UPT Connecting Bridges a abordat teme de mare actualitate pentru tineri

O conferință care deschide drumuri și asta pentru că toată lumea din UPT își dorește un viitor mai bun pentru studenți.

Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit marți, 16 septembrie 2025, cea de-a de-a doua ediție a conferinței Connecting Bridges, organizată de Centrul de Consiliere și Orientare în Cariera din UPT, având ca principal scop proiectarea viitorului educației printr-o atenție mai mare acordată nevoilor studenților și prin adaptarea procesului educațional la provocările din prezent.

Ediția din acest an a abordat două teme esențiale pentru dezvoltarea profesională și personală a tinerilor: tranziția de la mediul universitar la piața muncii și rolul pilonilor civici în formarea viitorilor profesioniști. Temele au fost dezbătute de specialiști ai Universității Politehnica Timișoara și invitați speciali, iar la eveniment au participat studenți, cadre didactice și angajați din UPT și cadre didactice din mediul preuniversitar.

În deschiderea conferinței, conf.univ.dr.mat. Liviu Cădariu-Brăiloiu, președintele Senatului UPT, a adresat mulțumiri colegilor care pun entuziasm în cultivarea unei relații apropiate cu studenții, conf.univ.dr.ing. Loredana Stanciu, director al Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din UPT a prezentat o analiză a pieței muncii din acest moment și a rolului conferinței în înțelegerea nevoilor tinerilor, iar Alberto Cirimpei, reprezentantul studenților din UPT a vorbit despre relația acestora cu cei care îi formează.

În prima parte a conferinței, conf.univ.dr.mat. Liviu Cădariu-Brăiloiu a susținut o prezentare având ca temă „Tranziția tinerilor de la mediul universitar la piața muncii” în contextul actual post-pandemic, al dezvoltării Inteligenței Artificiale, al războaielor comerciale și al crizei economice, apreciind că generația actuală se confruntă cu dificultăți de adaptare la dinamica accelerată, dar sunt mai adaptabili. De asemenea, a prezentat viziunea UPT asupra pieței muncii, a angajabilității absolvenților, a colaborării cu mediul economic, a susținerii acordate antreprenoriatului, a adaptării programelor de studiu la cerințele pieței muncii.

Tot în prima parte a evenimentului, Andra Pintican, fondatoarea conceptului ROST și inițiatoarea proiectului național „Muncim cu ROST”, o inițiativă educațională dedicată reconstruirii culturii muncii în România, cu peste 15 ani de experiență în resurse umane, consiliere de carieră și educație, a adus o perspectivă practică asupra integrării tinerilor pe piața muncii.

Partea a doua a conferinței, având ca speakeri pe Alexandru Luca, directorul Departamentului de Marketing Universitar din cadrul UPT, și Nadia Tismănaru, vicepreședinta Fundației Județene pentru Tineret Timiș, a avut ca temă „Rolul pilonilor civici în formarea viitorilor profesioniști”. Sesiunea a avut ca subiect implicarea civică, parte componentă esențială în formarea unor profesioniști și cetățeni echipați cu abilități transversale: comunicare, empatie etc.

Ulterior sesiunilor, a avut loc un atelier tematic în care s-a creat un spațiu de dezbatere pentru participanți.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Regulamentul parcării alternative pentru măturat ”la bordură” a fost aprobat de Consiliul Local

Nimeni și nimic nu a înduplecat conducerea municipalității să modifice modul în care se va aplica sistemul parcării alternative pe stradă, pentru ca societatea Salubrizare Timișoara să măture la bordură. Deocamdată intră în proiect 18 străzi, societatea de salubrizare nu are destule utilaje, iar pentru început se vor lansa campanii de informare după care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regulamentul parcării alternative pentru măturat ”la bordură” a fost aprobat de Consiliul Local
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Încă un pas în direcția corectă! Asociația Județeană de Fotbal Timiș și Asociația Radical Football semnează un parteneriat strategic pe termen lung

Asociația Județeană de Fotbal Timiș (AJF Timiș) și Asociația Radical Football au încheiat un parteneriat strategic pe termen lung prin care AJF Timiș devine Partener Strategic al Radical Football Conference 2026 (RFC 2026), conferință internațională dedicată antrenorilor care lucrează cu jucătorii tineri. Documentul a fost semnat la sediul Asociației Județene de Fotbal Timiș, în prezența...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas în direcția corectă! Asociația Județeană de Fotbal Timiș și Asociația Radical Football semnează un parteneriat strategic pe termen lung
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Ambasadorul Cehiei în România, în vizită la CCIAT

