STPT, de la o societate în pragul insolvenţei la primul an pe profit. Interviu cu directorul STPT, Florin Petolea

Florin Petolea este director al Societăţii de Transport Public Timişoara (STPT) de la începutul acestui an. El a venit în această funcţie din poziţii importante în mari companii de telecomunicaţii. Astfel, ultima dată a fost CTIO  (director executiv de tehnologie și informație) la Telekom România Mobile Communications, iar îaninte a fost manager general la Alcatel-Lucent România. A absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicaţii a Universităţii Politehnica Timișoara în anul 1992, iar în 2005 a absolvit un MBA în cadrul Open University Business School UK. Despre situaţia actuală a STPT şi viitorul transportului public din Timişoara în interviul de mai jos.

Echipa pe care am găsit-o aici este extrem de profesionistă

În primul rând, v-aș întreba dacă ați avut un șoc venind din zona privată într-o zonă care nu e chiar de stat, dar aproximativ la fel se întâmplă lucrurile?

Nu, nu pot să spun că am avut un șoc. Sunt extrem de multe lucruri care sunt comune atât mediului privat cât și mediului de stat, hai să-i spunem așa. Am avut o surpriză plăcută în privința echipei. Echipa pe care am găsit-o aici este extrem de profesionistă și extrem de dornică să facă treabă. Iar chestia asta a fost, hai să spunem șocul. În rest, din punct de vedere operațional sau financiar, nu m-a șocat în mod particular absolut nimic.

Ați adus STPT proceduri din zona privată? Ați implementat un fel de know-how din zona corporatistă?

Ce am adus din zona privată este o mult mai mare atenție asupra parametrilor financiari ai companiei. Pot să spun că până acum, prin faptul că STPT-ul este subvenționat în mare parte de primărie, nu exista un așa mare focus sau interes pe, de exemplu, veniturile pe care le generăm, veniturile proprii. Mie mi se pare esențial ca noi să fim sănătoși și din punct de vedere financiar și să încercăm cât mai mult să nu depindem de subvenția primăriei. În totalitate va fi imposibil, nu există transport public nesuvenționat, nu știu să existe vreun exemplu. Dar pe de altă parte, procentul de 85% din costuri de subvenție din partea primăriei mi se pare mare și ca și obiectiv principal ne-am propus anul acesta să creștem vânzările. În rest, operațional, poate o mai mare strictețe asupra costurilor, e vorba de disciplina asta financiară care nu cred că a existat până acum.

Aici voiam să ajung. Cum stă societatea din punct de vedere financiar? Foarte mult timp a mers pe minus, a fost o societate cu probleme. Acum câțiva ani chiar se vorbea că o să intre în insolvență.

O să publicăm pe site-ul nostru în zilele următoare rezultatele financiare la șase luni așa cum este și obligația legală. Dar în afara obligației legale, mi se pare normal ca să publicăm rezultatele acestea, pentru ca cetățenii Timișoarei să afle cum se investesc banii lor, care vin din taxe și din impozite. Pe primele șase luni anul acesta avem un mic profit 180 de mii lei. Anul trecut pe vremea asta, eram cu aproape 10 milioane de lei în pierdere. Dar ce mă bucură foarte mult e faptul că ne-au crescut vânzările proprii. Pe primele șase luni suntem cam cu 11% venituri proprii mai mari decât în perioada similară a anului trecut. Este pentru prima oară când se întâmplă, pentru că e o creștere organică venită din numărul de bilete și de abonamente pe care le vindem noi direct cetățenilor. Nu prin creșteri de tarife. E drept că și primăria a crescut subvenția, deci ne-a ajutat și lucrul acesta. Dar una peste alta anul acesta suntem mai sănătoși financiar decât eram anul trecut Ne-am plătit toți furnizorii. Nu mai avem restanțe la furnizori, factorile sunt aproape la zi.

Mai aveți o datorie istorică la ANAF?

