Lumânările făcute din uleiul alimentar reciclat al timișorenilor și-a luat nume ”fancy”

Întreprinderea socială înființată la Timișoara pentru a aduna uleiul alimentar uzat și a-l refolosi a anunțat că lumânările artizanale parfumate realizate din acesta vor avea acum un nou nume.

De acum, acestea se vor găsi sub brand-ul ”buniz”, unul care aduce pe piață o identitate modernă și un mesaj puternic: „o undă de energie bună”. Toate produsele buniz sunt ambalate în materiale 100% reciclabile, gândite să arate grijă față de natură și să inspire alegeri mai conștiente. Fiecare lumânare este realizată din ulei alimentar reciclat și ingrediente naturale, într-un demers de antreprenoriat social.

Începând cu acest sezon, clienții sunt invitați să returneze recipientele pentru o nouă lumânare la un preț redus sau sunt încurajați să le refolosească, primind inspirație pentru un stil de viață sustenabil.

De la lansarea activității și până astăzi, OilRight a colectat peste 60.000 litri de ulei alimentar uzat, transformându-i în mai bine de 25.000 de lumânări parfumate și contribuind la producerea a peste 50.000 kg de biodiesel. Prin acest proces, a fost evitată poluarea a aproximativ 60.000 metri cubi de apă, resursă vitală pentru comunități și pentru mediu, și emiterea a 100 tone de CO2.

Activitatea desfășurată are și o componentă socială. Întreprinderea socială OilRight din Timișoara angajează și sprijină persoane cu dizabilități. Fiecare etapă, de la colectarea uleiului, la turnarea lumânărilor și pregătirea comenzilor, este realizată cu grijă, punând în valoare abilitățile celor implicați.
Astfel, fiecare lumânare buniz are o dublă semnificație: contribuie la reducerea poluării și la protejarea resurselor naturale, cât și la crearea de locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilități. Întreprinderea socială oferă acestor persoane un cadru stabil de muncă și sprijin, consolidând astfel integrarea lor pe piața muncii. Prin achiziția unei lumânări buniz, fiecare client participă la reducerea poluării și la susținerea unei inițiative de antreprenoriat social care pune pe același plan performanța economică și impactul comunitar.

„Rebrandingul buniz nu este doar despre un logo sau un ambalaj nou, ci despre o promisiune. Promisiunea că sustenabilitatea poate fi accesibilă, frumoasă și plină de semnificație, în timp ce sprijinim comunitatea și mediul înconjurător”, spune Roxana Damaschin-Țecu, co-fondator OilRight.

OilRight are statut de unitate protejată autorizată, oferind partenerilor săi facilități fiscale conform Legii 448/2004 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. În acest fel, companiile care aleg să achiziționeze buniz nu sprijină doar protecția mediului, ci și incluziunea socială, beneficiind în același timp de avantaje economice concrete.

„buniz dovedește că un model de business poate fi în același timp responsabil, sustenabil și rentabil. Fiecare parteneriat cu noi înseamnă un impact pozitiv real și măsurabil”, completează Roxana Damaschin-Țecu, co-fondator OilRight.

Lumânările buniz pot fi comandate online pe www.buniz.ro și vor aduce „o undă de energie bună” în casele celor care cred că gesturile mici pot schimba lumea.

OilRight este o întreprindere socială din Timișoara care colectează ulei alimentar uzat și îl transformă în lumânări parfumate și materie primă pentru biodiesel. În paralel, organizează ateliere educative despre reciclare și susține integrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități, contribuind la protejarea mediului și la promovarea economiei circulare, și donează profitul neinvestit în vederea sprijinirii traiului adulților cu dizabilități în comunitate.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Anamunte a spus: (septembrie 23rd, 2025 at 12:52 )

Buniz de dat la chiz

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean

Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, un acord de colaborare cu primăria Timișoara pentru construirea unei parcări supraetajate în zona Spitalului Județean Timișoara. Acordul urmează unui circ mediatic, în care cele două părți implicate s-au împuns reciproc pe tema parcării, mai ales a locului unde aceasta trebuie ridicată. CJT a cerut un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz

Preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, continuă atacurile la adresa primarului Dominic Fritz, totodată preşedinte USR, de data aceasta pe marginea unui studiu privind numărul de turişti în Timişoara. Postare la care, precum idolul său Nicolae Robu, a şters cel puţin un comentariu. În trecut, Gaiţă a produs câteva atacuri şi la adresa lui Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ziua Timișoarei se va sărbători și prin trei zile cu… mult sport!

