„Dreptul” de-a ameninţa cu moartea. Festivalul naţional al violenţei „patriotice”

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

 „Sunt cu ochii p zume tine, javră ordinară. Nici nu şti când moartea vine!!!”. Am reprodus mai sus, mot a mot, mesajul primit de ministrul Dragoş Pîslaru, la puţin timp de la momentul în care a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Un mesaj trimis în mod cert de un „suveranist” şi „patriot”. De ce spun asta? Fiindcă „patrioţii” noştri cu ochii schimonosiţi de ură şi-au făcut un titlu de glorie prin modul grotesc de-a tortura limba română. În paranteză fie spus, şi Istoria României, pentru ei este imens ghiveci alcătuit din mituri şi lozinci. Această ameninţare cu moartea nu e singulară, face parte dintr-o spirală a violenţei politice, deocamdată verbale. Fiindcă dintotdeauna violenţa verbală este un precursor al violenţei fizice.

Iar această intoleranţă faţă de „ceilalţi”, instigarea la ură vine chiar de la vârful AUR, George Simion fiind un adevărat „model” în acest sens. Şi nu puţine sunt exemplele de această natură. Începând cu îndemnul ca judecătorii CCR să fie „jupuiţi de vii”. Sau cum s-ar traduce o recentă ieşire a lui Simion, după congresul USR: „Murim cu voi de gât, dacă trebuie, pentru o ţară suverană”?De altfel, expresia, preluată din peluză, “murim cu voi de gât”nu e nouă la Simion, a mai folosit-o şi în alte ocazii. Tot de la liderul AUR avem şi… invitaţii la viol: “Te agresez sexual, scroafo!”. De altfel, la Simion, violenţa verbală a ajuns deja la cea fizică, amintiţi-vă cum l-a luat de gât pe un  ministru în plenul parlamentului.

Tot de natură recentă, avem şi cazul “intelectualului” AUR, Mihai Neamţu, care a crezut că e cool trucând în modul cel mai josnic fotografia unei femei. Ceva mai oribil şi mai abject rar am mai văzut în politica românească, cât ar fi ea de murdară. Şi ipochimenul, altfel un vagabond politic, umblat prin vreo zece partide, cică ar fi credincios. Personal, cred că la Neamţu s-a acumulat o imensă frustrare încă de mic. A fost acel elev de care râdeau toţi, inclusiv fetele, iar în cel mai bun caz era ignorat. Respins deseori, individul a ajuns un misogin incurabil, de unde şi astfel de defulări dezgustătoare. Şi da, este preşedinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor!!!

Cu astfel de exemple, ne mai mirăm de escaladarea violenţei domestice, ajungându-se de multe ori la crime?  Ne mai mirăm că la un recent miting AUR s-a scandat: „Scoateți afară evreii din țară!” și „Perciunații afară!”. Iar în aceeaşi zi, la Timişoara, “patrioţii” au urlat din nou: „Her Fritz, nu uita, Timișoara nu-i a ta, du-te în Germania!”. Da, avem de-a face cu un festival naţional al urii, întreţinut de liderii AUR chiar din Parlamentul României. Unul care în loc să se dezumfle după alegeri, dospeşte tot mai mult. Un festival promovat pe reţelele sociale, dar şi de o hazna cu pretenţii de televiziune (“Marş, mă!”). Apropo de “latrină”, “patriotism” înseamnă să delapidezi statul cum face patronul acesteia sau să faci evaziune, aşa -zisa televiziune având datorii de peste 50 de milioane de euro la buget!?  Culmea este că cei care întreţin violenţa şi dezinformarea cruntă în spaţiul public se dau apostolii dreptului la exprimare.

Se face aici şi o mare confuzie între opinie şi ştire. Fiecare are dreptul la o opinie, dar o ştire trebuie verificată cât de cât. Ca exemplu. Poţi să spui foarte bine: „Eu cred că există tunelurile dacice în care, dacă intri, poţi să te teleportezi până la templele incaşe, care, evident, au fost construite de daci”. E părerea omului, să fie sănătos. Alta este însă atunci când spui: „Am intrat într-un tunel dacic şi instantaneu am ajuns la Machu Pichu, cetate ridicată de dacii noştri.”. Aici e o problemă, trebuie să prezinţi o dovadă, ceva. Nu de alta, dar la câţi dacopaţi sunt în România o să fie mare aglomeraţie prin munţi cu patrioţi care vor să meargă pe gratis în Peru.