Mai avem într-adevăr o datorie istorică la stat, care a fost subiectul unei restructurări. Sunt 36 de milioane pe care trebuie să îi plătim la ANAF. Plătim în fiecare lună rata respectivă și este esențial să menținem plata acestei rate pentru a beneficia de această facilitate. Lucrul ăsta va mai dura, dar eu sunt relativ optimist că vom putea să ne plătim această datorie și în șase ani sau mai devreme să devenim o companie complet sănătoasă din punct de vedere financiar și fără pierderi.

De ce s-au scumpit biletele STPT

Aș vrea să trec puțin la unele nemulțumiri ale timișorenilor vizavi de STPT, care au fost reflectate și în barometrul privind calitatea vieții din Timișoara. Aș începe cu una mai nouă, nu apare în barometru, mă refer la scumpirea biletelor din 1 august. Explicați de ce a fost nevoie de această scumpire.

În primul rând că aveam obligația legală să actualizăm preţul biletelor cu rata inflației. Celebra ordonanță trenuleț, OG 156 din decembrie 2024, ne obligă să facem lucrul ăsta. Biletele nu s-au mai scumpit în transportul public din Timișoara din decembrie 2021. Deci avem 3 ani și jumătate în care inflația a fost de peste 32%. Noi într-adevăr am decis să nu integrăm complet partea asta inflaționistă în preț, am mărit prețul biletelor cu 25% și al abonamentelor cu 20%. Încă o dată ca să facem compania asta complet sănătoasă trebuie să fim sănătoși și din punct de vedere financiar. Și în afară de aspectul legal și de obligația legală, se impunea și din perspectiva creșterii tuturor prețurilor din ultimii trei ani: combustibil, energie electrică, manoperă etc., toate acestea au crescut, nu mai puteam să ținem pasul

O primă nemulțumire în acel barometru era vorba despre întârzieri și anulări de curse pe unele linii.

Anulări de curse nu mai există. Într-adevăr, a fost o perioadă dificilă în care nu am avut numărul necesar de șoferi. Și e un barometru pe 2024. Anulări de curse nu mai există. Suntem extrem de atenți la lucrul ăsta. Întârzieri există și din păcate pot să spun că vor exista și în continuare. Autobuzele şi tramvaiele împart exact aceleași șosele pe care le au și ceilalți conducători auto Iar dimineața când ești în coadă de mașini la Podul Decebal ca tramvai, chiar nu ai ce să faci ca să îți respecti graficul. Este extrem de stresant chiar și pentru conducătorii noștri de vehicule. Pentru că noi avem o aplicație informatică pe care am actualizat-o recent ca să putem urmări lucrurile astea mai bine și să putem informa călătorii mai repede. Și supraveghem întârzierile inclusiv de câteva minute. Acum nu pot să mă angajez că nu vom mai avea întârzieri. În schimb, ceea ce încercăm să facem în următoarea perioadă este să informăm mult mai bine pe mijloacele de informare electronică panouri, totemuri, online pe Google Maps, care este ora de sosire a vehicului în stație. Și mi se pare esențial lucrul acesta pentru cetățenii Timișoarei.

 Altă problemă reclamată este frecvența redusă a unor curse…

Da, aici e o chestie pe termen lung, într-adevăr, sunt curse la care frecvența e redusă deși în afară de barometrul ăsta care este pe 2024, noi facem în fiecare trimestru propriul nostru chestionar de satisfacție și vreau să vă spun că la ultima ediție a acestuia, în trimestru 2, avem o creștere importantă atât la frecvență cât și la curățenie. Deci la frecvență avem 44% dintre timişoreni care cred că avem o frecvență bună și foarte bună care e în creștere de 12% față de trimestru 1. Iar la curățenie avem 54% din timișoreni care cred că acum curățenia e mai bună și foarte bună față de 36% cât era în primul trimestru. La curățenie am făcut într-adevăr eforturi foarte mari, avem acum o firmă externă cu care facem curățenia și cred că rezultatele se văd. La frecvență încercăm cu SMTT-ul acolo unde avem cerințe aproape zilnic, cereri din partea călătorilor, să adaptăm orarul acolo unde este posibil. Ca să mărim frecvența va trebui să avem mișloace noi de transport și șoferi mult mai mulți decât avem în momentul de față,  o chestiune pe termen lung.

