Primăria Timișoara câştigă definitiv litigiul cu Heaven. Patronul Dorin Epure trebuie să evacueze baza şi să achite municipalităţii 200.000 de euro

Clubul Heaven

Clubul Heaven

Primăria Timișoara a câștigat definitiv procesul pentru baza de agrement Heaven, decizia fiind dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Proprietarul clubului, fostul miliţian Dorin Eupre trebuie să-şi strângă acum catrafusele, plus trebuie să achite municipalităţii 200.000 de euro.

Anunţul prvind această victorie a municipalităţii în faţa lui Dorin Epure a fost făcut e primarul Dominic Fritz.

“Victorie definitivă la Înalta Curte! Primăria Timișoara a câștigat definitiv procesul pentru baza de agrement HEAVEN. În 2021 am cerut instanței să recunoască că baza este folosită fără niciun drept, plus să primim și bani de chirie din 2019 încoace. A durat aproape 4 ani procesul și l-au tărăgănat cât au putut, dar nu ne-am lăsat. Cea mai rușinoasă sfidare a legii ia sfărșit: din 2019 a funcționat acolo bine-mersi un club pe un teren al orașului de peste 12.000 mp, fără niciun drept, fără autorizații de construcții, de funcționare sau ISU. Acum trebuie să ne plătească aproape 200.000 Euro și să plece. Noi am cerut o sumă de 4 ori mai mare, dar din păcate nu am reușit să convingem judecătorii în acest detaliu. Lor li s-a respins cererea de a se recunoaște dreptul lor de proprietate pentru construcțiile de pe terenul nostrum”, a transmis Fritz.

El spune că mai sunt două alte litigii pe rol, pe care speră să le câștige cât mai repede în noile condiţii: unul de evacuare și unul de demolare a construcțiilor ilegale. Fritz mai spune că luni se va duce deja la poarta clubului.

“Fac un apel de ultim moment la onoarea celor care au ocupat un teren al nostru tuturor ilegal timp de 6 ani: nu mai așteptați, predați-ne cheile. O să mă prezint luni la poartă. Pentru toți cei care au crezut că recuperarea patrimoniului a fost doar un artificiu de campanie electorală, pentru toți cei care încearcă să ne intimideze: nu plec nicăieri. Proces cu proces vom reda Timișoarei ce este al ei”, a încheiat primarul Timişoarei.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

18 comentarii pentru acest articol

liviu a spus: (martie 28th, 2025 at 17:13 )

Mare curaj.Sa iei de la un fost militian” avutul lui” obtinut prin munca , asta da performanta.FELICITARI.

Simion UT-istul a spus: (martie 28th, 2025 at 17:34 )

Bravo, primare!
Așa se procedează cu bandiții.

Daniel a spus: (martie 28th, 2025 at 17:55 )

Se apropie alegerile și la Ștrandul Termal nu sunt prea multe șanse să se întâmple ceva așa că Fritz va prelua Heaven pentru a avea cu ce se lăuda. Sigur că se vor crea și niște posturi noi de bugetari dar și mai importante sunt funcțiile de conducere care vor fi acordate pe criterii politice, nicidecum meritocratic și vor fi 30% din total, adică un șef la doi angajați, cum este la noua firma de salubritate creată de administrația Fritz după modelul patentat de Firea la capitală. Când ăștia vor măriri de salarii, imediat crește și Fritz taxele ca de reformarea aparatului administrativ nu poate fi vorba.

Nemo a spus: (martie 28th, 2025 at 18:05 )

De acord cu Fritz!

@Daniel a spus: (martie 28th, 2025 at 18:45 )

Frustrant, nu?
Ești un paduche mic mic, la fel ca amicul tau @vrajeala.
Apropos… vrajeala a disparut din peisaj concomitent cu mesia. Probabil va reaparea in campanie cu noua directie primita

antiProstie a spus: (martie 28th, 2025 at 18:47 )

@Daniel! Cât primești pentru o postare idioată?

