th, 2025 at 18:48 )

@Radu
Dacă vrei să scapi de euforia Bolojan, citește presa locală Oradea/Bihor. Un search cu Sfântul Google. Ia-o din istorie. O să te calmezi.

Daniel a spus: (martie 14th, 2025 at 19:58 )

PSD nu avea pe nimeni dar știa ca PSD-iștii nu vor vota pe unul ca Bolojan pentru ca este periculos pentru ei, trăi ales in cazul triburilor de bugetari și atunci s-a convenit varianta Antonescu pentru că acesta va dormi mai mult pe la Cotroceni iar mare lucru nu va schimba.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj

Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dragan Petricevic

Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei

Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT

Timișoara devine din nou epicentrul artei digitale și al reflecției istorice. În perioada 2–18 octombrie 2026, spațiul UPT Campus Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește expoziția „Révolution Numérique”. Evenimentul propune un dialog curajos între două momente aflate la 70 de ani distanță: revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956 – când informația circula cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
Proiectul stadionului nou Dan Păltinișanu are emis certificatul de urbanism pentru a se putea începe etapa de proiectare, a anunțat, marți, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Vestea și mai interesantă este că municipalitatea se oferă să contribuie cu o sumă importantă la acest proiect, așa cum Consiliul Județean Timiș a făcut în proiectul stadionului de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru stadionul Dan Păltinișanu. Vrea să contribuie cu 25 de milioane de lei la proiect
Timișoara devine din nou epicentrul artei digitale și al reflecției istorice. În perioada 2–18 octombrie 2026, spațiul UPT Campus Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește expoziția „Révolution Numérique”. Evenimentul propune un dialog curajos între două momente aflate la 70 de ani distanță: revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956 – când informația circula cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT
Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
Timp de trei zile, între 2 şi 4 octombrie, platoul Stadionului „Dan Păltinișanu” se transformă într-un spațiu dedicat berii, muzicii, gastronomiei, tradițiilor și distracției. Organizat de Consiliul Județean Timiș, Hamei Festival va aduce concerter live şi o suprafţă de  7.500 mp pentru distracție, Aproape 20 de food truck-uri vor aduce gastronomie pentru toate gusturile, bere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
Un scurtmeraj documentar realizat de o masterandă la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara a fost selectat în programul „Emerging Voices” al Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului „One World România”. „Cu pași mărunți” este realizat de Callista Birta, absolventă a Facultății de Arte și Design a Universității de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un scurtmetraj realizat de o studentă UVT a fost selectat la Festivalul One World România
Trenul metropolitan: viitoarea Piaţă a Victoriei, noul Spital Municipal; termoficarea Timișoarei printr-un proiect cu o tehnologie inovatoare. Sunt patru mari proiecte care vor redefini Timişoara în viitor şi pe care Dominic Fritz le aminteşte cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar. Primul mare proiect de viitor despre care vorbeşte Dominic Fritz este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar, Dominic Fritz vorbeşte de Timişoara viitorului
În ultimele cinci luni, în special de la începutul verii, Poliţia Locală a efetuat 1041 acțiuni de verificare și reverificare a terenurilor necurățate de vegetație. Au fost date sancțiuni în valoare totală de 184.000 de lei pentru terenuri necosite și cu ambrozie. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat verificările pentru luarea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sancţiuni de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pentru terenuri necosite și cu ambrozie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.