Altă problemă, cu lipsa climatizării…

Așa este. Aici ne cerem scuze timișorenilor pentru disconfortul de anul ăsta care nu se va mai repeta anul viitor. Noi avem o moștenire reprezentată de autobuzele vechi Mercedes și de troleibuzele vechi Skoda, pe care cu greu le mai putem ține în funcțiune pe partea de climatizare în special. Am investit extrem de mulți bani în piese, am reparat inclusiv la servisuri externe pentru a putea ține pasul cu căldurile pe care le avem acum sau pe care le-am avut și sper eu să nu le mai avem în Timișoara. Dar, de exemplu la troleibuze, indiferent ce facem noi, la peste 35 de grade clima se oprește Iar la autobuzele Mercedes, trebuie să investim mii lei în fiecare autobuz o dată la două săptămâni pentru a mai putea ține în funcție sistemul de climatizare care este vechi. Autobuzele astea au peste un milion de kilometri. La anul schimb vom avea troleibuzele noi. Și sper să înceapă să vină și setul de autobuze noi, care sunt acum în licitație la primărie.

Există o nemulțumire de parcul auto, dar asta se rezolvă în perioada imeddiat următoare. Mai există o singură linie cu tramvaie vechi, linia 7. Ştiu că problema nu atât aparține de STPT, ci mai mult de primărie, dar se va face şi acolo ceva?

Așa este, se va intra, se va schimba linia acolo. Acolo am avut la începutul anului o discuție foarte onestă cu primăria și au inclus în bugetul de anul ăsta o stație de transformare în zona Muzicescu. Pentru că problema cu linia 7 nu este neapărat de infrastructura veche, linia de cale veche, cât de partea de alimentare care este extrem de deficitară  Problema este că tramvaiele noi, Bozanskaya și Armonia, nu pot funcționa cu tensiunea de linie atât de scăzută pe linia lui 7.

Deci acolo sunt două probleme și linia și alimentarea…

Da, cea critică este partea de alimentare. Primăria, la începutul anului, a pus în buget o sumă de 2 milioane de euro pentru o nouă stație de transformare. Este un pas foarte important înainte, noi ne-am angajat să facem studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, ceea ce și facem în momentul de față. În momentul în care îl vom termina, firma respectivă are termen 6 luni să-l finalizeze, vom demara proiectul care, cred eu, că va putea fi implementat anul viitor cu oarecare atenție și cu un pic de efort din partea tuturor, și al nostru, şi al constructorului, și al primăriei. Iar de la anul, dacă vin și tramvaiele noi, care sunt acum în licitație, vom putea să scoatem în sfârșit de pe linia lui 7 tramvaiele Bremen, care au o vârstă respectabilă de 60-70 de ani. Eu cred că sunt o minune a ingineriei că încă mai funcționează.

Digitalizarea STPT în derulare

Există nemulțumiri şi pentru lipsa digitalizării în STPT. Sunteţi şi din domeniu.

Da, ăsta e un subiect care mie îmi place foarte mult, pentru că fiind în domeniu chiar mă pasionează. Într-adevăr, am avut și avem în continuare o problemă mare cu digitalizarea, în special în partea de interfață cu călătorii. Împreună cu primăria, pentru că ei sunt un partener în toate proiectele astea pe care le facem noi, fiind vorba de sume mari de bani în joc, am lucrat în ultimele luni la un caiet de sarcini și sper ca în curând să lansăm licitația pentru noul sistem de ticketing și noul sistem de informare a călătorilor cu privire la sosirea autobuzelor în stații. Iar sistemul ăsta nou, odată implementat și sper că primele etape vor putea fi în anul viitor, va aduce o aplicație pe telefon pe care să poți să-ți cumperi bilete, să ai route planner, să poți să-ți validezi biletul. Vor fi panouri de informare în stație pe care să-i informăm mai fiabil cu privire la momentul ajungerii vehiculului în stație. Va aduce foarte multe îmbunătățiri care se vor vedea imediat în calitatea transportului. Și ăsta va fi un pas extrem de important în digitalizarea companiei. Până atunci încercăm să facem pași mărunți Chiar din toamnă încercăm să implementăm un nou sistem de afișare. Ați văzut că am lansat și Google Maps-ul în care poți să vezi planificarea vehiculului, dar până când noul sistem nu va fi implementat nu putem vorbi de o modificare substanțială în privința digitalizării.