Rumburak a spus: (martie 28th, 2025 at 18:54 )

firma mai are activitate in afara de acest club? de unde achita? evacueaza bunurile si nici macar nu mai au ce sa execute la intrarea in insolventa.

cat despre club probabil o sa aiba soarta termal, va ajunge o ruina

Daniel a spus: (martie 28th, 2025 at 20:15 )

@@Daniel
Normal că e frustrant pentru că eu plătesc taxe la greu, am familie, părinți în vârstă iar pe lângă job și toate astea mai am și niște concetățeni naivi și răuvoitori care se împart între acoliții unui guru și martorii unui habarnist, verde în cerul gurii care se întrec în inepții și fac jocul rușilor.
Iar tu neasumatule vezi-ți de treaba ta de tenie care se ocupă de dosul șefului său de la primărie și are grija să fie curat. După izolaționiști grețoși mai veniși și voi progresiștii scârboși să poluați online.
@antiProstie
Îți doresc să câștigi miliardele lui Musk înmulțit cu cât primesc eu pentru postări. Să vedem dacă îți convine.

@Daniel cel ipocrit a spus: (martie 28th, 2025 at 20:34 )

Da bah, iti dai seama ce influenta are Fritz asta? Il intreaba judecatorii de la inalta curte „her Fritz, cand vrei sa dam verdict favorabil,” iar Fritz dicteaza: „in martie vreau, inainte de campanie”.
Tu iti dai seama ce ineptii mai mari ca tine spui maj Daniele mai? Acum pe bune… ce elucubrezi in online sunt ideile tale sau ti se dicteaza la partid? Oricum ar fi, esti penibili

Dan a spus: (martie 28th, 2025 at 20:52 )

Noi recuperam heavenul, clujul au buget aproape dublu decat noi si isi fac metrou. Wtf, useristilor, in ritmul asta ne condamnati la mediocritate…. Vederi ca tot azi a venut un articil in care TM a cazut mult in cea ce priveste salarul mediu. Aici se vede ca perceptia pozitiva care exista despre cj aduce beneficiile. Noi jucam in liga mica la TM din pacate, lucrul clar de cand consilierii usr au votat ca foca propunerea de majorare maximala a impozitelor locale. Noroc ca i-a adus psd si pnl cu picioarele pe pamant.

Intrebare a spus: (martie 28th, 2025 at 21:16 )

Nici aici nu am scăpat de tine Daniele=Dorele!? Nu-ti ajunge OT, unde-ti versi laturile, vii sa imputi si pe aici? Cum îți spuneam, cand m-ai atacat pe OT, cu tâmpenii de-ale tale, de mine nu scapi. Iar ti-ai arătat cunoștințele. Esti analfabet! Nu știi când trebuie sa folosești doi de I, nu știi sa folosești cratima, iar acum vad ca, deși te dai oltean, habar n-ai de perfectul simplu: Dupa izolationisti (izolatiionistii !!!) grețosi mai venisi ( venirati !!!) si voi progresistii scârboși sa poluati online. Schimba-ti nickname-ul sau du-te la școală și scapi de mine! In sfarsit :Salutare de la Anca Alexandrescu.!

Kuku a spus: (martie 28th, 2025 at 22:24 )

@Dan
Ce metrou? Ce buget? Bugetul ala din Cluj, tocmai de aia e mai mare ca are cuprin si niste bani pentru metrou. .Acuma sper ca nu ești de părere xu Robu, care voia si el un metrou. Daca nu eram asa saraci, poate un metrou de suprafata se putea gândi. Din păcate transportul în comun va cădea, asa ca nu merita.

Robi a spus: (martie 29th, 2025 at 07:15 )

Dorine, Dorine în Comunism ai făcut cum ai vrut, acum nu mai merge,cam târziu ți a venit rândul, dar e fbine și acum.

eastbam a spus: (martie 29th, 2025 at 07:20 )

Asta-i o veste buna!

Daniel a spus: (martie 29th, 2025 at 08:19 )

@@Daniel cel ipocrit
Ceea ce am scris este in ideea ca vin alegerile și are Fritz cu ce se lauda când alții au pasaje construite în timpul în care la noi s-a reconstruit pasarela la de la strada Gelu. Iar dacă spui de un partid cu care aș fi asociat, măcar numește-l. Sau nici măcar atât nu ești capabil să îți asumi din moment ce nu ai fost în stare să îți găsești un nick?
@intrebare
Dacă așa de bine te pricepi să te plângi de una și de alta cum ar fi că îți sunt moderate comentariile pe OT, încearcă să faci asta și la Cupertino dacă nu îți convine cum funcționează funcția de autocorect la ei și spune-le că îi fac pe unii să pară olteni deși nu au cunoștință de astfel de origini. Prea mult te iei de forma și nu de fond, așa că rămâi la articolele cu Robu care îți fac deliciul și față de care ești frustrat. Dacă scap sau nu de tine, nu are nici importanță pentru mine pentru că nu îmi pasă așa cum nici ție nu ar trebui să îți pese de Robu dar asta e o altă discuție, mai bine purtată cu specialiștii pe care îi menționez în discuțiile cu @intreb are, antiVrajeāla, mecmesin, cap sec, zdreanță și alte capete ale hidrei izolaționiste.
PS. Până nu a ajuns Fritz la Marș TV nici nu știam cine e individa aia, așa că trebuie să îi mulțumesc primarului că am mai conștientizat existența unei alte creaturi hidoase cu ajutorul său, nu ca duceam lipsă de așa ceva.

