O manevră nefericită a băgat trei oameni în spital

Accident grav aproape de Timișoara, provocat de un șofer neatent. Trei oameni au suferit traumatisme și au ajuns pe patul de spital.

Duminică, la ora 12:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 59.

Din primele investigații efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 57 de ani a condus un autoturism pe DN 59, dinspre localitatea Șag înspre municipiul Timișoara, iar la un moment ar fi efectuat viraj la stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, acesta din urmă fiind acroșat de autoturismul care circula în spatele său, condus de către o femeie, în vârstă de 42 de ani.

În urma evenimentului rutier, au rezultat 3 victime, respectiv conducătorul autoturismului de 57 de ani, pasagera acestuia, o femeie de 46 de ani, precum și o pasageră de 43 de ani, aflată în autoturismul condus de către bărbatul de 45 de ani.

Aceștia au fost transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

De cind Fritz a anulat Politiei Locale atributiile rutiere a crescut dezmatul, VESTUL SALBATIC. Se goneste fara greață. Numai pieton sa nu fii… Că despre patrule in civil ca in Germania, n-ai sa vezi …DANKE, FRITZ esti UN HABARNIST, doar imagine! La fel si PSD, PNL, partidul CORUPTILOR cu numiri doar pe baza de INCOMPETENȚA

George a spus: (martie 17th, 2025 at 10:17 )

@POlitia, nu te-ai trezit inca din betie? Ce are Fritz cu atributiile LEGALE ale Politiei Locale? Daca legea nu le permite decat sa constate opririle, stationarile si parcarile ilegale, nu le poate da primarul sarcini suplimentare. Iar tinand cont ca accidentul s-a produs in afara localitatii, ce ai fi vrut sa faca Politia Locala? Adreseaza-te IPJ dac esti nemultumit. Sper ca nu esti sofer, pentru ca se arata ca nu ai viza medicala…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece

Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va trece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane

Totul pentru un viitor mai curat. Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat marți, 28 aprilie 2026, în parteneriat cu Universitatea Debrecen din Ungaria workshop-ul internațional în format hibrid „Monitoring and Evaluating Urban Sustainability”, ca prim eveniment de acest tip în cadrul proiectului ENVIREG (ROHU00117) finanțat prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane

Economic vezi arhiva Economic

Zona ultracentrală a Timișoarei rămâne cea mai scumpă din punct imobiliar

Timișoara deține primul loc al clasamentului în care interesul pentru locuințe a crescut cel mai mult în primul trimestru al acestui an. Cererea pentru locuințele vechi a crescut în patru dintre cele mai mari orașe din România pe parcursul trimestrului I față de finele anului trecut. Cel mai mare avans a putut fi observat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zona ultracentrală a Timișoarei rămâne cea mai scumpă din punct imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișorenii sunt invitați să pedaleze din nou pe pista de pe malul Begăi până la Zrenjanin. În perioada 2–3 mai 2026, punctul temporar de trecere a frontierei de pe pista de biciclete va fi redeschis pentru cicliști și iubitorii de mișcare în aer liber. Programul de funcționare va fi între orele 08:00 și 20:00. Traversarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se deschide din nou punctul de trecere a frontierei de pe pista de biciclete aflată pe malul Begăi
Politehnica Timișoara începe mâine, vineri, 1 mai, returul play-off-ului Ligii 3, cu un joc pe terenul celor de la Sănătatea Cluj, a doua clasată în Seria 4. La fel ca alb-violeții, ardelenii sunt neînvinși pe teren propriu în campionatul în curs. Ultima înfrângere suferită de clujeni acasă a fost în grupele Cupei României, în 10...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica este în fața unui meci decisiv: dacă bate e ca și promovată, dacă pierde, lupta pentru accederea directă în Liga 2 se ascute
Totul pentru un viitor mai curat. Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat marți, 28 aprilie 2026, în parteneriat cu Universitatea Debrecen din Ungaria workshop-ul internațional în format hibrid „Monitoring and Evaluating Urban Sustainability”, ca prim eveniment de acest tip în cadrul proiectului ENVIREG (ROHU00117) finanțat prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane
Caracter puternic și un bun profesionist, care a făcut din CSM Lugoj un nume de temut în țară și unul cunoscut în Europa. După 11 ani de colaborare, pornită din postura de antrenor secund în 2015 şi apoi ca principal din 2018, antrenorul Ugljesa Segrt încheie colaborarea cu prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj. Sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despărțire dureroasă la Lugoj! Antrenorul care a făcut o echipă europeană pe malul Timișului, pleacă de la club după mai bine de un deceniu
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane (o femeie și trei bărbați), cu vârste între 24 și 35 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu patru traficanți de droguri mai puțin. Aceștia au fost deja arestați preventiv
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 23 de ani, în prezent aflat în executarea pedepsei cu închisoarea într-o altă cauză, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Din actele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lover-boy-ul de după gratii! Infractor versat și bătăuș, pușcăriașul nu va simți prea curând aerul libertății
Echipa de Liga 3, Poli Timișoara, va putea avea jucătorii și membrii echipei tehnice plătiți din banii bugetului județului. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat un amendament la reglementările ghidurilor pentru finanțările nerambursabile pentru cluburile sportive. Totuși, nu se va merge pe sume prea mari, pentru a se realiza un echilibru financiar la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.