 Mai aveți penurie de vatmani și șoferi? Era o mare problemă anii trecuţi.

Mai avem puțin pe partea de șoferi de troleibuze. Dar în rest stăm relativ bine. Atât pe vatmani, cât și pe șoferi de autobuz. Și ceea mă bucură foarte mult este că săptămânal vin la interviu oameni care vor să se angajeze la STPT. Și ce mă bucură și mai tare este că avem de exemplu cazuri de colegi care au plecat acum câteva luni, iar acum s-au întors și ne-au rugat să-i reangajăm, ceea ce facem cu foarte mare bucurie și ne bucurăm că suntem un angajator atractiv.

O ultimă întrebare: cât des circulați cu mijloacele de transport public?

Cel puțin de două ori pe săptămână. Mi-am propus să merg cu bicicleta și mi-am și luat o bicicletă să merg cu ea la lucru, ceea ce nu prea s-a întâmplat. E complicat când ai de mers dimineața la lucru, la prânz trebuie să mergi la primărie, după aia trebuie să te întorci să mergi în altă parte și tot timpul îmi găsesc scuze. Dar n-a existat săptămână să nu fac două drumuri cu tramvaiul cel puțin sau cu autobuzele, cu troleibusul foarte rar am mers. Atunci îți dai seama cel mai bine dacă merg validatoarele, dacă e curățenie, dacă șoferul e îmbrăcat cu tricoul STPT, dacă călătorii validează biletele, ceea ce nu prea se întâmplă în general.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Ion a spus: (august 1st, 2025 at 07:50 )

Mulțumesc pentru interviu. Explicațiile sunt pertinente, unele pe care nu le știam, iar direcția de dezvoltare a SPTP bună.

Jack a spus: (august 1st, 2025 at 08:16 )

Profit o laie! Cu bilete gratuite pt pensionari si scolari, de unde profit???! Noi va subventionam existenta!

Daniel a spus: (august 1st, 2025 at 10:19 )

Printre puținele sale măsuri de liberal autentic, Robu a ținut taxele jos, ceea ce a implicat un buget mai mic. Evident că de reforme ale administrației sau oprirea risipei s-a ocupat mai puțin decât de mușcatele de la primărie, de palmieri și de jardinierele de pe podul Michelangelo. Sigur că societățile primăriei nereformate au adunat tot felul de datorii și s-a ajuns unde s-a ajuns, dar acum să vină să ne spună domnul respectiv că societatea este redresată după ce primăria a mărit subvenția iar Fritz a dublat prețul biletelor este ridicol. Nu cumva vrea și el un onorariu de succes din partea primarului? Practic ce s-a făcut este că utilizatorii plătesc o parte mai mare dar pe de altă parte plătesc toți contribuabilii ai mult prin faptul că a crescut și subvenția de la primărie. Apoi o altă măgărie a administrației Fritz este impunerea de restricții artificiale în trafic prin diverse tertipuri, conform cu ideologia eco-marxistă pe care primarul venetic o impune asupra orașului și a cetățenilor săi. O altă explicație a creșterii numărului de călători este pauperizarea populației și a sărăciei energetice, datorită implementării Utopiei Verzi dictate de la Bruxelles ceea ce a crescut substanțial costul vieții și va duce la exasperarea populației care va vota pe oricine doar să scape de astfel de constrângeri artificiale.

George a spus: (august 1st, 2025 at 12:26 )

Daniele, ții minte că pe vremea răposatului robu biletul era 2,5 lei călătoria? Până acum a fost 4 lei ORA, cu orice mijloc de transport. Cum ți se pare mai avantajos?

