Reabilitarea a trei loturi din calea ferată Arad – Timișoara – Caransebeș, exclusă din PNRR. Margina – Holdea și un alt tronson de cale ferată rămân

cale ferata

cale ferata

Ministerul Transporturilor a anunțat că finanțarea legată de PNRR pentru mai multe proiecte de infrastructură rutieră și feroviară va fi modificată. Afectată este și zona de vest a României.

O parte dintre lucrări nu va mai primi bani din această sursă, din fericire în zona de vest a României măsura se va aplica doar la proiectul feroviar al reabilitării căii ferate dintre Caransebeș și Arad, via Timișoara. Banii deja cheltuiți nu se vor rambursa, iar proiectele scoase din PNRR vor trece la finanțare prin Programul Operațional Transport.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a anunța că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Europene, s-a stabilit că proiectele care rămân în PNRR vor fi finanțate integral din fonduri europene, fără a mai necesita cofinanțare din bugetul de stat.

Mai mult, ajustările financiare necesare – determinate de creșterile de prețuri la materialele de construcție, energie și carburant – vor fi acoperite din fonduri europene, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 64/2022.

Proiectele care rămân finanțate 100% din PNRR în zona de vest sunt pe infrastructură rutieră: Autostrada Lugoj – Deva (A1), secțiunile D și E, adică tunelurile de la Margina – Holdea, iar pe infrastructură feroviară un lot din tronsonul CF Arad – Timișoara – Caransebeș, cel dintre Lugoj și Timișoara.

În privința proiectelor care au fost excluse parțial sau total din PNRR, ministerul subliniază că nu va fi returnată nicio sumă deja cheltuită. Astfel, România nu va rambursa cei 2,3 miliarde de euro investiți până în prezent în proiectele deja finalizate sau aflate în stadiu avansat de execuție. Printre acestea se numără și loturile 1, 3 și 4 din tronsonul de cale ferată Arad – Timișoara – Caransebeș. Toate aceste proiecte vor fi continuate și duse la bun sfârșit prin Programul Transport 2021–2027 sau din alte surse europene, convenite împreună cu Comisia Europeană.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

TMeutm a spus: (iulie 16th, 2025 at 14:30 )

La fel de competenti ca si in asumarea schimbarii pensiilor speciale. Multumim frumos, va rugam sa va dati bonusuri mai mari. A…am uitat de spitale,luati si pt alea cateva bonusuri de realizari. Si dati si ministrilor ce v-au precedat,chiar merita. Suntem aici sa va slujim

dan a spus: (iulie 16th, 2025 at 15:08 )

Mai frate, cum pleaca pesedistii de la putere, nu mai merg investitiile in partea asta de Tara. Voi sunteti normali, ma’ incompetentilor: taiati investitii de aceasta amploare ? Gasca de penali la stat….

antiProstie a spus: (iulie 16th, 2025 at 15:50 )

Era doar o problemă de timp. Tov. Grindeanu și sleahta sau crezut șmecheri și au fentat licitațiile. Ce-i pasă lui!? El e cu Nordis, Dubai, avioane private…Frsierii să plătească.

Iuli a spus: (iulie 16th, 2025 at 17:21 )

Auuu… astia sunt baietii cu goagle maps care sau plans la Gica contra ca a si rupt latu sa sara la gatul Timisoarei ca sau facut de ras cat de mai multe ori, multumim enorm pentru curajul si implicarea hotarata in a tine in brate constructorul care a dus finantarea din lene dar nu pare direct pe tronsonul feroviar Nord, am o satisfactie enorma sa-i felicit ca sunt galbeni si curati ca puii cand ies din ou, trandafirii din Banat sau pierdut in ciulini saracii.
Dulaul care latra rau de tot a ramas fara apa dar macaroane cred ca are promise full in poze

Dan, pt cei care vor aerodrom pe torontalului a spus: (iulie 16th, 2025 at 18:39 )

Mai oameni buni, voi ati vazut ce a patit avionul acela prabusit ieri la orastie ? Vreti sa avem pe calea torontalului asa ceva ?
De Banat, nu prea dati stirea cu prabusirea avionului de mici dimensiuni la orastie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
O delegație formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara. Aceasta este unul dintre cele mai mari obiective de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de reprezentanți ai Comisiei Europene
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Medicii Clinicii Odobescu au operat vineri prima pacientă folosind noul robot chirurgical, intrat în dotarea unității medicale timișorene. O tânără de doar 31 de ani, diagnosticată cu cancer. Operația a decurs în condiții bune, aceasta și pentru că cele 4 brațe ale robotului fac mișcări imposibil de realizat manual. Medicul controlează fiecare mișcare, iar robotul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Municipalitatea timișoreană anunță că susține educația care pregătește tinerii pentru sistemul de învățământ dual, o opțiune care îmbină școala cu practica direct în companii. În Timișoara, la liceele care au astfel de programe, în anul școlar 2026–2027, sunt disponibile peste 1.600 de locuri în liceele tehnologice din oraș, dintre care peste 460 sunt în învățământul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara le recomandă absolvenților de gimnaziu să se facă muncitori în chimie, mecanică sau turism
Primul weekend al acestei veri aduce în Iulius Town evenimente dedicate întregii familii, dar și una dintre cele mai așteptate competiții pentru tătici și pitici. „Junior Explorers” îi provoacă pe cei mici la o vânătoare de comori plină de surprize, „Father and Son/Daughter Challenge” îi invită pe tați și pe cei mici să facă echipă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În primul weekend de vară, Iulius Town propune competiții pentru întreaga familie și vânătoare de comori pentru copii
Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează Conferința Națională de Drept Comercial, un eveniment științific intrat deja în tradiția și aflat în centrul intereselor teoreticienilor și practicienilor dreptului afacerilor în România. Acțiunea are loc prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a 16-a a Conferinței Naționale de Drept Comercial
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.