@Dan a spus: (martie 29th, 2025 at 09:15 )

Clujul are buget dublu din pix. A vrut și anul trecut și de executat a executat cam jumătate. Dacă scoți metroul și instituțiile din subordine din bugetul Clujului, vei vedea că e cam cât al nostru. Metroul și anul trecut a fost în buget.

Născut loco a spus: (martie 29th, 2025 at 10:20 )

@Dan
De verificat și la bugetul de la Cluj și la
lOradiea ce e inclus acolo
( bugetul companiilor aparținând primăriilor respective,plus bugetul pt. metrou la Cluj din care nu se cheltuiește nimic deocamdată; la Timișoara nu se folosește acest artificiu de PR)
sic!

Mishu a spus: (martie 30th, 2025 at 00:33 )

Bine, bravo, și ce o sa se întâmple acolo?
Se demolează și rămâne loc viran?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării

Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă

ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Acuzat de PSD-istul Alexandru Iovescu de faptul că folosește dubla măsură în actele administrative, mai precis la problema verificării stațiilor de autobuz pentru transportul în județ, prefectul de Timiș, Paul Finta, răspunde prompt acuzațiilor. Membru USR, el vorbește despre acuzații fără sens, atunci când nu există argumente juridice. Atacarea hotărârii CJ Timiş legată de stațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Paul Finta răspunde acuzațiilor de folosire a dublei măsuri și execuție la comandă politică
Peste 5.000 de alergători din 19 țări au ales să participe la ediția a noua UVT Liberty Marathon. Este un nou record de participare și a adus la start chiar și 1.500 de copii. Sub sloganul „Dare to Run” și cu Nadia Comăneci ambasadoare, ediția din 2026 a transformat Timișoara, timp de două zile, într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Record de participare la UVT Liberty Marathon
Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie
Vă plimbați prin parcurile Timișoarei și aveți o băutură răcoritoare într-o sticlă returnabilă, ei bine, acum nu mai trebuie să o aruncați la coșul de gunoi sau să o ”scăpați” lângă. Primăria intră în sistemul SGR, gestionat prin RetuRO, care preia aceste ambalaje. Vor fi amplasate 300 de asemenea sisteme, de fapt un fel de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria devine actor în sistemul de colectare al ambalajelor returnabile. Se vor monta 300 de containere speciale, în parcuri și zonele circulate
ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
Administrația Timișoarei scoate de la naftalină un proiect deja uitat de majoritatea cetățenilor. Zona aferentă străzii Proclamația de la Timișoara a fost inclusă în urmă cu mulți ani într-un proiect pe care a fost pusă să îl comande societatea care urma să devină ulterior actualul Serviciu Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Timpark. Iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul schimbării la față a străzii Proclamația de la Timișoara, scos de la naftalină. Suma solicitată e peste 60 de milioane de lei/FOTO
Vechea dispută pe tema împărțirii transportului cu autobuze în județul Timiș, între asociațiile în care sunt implicate Primăria Timișoara, pe de o parte, și Consiliul Județean, pe de altă parte, revine din nou în prim plan, chiar dacă credeam că situația se lămurise. Acum, disputa apare sub altă formă și îl implică pe prefectul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș e acuzat de aplicarea cu dublă măsură a activității administrative, dar și de conflict de interese
Festivalul Vinului şi Papricaşului de la Buziaş, cea mai mare şi populară manifestare de gen din vestul ţării, va avea loc, în acest an, în zilele de 10 şi 11 octombrie. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale toamnei a ajuns la ediţia cu numărul XVI. Festivalul Papricaşului, Vinului şi Ţuicii de la Buziaş va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.