Daniel a spus: (august 1st, 2025 at 14:14 )

@George
Altă afirmație fără să te documentezi. Uite așa, pe oameni ca tine se bazează guru securilă care spune vrute și nevrute celor care cred fără să cerceteze, că pe vremuri curgea numai lapte și miere iar acum este dezastru. Tot ce era bun a fost atunci, iar tot ce e rău, are loc acum. Cam așa faci și tu confuzii, dar nici măcar nu te obosești să cauți câteva minute prin arhivă, mai ales dacă memoria ta nu ține mai mult decât un ciclu electoral, lucru excelent pentru P$D.

Hai că acum, dacă am căutat eu pentru tine, măcar să depui efortul să verifici data articolului, cine era primar atunci și condițiile de călătorie descrise acolo:

https://debanat.ro/2019/03/la-timisoara-biletele-vor-putea-fi-achizitionate-cu-cardul-direct-din-mijloacele-de-transport-in-comun_249613.html

Dan A. a spus: (august 1st, 2025 at 15:36 )

Am card STPT. Anul trecut autobuzele care mergeau spre aeroport nu aveau masinarie la care puteai sa platesti cu cardul, asa ca unii mergeau fara bilet, cu binecuvantarea soferului. Deasemenea, programul autobuzului spre/dinspre aeroport e aiurea, uneori se potriveste cu cursele aeriene, alteori nu. Tot anul trecut am asteptat troleibuzul pe Martirilor circa 40 minute, de la 19:30, vara, soare afara.
Ma bag si eu in controversa de mai sus: sa ne amintim de vremurile cand multiubitul primar prof.dr.ing.etc. dorea sa instaureze plata calatoriilor cu telefonul si sa desfiinteze orice alta modalitate de plata.
Legat de pensionari: cum ar fi ca gratuitatile sa se aplice doar in afara orelor de varf, ca in alte tari? Daca vrei sa mergi la orele cand merge lumea spre/dinspre servici (7-9 si 15-17, de exemplu), platesti normal.

Gigi de la sculărie a spus: (august 2nd, 2025 at 09:00 )

Cică a găsit o echipă de profesioniști. Asta a fost gluma anului. Cine cunoaște situația îmi dă dreptate. Cine nu ,ori nu vede ce se întămplă , ori face parte din aceeași famiglie de profesioniști. Că e mare , de altfel cam ca în toate instituțiile de stat.

Vlădescu Marian Decebal a spus: (august 2nd, 2025 at 12:54 )

Ați scumpit biletele și abonamentele, plătim mai mult pentru aceiasi șoferi de troleibuz, care stau la capătul lui 15, în Soarelui câte cel puțin 10 minute, cu toate ca mai stau și pe la semafoarele de pe traseu, ajung la Poștă Mare și mai stau și acolo 10 minute. Frumos sa lucrezi la o ora jumătate din ea, ca vorba ceea, fraierii plătesc! Măcar dacă ar respecta graficele de pe tabelele aflate în stații. Exemplu are sosire pe grafic la 7,26 în stație, ajunge la 7,20 și o tunde sa ajungă pe Sudului sa stea nu 10 minute ci 16 minute dacă poate. Poate va inspirați de la japonezi, cum fac aceștia de nu au întârzieri și circula mijloacele de transport de poți sa îți fixezi ceasul după ele! Succes!

Marius a spus: (august 3rd, 2025 at 13:14 )

Nu este meritul actualului director. Cel care a eficientizat societatea de transport este COCHECI COSMIN – fostul director.
Domnul PETOLEA doar a continuat politicile financiare ale fostului.

Sunteti TROMPETA PSD nu?? a spus: (august 3rd, 2025 at 21:58 )

STP e un DEZASTRU. Cind vor fii OBLIGATI șefii STP sa circule macar odată SAPTAMINAL cu transportu public, atunci poate ca arata precim in Vest. La fel și EDILII + CONSILIERII LOCALI, plus șefii Pol LICALE sa fie obligati sa mearga cu STPul
Altfel e doar BATAIW DE JOC cu vanu oublic

