Institutul Oncologic Timișoara va fi ridicat cu fonduri europene. A confirmat premierul Ilie Bolojan

Opt proiecte care au fost inițial incluse în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și care nu au mai pot fi menținute, vor fi finanțate cu fonduri europprimul ministru Ilie Bolojan. Printre aceste obiective su numără şi Institutul Regional de Oncologie Timișoara.

Celelate proiecte care se transferă de pe PNRR pe fonduri europene sunt:  spitalul Gerota al MAI, Secția de Oncologie de la Alba Iulia și cea de la Giurgiu, Laboratorul de radioterapie de la Pitești, o secție nouă de la Vaslui, Secția de Boli Infecțioase de la Oradea și o secție aparținând de spitalul militar din Pitești.

„Astăzi, am avut o întâlnire la Palatul Victoria, alături de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, cu reprezentanții unităților sanitare și ai constructorilor. Scopul întâlnirii a fost să îi informăm pe toți cei implicați despre pașii care trebuie parcurși în perioada următoare. Am convenit ca proiectele care vizează construirea, modernizarea și dotarea unor spitale și care au în prezent un stadiu de raportare mai mic de 36% să fie transferate pe lista proiectelor finanțabile din fonduri nerambursabile europene, prin Programul Sănătate”, a anunţat Ilie Bolojan

El a afirmat că trecem printr-o perioadă cu presiune bugetară mare, pentru că România trebuie să finalizeze proiectele din PNRR până anul viitor, altfel riscăm să pierdem banii alocați.

“În același timp, trebuie să găsim soluții de transfer sau de eșalonare pentru proiectele începute, aflate în diferite stadii, astfel încât lucrările să poată continua. Identificarea altor surse de finanțare este singura soluție pentru a menține lucrările, având în vedere că sumele alocate României prin PNRR au fost reduse semnificativ pe componenta de împrumut, iar în același timp există supracontractare și întârzieri în derularea unor proiecte. Investițiile în sănătate trebuie să continue pentru a asigura siguranța pacienților, modernizarea infrastructurii medicale și accesul tuturor românilor la servicii medicale de calitate”, a mai spus Bolojan.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Alex a spus: (septembrie 12th, 2025 at 17:19 )

„Opt proiecte care au fost inițial incluse în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și care nu au mai pot fi menținute, vor fi finanțate cu fonduri europprimul ministru Ilie Bolojan. Printre aceste obiective su numără şi Institutul Regional de Oncologie Timișoara”
Pt autor: citește ce ai scris aici, te rog

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn

Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin

Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Cristian Mos

Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș

Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, spune directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, spune directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
Timișoara își sărbătorește astăzi ziua. Ea simbolizează momentul din 3 august 1919, când un batalion al Armatei Române condus de colonelul Virgil Economu intra în oraș și consfințea astfel întregirea României cu o mare parte a Banatului. Se întâmpla după o perioadă zbuciumată din istoria acestul colț de țară. 3 august ca Zi a Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La mulţi ani, Timişoara! Se împlinesc 107 ani de la momentul în care timişorenii şi-au asumat viitorul în cadrul Regatului României
Străzile și parcurile din zona centrală au devenit epicentrul bucuriei urbane în cea de-a treia zi a festivalului dedicat Timișoarei. Sub sloganul oficial „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi”, duminică, comunitatea locală și turiștii au celebrat împreună valorile multiculturale ale Banatului, într-un maraton artistic care a îmbinat folclorul autentic cu energia pop-rock-ului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea continuă! Zeci de mii de oameni au celebrat a treia seară la rând Ziua Timișoarei
În această seară, pompierii din cadrul Secției Deta și Detașamentului 2 Timișoara au acţionat în urma unor sesizări pentru a salva un bărbat dintr-un lac din satul Soca, comuna Banloc. Pompierii ajunşi la faţa locului au intervenit cu două bărci pentru a-l scoate din apă bărbat. Acesta a fost extras și predat echipajului medical în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un bărbat s-a înecat într-un lac de lângă Banloc. Nu se cunosc circumstanţele decesului
„Armada aurie”… să vină tezarul acasă! România a dominat Europeanul de canotaj din Italia, la probele olimpice, câștigând șase medalii de aur, una de argint și una de bronz. Dumincă a fost cu adevărat o zi mare, cu patru clasări pe primul loc! Marian Enache, campion olimpic la Paris, a reușit astăzi o cursă perfectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Enache, crescut la CSS Bega, aur la Europenele de la Varese la dublu mixt! România a urcat de șase ori pe cea mai înaltă treaptă la Varese, în Italia
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că, în perioada următoare, se desfășoară cea de-a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2026, pentru care, la nivelul județului, au fost organizate cinci centre de examen: patru în municipiul Timișoara — Colegiul Național Bănățean, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” și Colegiul Economic „Francesco Saverio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bacalureat, sesiunea a doua! Circa 1300 de liceeni trec de mâine din nou prin emoțiile examenului maturității
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.