A X-a ediţie a fost de nota 10! Spectacol cu gust la USVT

FIAStudent fest, un concurs cum ne mai dorim! Specialități HoReCa de top premiate la Facultatea de Inginerie Alimentară din Timișoara. Creativitatea și inovarea apreciate de un juriu de specialitate.

A X-a ediție a concursului studențesc FIAStudentFest, organizat de Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul USVT, a adus inedit, diversitate, creativitate și rafinament, prin 59 de produse, care mai de care mai spectaculoase din punct de vedere al gustului, conținutului și aspectului. Evenimentul a fost dedicat promovării excelenței în educație, cercetării aplicate și inovării în domeniul industriei alimentare, aflată într-o dinamică extraordinară în ultimii ani, când la nivel global se caută tot mai multe soluții pentru hrană sănătoasă, calitativă și diversificată.

Concursul s-a desfășurat la sediul facultății din cadrul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara și a reunit studenți din anii terminali ai ciclurilor de licență și master, care și-au prezentat cele mai valoroase proiecte și produse alimentare dezvoltate în cadrul lucrărilor de diplomă și disertație. Secțiunea „Inovație și Creativitate Alimentară”, care aduce în prim-plan produse dezvoltate cu ingrediente funcționale, tehnologii moderne și o viziune orientată spre sustenabilitate, a fost câștigată de produsul „Cheesecake hipoglucidic cu dulceață de cătină”, creat de Hajdo Karina Sara, studentă a programului de licență Protecția Consumatorului și Mediului. Prototipul a fost conceput special pentru adolescenții activi, în căutare de opțiuni sănătoase și nutritive.

În paralel, secțiunea „Tradiție și Autenticitate Alimentară” a adus în atenție reinterpretări moderne ale preparatelor românești. Filca Petru, absolvent al programului de licență Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, a obținut premiul I cu produsul „Cârnați din carne de porc, vită și oaie”, o propunere care îmbină gustul autentic cu o prezentare modernă, accesibilă și adaptată noilor tendințe culinare.

Printre preparatele care au mai atras atenția juraților și a vizitatorilor la FIAStudentFest 2025 sunt de menționat: dulceața artizanală de dovlecel cu citrice și vanilie sau tocănița reinterpretată din legume cu orez. Juriul de specialitate, format din Chef Paul Sebastian, Ioana Ibric, Mihaela Herman, Marius Andronache și Florin Ciobanu, a avut misiunea de a desemna produsele câștigătoare Akademika Selection 2025, un asortiment de 6 specialități demn de orice masă cu pretenții:
1. Cașcaval cu ardei pepperoni
2. Cârnați cu cașcaval
3. Cârnați din carne de porc, vită și oaie
4. Pastă tartinabilă de linte cu leurdă
5. Dulceață de fructe de pădure cu oțet balsamic și busuioc
6. Pâine aglutenică pe bază de făină de tapioca, migdale și sâmburi de caise
Creatorii produselor au primit recunoașterea Akademika Selection Award, trofeu care se dorește să devină o marcă USVT pentru produsele de calitate superioară.

Revenind la FIAStudentFest 2025, trebuie spus că a fost conceput ca o platformă de dialog între mediul universitar și cel economic, încurajând colaborarea pentru soluții sustenabile și aplicabile în industria alimentară. Studenții au expus produse inovatoare, reinterpretări creative ale rețetelor tradiționale românești și tehnologii alimentare moderne, toate atent analizate de un juriul de specialiști, parteneri ai facultății, oameni importanți din industria alimentară și a ospitalității.

Cu ocazia acestui concurs, prin vocea decanului Facultății de Inginerie Alimentară din cadrul USVT, Ionel Călin Jianu, a fost subliniată importanța dezvoltării competențelor aplicate și a gândirii antreprenoriale, precum și angajamentul instituției pentru o educație conectată la nevoile pieței. ”FIAStudentFest se înscrie în strategia facultății de a sprijini studenții în tranziția către cariere solide și responsabile, stimulând în același timp inovația și cercetarea de calitate. Facultatea de Inginerie Alimentară din Timișoara continuă să investească în educația practică și să formeze profesioniști pregătiți pentru o industrie alimentară în continuă transformare”, a mai spus acesta.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar

PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională

Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Cunoscutul avocat Adrian Toni Neacşu, fost judecător şi fost membru CSM, afirmă că decizia luată de prefectul de Timiş, Paul Finta, în cazul primarului Dominic Fritz este perfect legală. El a prezentat şi sancţiunile date în ultimii trei ani în cazuri similare cu ale lui Fritz. Astfel, dintr-un total de 11 primari găsiţi în conflict...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz
Un număr de trei școli din Timișoara ar urma să aibă curți mai verzi prin programul „iȘcoala Verde”. Pentru aceasta, municipalitatea timișoreană va trebui să investească aproximativ 350.000 de lei pentru transformarea curților în spații care îi aduc pe elevi mai aproape de natură. Consilierii locali trebuie să aprobe proiectul. Este vorba despre Liceul Teoretic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să facă grădini în curțile mai multor școli
Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
Filmul „Ultimul ingredient”, realizat de Visit Timiș cu sprijinul financiar al BCR–Erste și al Consiliului Județean Timiș, a fost înscris în competiția internațională Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. În perioada 14–30 august 2026, publicul va putea vota online producțiile participante. Visit Timiș va reveni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmul „Ultimul ingredient”, o poveste a Banatului în competiția internațională Food Film Menu/VIDEO
Dorința viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, de a introduce Chișoda și Girocul în rețeaua metropolitană de transport a STPT, prin intermediul asociației SMTT, devine în final realitate. De la jumătatea acestei luni, pe străzile celor două localități periurbane vor circula autobuzele Timișoarei, în locul celor pe care asociația înființată de Consiliul Județean Timiș a încercat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău anunță victoria în transportul metropolitan spre Giroc și Chișoda. Autobuzele STPT intră pe traseu din august
Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.