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Disputa dintre Direcția Județeană de Cultură și Primăria Timișoara, pe tema pasarelei pietonale peste Bega, pare să se fi sfârșit, cel puțin în viziunea directorului primei instituiții, Sorin Predescu. El oferă o cronologie a desfășurării evenimentelor, pentru ca la final să acuze primăria că minte, dar și că nu știa sau nu a vrut să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai premiilor Societății Timișoara

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica vrea să își betoneze poarta! Încă un transfer, neașteptat

Moșoarcă – portarul care a dus greul anul trecut și merita mai mult în acest sezon, Traia – jocuri slabe, Enășescu – portar titular în acest sezon, au fost gardienii echipei până acum, iar în această iarnă a venit pe același post Sebastian Micu, iar acum clubul a mai anunțat un transfer în poartă. Mihai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica vrea să își betoneze poarta! Încă un transfer, neașteptat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție

CNAIR a semnat contractul de execuție pentru ultimul din seria de trei contracte pentru realizarea unui drum expres între Arad și Oradea, acest proiect ”luând fața” celui privind realizarea autostrăzii Timișoara – Moravița. În acest moment, pe întreaga lungime de 120.47 de kilometri ai întregului Drum Expres Arad-Oradea sunt contracte parafate cu constructorii. Joi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bătrânii din Timișoara vor beneficia de un nou centru, cu 50 de locuri, unde vor putea beneficia de servicii sociale moderne. Acesta va funcționa într-un spațiu reamenajat, iar investiția este realizată cu peste șapte milioane de lei, fonduri nerambursabile. În acest moment poate fi lansată licitația pentru găsirea firmei constructoare care se va ocupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Asistență Socială Timișoara va deschide un nou centru pentru bătrâni, realizat cu fonduri nerambursabile
Societățile care oferă servicii de vidanjare în Timiș au fost descoperite cu probleme în urma unor controale realizate de Garda de Mediu. Amenzile scrise de inspectori au depășit o sută de mii de lei. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au desfășurat, în perioada 23.01.2026 – 29.01.2026, acțiuni de control la operatorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme în prestarea activității de vidanjare în Timiș. Amenzi de peste o sută de mii de lei
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel–România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, invită companiile timișene să acceseze noi parteneriate de afaceri pe piața israeliană prin participarea la un eveniment de networking internațional dedicat promovării cooperării economice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș susține cooperarea România-Israel în cadrul unui eveniment de networking
Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Vineri, primarul comunei Moşniţa Nouă, Gerald Simonis, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică a instituțiilor de învățământ din comuna Moșnița Nouă”.  Proiectul presupune: reabilitare termoenergetică a clădirilor înlocuirea tâmplăriei modernizarea sistemelor de încălzire, ventilare și iluminat instalarea de panouri fotovoltaice Beneficiare vor fi Grădinița şi Școala din Urseni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi reabilitate energetic. A fost semnat contractul de finanţare
Autoritățile statului l-au luat din familie pe băiatul de 13 ani, acuzat că l-a ucis pe Mario, adolescentul de 15 ani din Cenei. Drepturile părintești au fost suspendate. Direcția pentru Protecția Copilului Timiș l-a ridicat de urgență pe copilul de 13 ani din familie, după ce părinții nu s-au conformat solicitărilor DGASPC. Inspectorii au solicitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copilul de 13 ani acuzat de familie a fost preluat de stat, după ce familia nu și-a făcut datoria
Timișoara produce discurs de metropolă, dar rezultate de oraș mic. Nu entuziasmul lipsește, ci puterea reală de a livra. Orașul vorbește compulsiv despre proiecte, mobilitate, digitalizare. Dar diferența nu se vede în conferințe, ci în șantiere închise; nu în postări, ci în finalizări. Iar aici, Timișoara excelează într-o disciplină rușinoasă: „aproape gata”. Comunicarea a devenit performanță,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara captivă în propriile promisiuni
Disputa dintre Direcția Județeană de Cultură și Primăria Timișoara, pe tema pasarelei pietonale peste Bega, pare să se fi sfârșit, cel puțin în viziunea directorului primei instituiții, Sorin Predescu. El oferă o cronologie a desfășurării evenimentelor, pentru ca la final să acuze primăria că minte, dar și că nu știa sau nu a vrut să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.