Aşadar, când se iau, sau mai bine zis ar trebui să se ia unele măsuri împotriva violenţei şi dezinformării nu e vorba de o îngrădire a dreptului la exprimare, ci de-a bara într-o formă sau alta această isterie de pe reţelele sociale. Oricum românii, potrivit tuturor studiilor, sunt pe primul loc în Europa la îngurgitat pe nemestecate teorii conspiraţioniste. Iar a întreţine violenţa şi dezinformarea nu înseamnă nici pe departe patriotism. Ba e chiar contrariul…

P.S. Poate ar mai trebui spus că principalul sponsor al suveranismului şi-a făcut averea ucigând oameni pe bani. E drept, prin Africa, dar o poate face şi în România.

 

 

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (iunie 27th, 2025 at 09:45 )

Nu știu ce așteptări ar putea fi de la niște persoane care erau atât de insalubre încât nici în PSD nu au fost acceptați și a trebuit să fie exportați în tot felul de vehicule politice, practic niște haznale din fundul curții PSD.
Sigur că toată afacerea funcționează prin faptul că peste 40% din populație este formată din analfabeți funcționali care iau mură în gură și înghit pe nemestecate tot ce li se oferă de pe rețelele media fără a cută surse și a se informa din proprie inițiativă, astfel încât să realizeze ca astfel de construcții politice nu au adus bunăstare niciunde în lume, ba din contră, oamenii au dus-o mult mai rău și au urmat crime și violențe.
Evident că niște personaje fără pic de caracter, educație sau orice altă virtute nu pot să ofere decât gargară de proastă calitate și violență fizică pentru că altceva nu îi duce capul, fiind frustrați de propria lor inaptitudine. Sigur că ar fi recomandat și pentru ei și pentru trolli putiniști care își duc activitatea pe site-urile de știri locale să viziteze anumite instituții pentru o evaluare mai ales că baronul local PSD îi va caza la castel pentru a le grăbi recuperarea. Sigur că pentru cazurile mai grave există întotdeauna Jebelul, loc de cuvântate al gurului securilă, unde pot fi triați pe saloane dedicate lui Pol Pot, Mugabe, Idi Amin și alți criminali în masă celebri, autointitulați suveraniști, care au făcut lucrări împreună cu poporul.

Vasile a spus: (iunie 27th, 2025 at 11:15 )

In Timisoara multi ca neamtu sau simion instiga si sunt gata de crima numai sa primeasca semnal.
Cu golanul de simion nu s-a intamplat aproape nimic dupa atatea dovezi ca isi tradeaza tara, instiga la ura si violență.
Legea si aplicarea ei, mulți care o reprezintă se uita doar dupa chistoace si scuipați.
Foarte putini inteleg de ce diliul e pus sub control judiciar si e inculpat pentru multe chestii grave. Nu li se explică talibanilor de ce e grav si trebuie pedepsit. N-are importanță daca inteleg sau accepta, trebuie sa afle in clar, pe limba tiktok.

@Vasile a spus: (iunie 27th, 2025 at 12:08 )

Atenție cînd faci tot felul de învinuiri fără să prezinți dovezi s-ar putea să ajungi în situații neplăcute,nu ești invizibil.🤔

Da, astia nu voiau sa faca crime, doar sa sparga ferestre! a spus: (iunie 27th, 2025 at 13:10 )

În 26 februarie 2025, procurorii Secției de Urmărire Penală a PÎCCJ, cu sprijinul DIICOT și Poliției, au desfășurat 47 de percheziții în județele Timiș, Sibiu, Mureș, Ilfov și Cluj  .
• Acțiunea a vizat 27 de persoane și 4 sediile unor persoane juridice, suspectate de:
• Constituirea și promovarea unor organizații cu caracter fascist, rasist, xenofob și legionar
• Instigare publică și atrocități împotriva ordinii constituționale
• Operarea ilegală cu arme, muniții și articole pirotehnice
• Promovarea cultului persoanelor vinovate de crime de război/genocid
• Fals în declarații electorale și diseminarea de informații false 

Ancheta s-a concentrat asupra unor susținători ai lui Horațiu Potra, numit în presă „mercenarul lui Călin Georgescu”, care ar fi fondat grupuri de tip legionar și antisemit  .
Motivul legal include și “inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit” conform Legii 157/2018 
Ancheta face parte dintr-un dosar penal sub supravegherea Parchetului General și PÎCCJ.
Nu există încă informații publice despre arestări preventive sau condamnări, dar procurorii au obținut documente și probe prin percheziții  .
• Urmează posibile rețineri, audiere și acțiuni în instanță — stadiul precis nu a fost încă anunțat public.

Numele membrilor arestați sau cercetați nu au fost dezvăluite până acum. Nu s-au făcut publice probele exacte (documente, mesaje, structurile de organizare).

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.