Foraj Sonde Craiova, membră a grupului de firme BEGA, a început execuția unei sonde cu adâncimea de 5.100 de metri pentru Romgaz, la Caragele/Foto&Video

Cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România, SNGN Romgaz, al cărui acționar principal este statul român prin Ministerul Energiei, anunța la sfârșitul lunii mai că va continua să investească în forarea de noi sonde de mare adâncime și în extinderea infrastructurii pentru a prelua volumele de hidrocarburi extrase din viitoarele sonde, iar aceste proiecte vor implica o investiție totală de peste 1,3 miliarde lei din surse proprii.

Proiectului major de investiții Caragele Deep, situat pe teritoriul județelor Buzău și Brăila, este cel mai mare zăcământ de uscat descoperit până acum de Romgaz, estimat la 30 de miliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă consumul României pentru aproximativ trei ani.

La 6 iunie 2025 a demarat forajul sondei 54 Damianca, parte a proiectului strategic onshore de la Caragele, lucrare executată de Foraj Sonde Craiova, membră a grupului de firme BEGA, cu o instalație de foraj modernă, de 450 tone, care respectă standardele API, ATEX si CE. Top Drive-ul instalației este realizat în Europa de o firmă de renume și îndeplinește toate condițiile cerute în activitatea de foraj, având o sarcină de 500 tone și o putere de 1100 CP.

Sonda va avea adâncimea de 5 100 de metri, fiind unul dintre cele mai adânci foraje realizate în ultimele două decenii în România.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vizitat luni, 16 iunie 2025, amplasamentul, alături de conducerea Romgaz: Răzvan Popescu – Director General, Aristotel Jude – Director General Adjunct și Dumitru Chisăliţă, Președintele Consiliului de Administrație. La eveniment au participat Marius și Emil Cristescu, acționarii Foraj Sonde SA Craiova.

“E o mare bucurie, un privilegiu, să văd la Caragele sonda 54 Damianca, încă o sondă modernă. Este vorba de o companie de care sunt deosebit de mândru, Romgaz. Dacă anul trecut România a devenit numărul unu în Uniunea Europeană din perspective producției de gaz, lucrul acesta i se datorează Romgaz și echipei de profesioniști pe care o are și mă bucur că aici lucrează o altă companie românească, Foraj Sonde Craiova. Este o sondă importantă, promițătoare, care va merge până la 5.100 de metri, deci Caragele de mare adâncime și avem convingerea că având ajutorul Bunului Dumnezeu, găsim aici un important zăcământ de gaz. Vom crește în continuare producția și asta înseamnă facturi mai mici pentru toți românii, o energie mai sigură și obiectivul nostru este să depindă alte state de noi, să nu fim niciodată noi la mâna altora”, a declarat, la finalul vizitei, Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.

Structura Caragele este localizată pe teritoriul județelor Buzău și Brăila, în perimetrul RG06 Muntenia Nord-Est, perimetru în care Romgaz desfășoară operațiuni petroliere în baza Acordului de concesiune de Explorare-Dezvoltare-Exploatare aprobat prin HG nr. 23/2000, fiind unic titular al acestuia. Perimetrul Caragele se află în producție cu 15 sonde și are un aport semnificativ la cumulativul de gaze extras al Romgaz. Structura se află în continuă dezvoltare pe măsură ce sondele săpate dovedesc caracterul comercial.

Angajamentul pentru a descoperi noi volume de hidrocarburi este o prioritate națională, iar forajul sondei 54 Damianca în zona adâncă a structurii Caragele se înscrie în realizarea acestui obiectiv, au transmis reprezentanții Romgaz.

“În prezent activăm și aici, pe locația sondei 54 Damianca, beneficiarul sondei fiind SNGN Romgaz SA, iar contractorul general al lucrării este unul dintre cei mai importanți contractori existenți pe piața de foraj din România și anume Foraj Sonde Craiova. Forajul sondei 54 Damianca a început în data de 06 iunie 2025 și are o perioadă de foraj de aproximativ 167 de zile până la atingerea adâncimii finale de 5.100 de metri, urmată de perioada de probe de producție de 88 de zile. Odată cu finalizarea forajului sondei 54 Damianca, estimăm creșterea producției de gaze naturale românești, de pe structura Caragele. Proiectul Caragele este cea mai importantă descoperire de hidrocarburi (gaze naturale, condensat și țiței) din portofoliul de explorare al companiei și concentrează cea mai mare parte a investițiilor onshore pe care SNGN Romgaz SA le realizează în activitatea de explorare”, a explicat Ionuț Cosmin Huzuneanu, Director Direcția Foraj din cadrul SNGN Romgaz SA.

Foraj Sonde Craiova SA este o companie românească cu experiență îndelungată de colaborare cu Romgaz și care utilizează tehnologii moderne și cât mai puțin poluante.

“Suntem mândri că putem să ne aducem contribuția, alături de Romgaz SA la dezvoltarea sectorului energetic național, asigurând explorarea și exploatarea resurselor de gaze și petrol din zăcăminte de importanță strategică”, a declarat Marius Cristescu, acționarul principal al Foraj Sonde SA Craiova.

Foraj Sonde Craiova a realizat peste 2000 de sonde de gaze și petrol, cu adâncimi cuprinse între 1000 și 6000 de metri, deținând și recordul celui mai adânc foraj realizat în Europa, la peste 6.200 de metri, contribuind la asigurarea siguranței energetice a României.

Începând cu anul 2010, Foraj Sonde Craiova a forat pe structura Caragele un număr de 18 sonde: 7 Caragele , 8 Caragele, 17 Caragele, 10 Caragele, 29 Caragele, 21 Caragele, 18 Caragele, 31 Caragele Făurei, 23 Caragele, 55 Damianca, 20 Caragele, 26 Caragele, 1 Jirlău, 24 Caragele, 35 Caragele, 38 Caragele, 79 Rosetti, 78 Rosetti ST.

Foraj Sonde Craiova este parte a grupului de firme BEGA, al cărui acționari sunt Marius și Emil Cristescu. Grupul de firme BEGA desfășoară investiții în domeniile foraj petrolier, construcții de mașini, minerale industriale, imobiliare și în industria hotelieră și de turism.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
O delegație formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara. Aceasta este unul dintre cele mai mari obiective de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de reprezentanți ai Comisiei Europene
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Medicii Clinicii Odobescu au operat vineri prima pacientă folosind noul robot chirurgical, intrat în dotarea unității medicale timișorene. O tânără de doar 31 de ani, diagnosticată cu cancer. Operația a decurs în condiții bune, aceasta și pentru că cele 4 brațe ale robotului fac mișcări imposibil de realizat manual. Medicul controlează fiecare mișcare, iar robotul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.