Echipa de la Colegiul Carmen Sylva care pleacă la Campionatul Mondial de Robotică, premiată cu 35.000 de euro de Consiliul Județean Timiș/FOTO

Echipa de elevi timișoreni care vor pleca să concureze la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge din Houston a fost premiată de Consiliul Județean Timiș. Suma alocată nu este deloc neglijabilă, vorbim despre 35.000 de euro.

Echipa CSH de la Colegiul „Carmen Sylva” din Timișoara a fost premiată marți de către președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Tinerii au prezentat un robot capabil să navigheze și să îndeplinească sarcini specifice, apoi au discutat cu conducerea administrației județene despre echipa lor și despre nevoia de sprijin pentru a participa la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge din Houston, SUA, care va avea loc în perioada 16-19 aprilie.

Cu toții ne bucurăm și celebrăm momentele de reușită ale timișorenilor, mai ales când este vorba de tineri atât de capabili. Însă, dincolo de încurajarea prin vorbe, noi îi susținem prin fapte. Alocămpeste 170.000 de lei pentru transportul lor în Statele Unite. În această dimineață, cu patru săptămâni înainte de participarea lacampionat, echipa avea adunați 0 lei. Sper ca și celelalte instituții sau companii interesate de performanță să intervină și să contribuie.”, a declarat Alfred Simonis, după întâlnirea cu echipa care va pleca în SUA.

Echipa care va reprezenta Timișoara și România este formată din Parfenie Larisa, Balbierer Nicole, Silaghi Levi, Nartea Andra, Nartea Natalia, Lelescu Sara, Iovițoni Miruna, Roșoga Andrei, Kolozsvari Mihnea, Bogdănescu Alex, Ivășchescu Anca, Ungur Alexandra (corectat din „Alexadra”), Harkai Luca.

Mentori sunt Cojocaru Nușa, Cojocaru Daniel, Țînca Răzvan. Peer mentori sunt Roșoga Alina, Vițan Andrei, Banu Noemi, Giurovici Tania, Albu Matei, Perhaiță Daniel, Caunii Paul.

Ulterior, și Primăria Timișoara a anunțat că va susține financiar echipa care va pleca în America. Suma acordată este de 200.000 de lei.

”Elevii Colegiului Carmen Sylva au câștigat campionatul național și s-au calificat la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge. Sunteți o inspirație pentru toți tinerii timișoreni. Municipalitatea va susține cu 200.000 lei participarea lor în SUA, la campionatul mondial.”, a anunțat PMT.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surse: Gâlceavă în paradisul PNL Timiş între Ionuţ Gaiţă şi Alin Popoviciu. Cine e “Lăbuşul lui Simonis”?

Potrivit mai multor surse, o ceartă puternică ar fi avut loc în interiorul PNL Timiş între Alin Popoviciu şi Ionuţ Gaiţă. Şocul acestui scandal este cu atât mai mare cu cât ambii fac parte din aceeaşi tabără din interiorul PNL Timiş. Motivul conflictului: deja mult dezbătuta florărie din centrul Timişoarei şi… Alfred Simonis. Alin Popoviciu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse: Gâlceavă în paradisul PNL Timiş între Ionuţ Gaiţă şi Alin Popoviciu. Cine e “Lăbuşul lui Simonis”?
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița părăsește Cupa României după eșecul din zăpada de la Mioveni. O face însă cu fruntea sus

Condiții speciale pentru un meci care trebuia să se joace în Banat! Așa, partida a avut loc la Mioveni pe un teren plin cu zăpadă și unde organizatorii au făcut eforturi mari ca Dumbrăvița – FC Argeș, întâlnire din Cupa României, să se joace. În prima repriză nu a fost despre fotbal ci mai degrabă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița părăsește Cupa României după eșecul din zăpada de la Mioveni. O face însă cu fruntea sus
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș oferă noi oportunități de cooperare România-Israel

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel- România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, invită companiile timișene să acceseze noi parteneriate de afaceri pe piața israeliană prin participarea la un eveniment online dedicat promovării cooperării economice dintre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă noi oportunități de cooperare România-Israel

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În România, reformele mor nu din lipsă de idei, ci din lipsă de spațiu. Rețelele clientelare ocupă tot. De trei decenii, statul român trăiește într-o schizofrenie instituțională: anunță reforme ca o țară occidentală și le aplică precum un clan balcanic. Fiecare guvern promite modernizare, digitalizare, debirocratizare, eficiență, merit, proceduri. Dar în spatele cuvintelor, mecanismul real...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reformele mor, rețelele prosperă: anatomia unui stat capturat
Potrivit mai multor surse, o ceartă puternică ar fi avut loc în interiorul PNL Timiş între Alin Popoviciu şi Ionuţ Gaiţă. Şocul acestui scandal este cu atât mai mare cu cât ambii fac parte din aceeaşi tabără din interiorul PNL Timiş. Motivul conflictului: deja mult dezbătuta florărie din centrul Timişoarei şi… Alfred Simonis. Alin Popoviciu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse: Gâlceavă în paradisul PNL Timiş între Ionuţ Gaiţă şi Alin Popoviciu. Cine e “Lăbuşul lui Simonis”?
Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de repunere pe rol a cauzei în care Agenția Națională de Integritate l- a acuzat pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, de conflict de interese în 2024. Aceasta fusese depusă de către cel vizat, iar pronunțarea a fost amânată. Marți, instanța a luat decizia în această cauză. „Respinge, ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de repunere pe rol a procesului dintre Dominic Fritz și ANI
Președintele USR, Dominic Fritz, susţine că partidul pe care îl conduce nu se teme de varianta unor alegeri aniticipate. Fritz spune că USR are o ofertă politică solidă și capacitatea de a intra imediat într-o competiție electorală. Într-un inteviu pentru  Ziare.com, liderul USR a vorbit și despre tensiunile din interiorul guvernării. Întrebat dacă scenariul alegerilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz spune că PSD trebuie să se decidă dacă mai vrea la guvernare. Lideul USR afirmă că nu se teme de alegeri anticipate
Un număr de opt firme și asocieri de firme doresc să realizeze reamenajarea spațiului din Calea Bogdăneștilor, care a fost folosită ca și organizare de șantier pentru lucrările de infrastructură din zonă. Lansat pe vremea când viceprimar era Cosmin Tabără, proiectul va transforma un teren de 8.000 de metri pătrați și ar urma să devină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes ridicat pentru noul parc din zona Bogdaneștilor. Opt firme vor să reamenajeze terenul de 8.000 de metri pătrați
Polițiștii locali au aplicat sancțiuni în valoare totală de 152.000 de lei pe șantierele din Timișoara unde nu au respectată legislația pe linie de protecția mediului și disciplina în construcții. În total au fost date 56 de sancțiuni contravenționale. Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului și Disciplina în Construcții au efectuat, în ultima lună,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Controale pe şantierele Timişoarei. Poliţiştii locali au aplicat sancţiuni în valoare totală de 152.000 de lei/Foto
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel- România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, invită companiile timișene să acceseze noi parteneriate de afaceri pe piața israeliană prin participarea la un eveniment online dedicat promovării cooperării economice dintre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă noi oportunități de cooperare România-Israel
Piața imobiliară din Timișoara oferă cel mai rapid timp de vânzare a unui apartament, dintre marile orașe din România. Aici durata de vânzare și marja de negociere se mențin constante. Apartamentele și casele noi scoase la vânzare în marile orașe din țară pot atrage până la șase potențiali cumpărători, arată datele Imobiliare.ro, în ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un apartament din Timișoara se vinde, în medie, în 58 de zile. Analiză Imobiliare.ro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.