Sport Club Municipal  pune orașul în mișcare la Ziua Timișoarei. Bulevardul Nicolae Titulescu și Uszoda devin timp de trei zile cea mai mare zonă de sport urban din Timișoara. Traficul auto lasă loc competițiilor, demonstrațiilor sportive și activităților sportive dedicate întregii comunități. Timișorenii și vizitatorii sunt invitați să participe la activități sportive pentru toate vârstele,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei se va sărbători și prin trei zile cu… mult sport!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, un acord de colaborare cu primăria Timișoara pentru construirea unei parcări supraetajate în zona Spitalului Județean Timișoara. Acordul urmează unui circ mediatic, în care cele două părți implicate s-au împuns reciproc pe tema parcării, mai ales a locului unde aceasta trebuie ridicată. CJT a cerut un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean
Un număr de cinci oferte au fost depuse la licitația lansată de Primăria Timișoara pentru a doua componentă a complexului MultipleXity. Proiectul vizează reabilitarea clădirilor C3, C4 și C5 și reamenajarea curții fostului depou de tramvaie de pe bulevardul Take Ionescu, cu ajutorul fondurilor europene. Această parte a investiției vizează reabilitarea clădirilor adiacente halei principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru componenta a doua a MultipleXity a atras cinci oferte
Plenul Consiliului Județean Timiș a fost dominat, miercuri, de o dezbatere asupra votării aprobării unei decizii judecătorești prin care instituția este obligată să vândă un teren din parcul industrial pe care îl administrează către o societate care funcționa acolo cu activitate în domeniul panificației. Instanța ar fi cerut chiar ca decizia să fie votată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul privind vânzarea unui teren din Parcul Industrial Timișoara, decisă printr-o hotărâre judecătorească, a fost respins de consilierii județeni
Consilierii județeni au aprobat, miercuri, documentația care stabilește varianta finală a parteneriatului în cadrul căruia se va ridica noul Institut Regional de Oncologie Timișoara. Prin această documentație a fost stabilită partea de finanțare pe care CJT o va acoperi în cadrul acordului, dar este confirmată și finanțarea unității medicale. Lucrările efective ar urma să înceapă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a aprobat partea de finanțare care o va suporta în cadrul Institutului de Oncologie. Lucrările, demarate în septembrie
Cu prilejul evenimentelor organizate în cadrul Zilei Timișoarei – Timișoara City Celebration, desfășurate în perioada 31 iulie – 3 august 2026, Societatea de Transport Public Timișoara adaptează programul de transport public pentru a facilita deplasarea participanților. Astfel, în fiecare dintre cele patru seri, vor fi introduse curse suplimentare după ora 00 pe următoarele linii: 1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Programul de circulație al mijloacelor de transport în comun va fi prelungit cu ocazia Zilei Timișoarei
În dimineaţa zilei de miercuri, 29 iulie, s-a stins din viaţă fostul primar al comunei Giarmata, Gavril Roşianu. Acesta a condus destinele comunei din apropierea Timişoarei timp de 12 ani. Anunţul decesului fostul primar a fost făcut de Primăria Giarmata. “Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea la cele veșnice a domnului Gavril Roșian, fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit fostul primar al comunei Giarmata, Gavril Roşianu
Comisarii Gărzii de Mediu Timiș au efectuat un control pe șantierul stadionului aflat în lucru pe Calea Buziașului, ca urmare a sesizărilor formulate de cetățeni și apărute în presa locală privind modul de gestionare a deșeurilor. Ca urmare a verificărilor efectuate în teren au fost constatate o serie de neconformități. Deșeurile provenite din activitatea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul stadionului LEGO a fost amendat cu 50.000 de lei pentru neregulile de pe șantier, în urma unui control al Gărzii de Mediu Timiș
Lista șantierelor ample din Timișoara sporește din această săptămână cu încă unul. Municipalitatea timișoreană a semnat contractul pentru execuția lucrărilor în zona Piața Mocioni – Kuttel. Investiția municipalității prevede transformarea a peste 26.000 de metri pătrați într-un spațiu urban modern și mai verde, cu zone pietonale extinse, piste pentru biciclete, transport public prioritar și o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările de regenerare urbană a Pieței Mocioni. A fost semnat contractul de execuție
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.