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a primit vizita lui Martin Košatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, el fiind însoțit de Ștefan Moțec, Consul Onorific al Cehiei la Timișoara. Vizita a avut ca obiectiv consolidarea relațiilor economice bilaterale, impulsionarea schimburilor comerciale și atragerea de noi investiții cehe în județul Timiș, unde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul Cehiei în România, în vizită la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Asociația Județeană de Fotbal Timiș (AJF Timiș) și Asociația Radical Football au încheiat un parteneriat strategic pe termen lung prin care AJF Timiș devine Partener Strategic al Radical Football Conference 2026 (RFC 2026), conferință internațională dedicată antrenorilor care lucrează cu jucătorii tineri. Documentul a fost semnat la sediul Asociației Județene de Fotbal Timiș, în prezența...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas în direcția corectă! Asociația Județeană de Fotbal Timiș și Asociația Radical Football semnează un parteneriat strategic pe termen lung
Faptele sunt cele mai importante, iar UPT îți ține cuvântul și investește pentru un viitor mai curat. Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează rolul de partener activ în rezolvarea problemelor reale ale comunității prin investiții în tehnologii moderne dedicate monitorizării și analizei calității aerului. În cadrul proiectului transfrontalier BlueSky, implementat prin Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Laborator mobil și echipamente de ultimă generație pentru monitorizarea calității aerului! UPT investește în soluții concrete
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) continuă seria inițiativelor culturale reunite sub acest concept prin „Poetry Ride: Mai în tramvai”, un proiect care aduce poezia în mijlocul orașului și al comunității. Aceasta vine după prima ediție a „Maratonului de cultură”, organizată în luna ianuarie cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT aduce poezia în transportul în comun, în luna mai
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a negat categoric orice fel de negociere cu PSD pentru sprjinirea unui guvern condus de Eugen Tomac. În ultimele zile, mai multe televiziuni, au dat ca sigură ştirea că USR îl “trădează” pe Ilie Bolojan, urmând să negocieze cu PSD constituirea unui nou guvern. Dominic Fritz afirmă că toate aceste ştiri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz dezminte orice fel de negocieri cu PSD: “Vă dau știrea direct, nu pe surse, ci de la sursă: USR e consecvent cu ce a spus și înainte”
Sport Club Municipal Timișoara celebrează Ziua Copilului cu o seamă de evenimente sportive. Acestea vor fi organizate pe platoul din fața sălii C. Jude, în Parcul Copiilor și în baza sportivă Vasile Deheleanu. SCM Timișoara îi invită pe toți copiii dornici de mișcare să descopere ce înseamnă spiritul de echipă și bucuria sportului pe platoul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 1 Iunie, plin de evenimente organizate de SCM Timișoara! Copiii se pot bucura de sport în trei locații deosebite
Universitatea de Vest lansează și în acest an o invitație deschisă la distracție, pentru participarea la ediția anuală a sărbătorii „Bulevardului Copiilor, la UVT”, un eveniment dedicat celebrării Zilei Internaționale a Copilului. Comunitatea UVT invită copiii, alături de părinți și bunici, la o zi specială dedicată jocului, descoperirii și bucuriei de a învăța prin mișcare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Universitatea de Vest Timișoara revine Bulevardul Copiilor
Cosmin Tabără, timișoreanul plecat la București în conducerea Agenției Naționale pentru Sport, a vizitat din nou șantierul bazei sportive ridicate de CNI la Timișoara, pe strada Costică Rădulescu. El se declară mulțumit de ritmul lucrărilor, aceasta după ani de așteptare și un prim constructor falit. Astfel, a fost turnată placa de beton pe care urmează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără, supervizor la Baza Rădulescu. Lucrările avansează semnificativ, șantierul ar putea fi gata în două luni
Cu ocazia weekendului dedicat Zilei Internaționale a Copilului în Sacoșu Turcesc vor avea loc două evenimente frumoase, pline de veselie, cu multă mișcare și activități recreative pentru întreaga familie. În data de 31 mai, Primăria Comunei Sacoșu Turcesc, în parteneriat cu Școala Gimnazială Sacoșu Turcesc, organizează în curtea școlii un eveniment special dedicat copiilor, desfășurat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimente frumoase și voie bună de Ziua Copilului la Sacoșu Turcesc
„Alianța noastră nu este cu USR sau cu PSD. Alianța noastră este cu cetățenii activi.” Ionuț Gaiță, noul lider al PNL Timișoara, mai 2026. Același om, câteva minute mai târziu: „În partidele politice există și o anumită disciplină politică, există votul majorității. Uneori nu poți să faci notă discordantă. Nu am fost întrebat.” Două declarații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disciplina și cetățeanul care n-a fost întrebat
Pentru micuţii din Moşniţa Nouă, Ziua Copilului va veni sâmbătă, 30 mai, aşadar cu două zile mai repede. Organizatorii le-au pregătuit copiilor un program generos, care va începe la ora 13.00 şi se termină la ora 19.00 cu o tombolă. Printre invitaţi se numără şi Gaşca Zurli. Primăria și Consiliul Local Moșnița Nouă, împreună cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă, Ziua Copilului vine cu două zile mai repede. Vor fi multe surprize, printre care şi Gaşca Zurli
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.