A fost semnat contractul de finanțare pe drumul care va lega Timișul, Carașul și Hunedoara. Investiţia este de 90 de milioane de euro

Contractul de finanțate pentru cel mai important proiect de infrastructură rutieră din estul județului a fost semnat, a anunțat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. DJ 684 va lega Timișul de Caraș-Severin și Hunedoara, valoarea investiției fiind de 90 de milioane de euro, această șosea urmând să ajute foarte mult la dezvoltarea turistică a zonei pe care o traversează.

Proiectul „Modernizare DJ 684 pe traseul DN68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – Ruschița – Voislova (DN 68A). Legătură cu județul Hunedoara la DJ 687D”, prin Programul Regional Vest, gestionat de ADR Vest. Va fi un drum asemănător Transluncaniului, spune liderul administrației județene.

”La Consiliul Județean am semnat contractul de finanțare pentru modernizarea a aproape 27 kilometri de drum pe teritoriul Timișului, dintr-un total de peste 56 care traversează și Caraș-Severin și Hunedoara. Proiectul este o premieră din mai multe puncte de vedere. Vorbim despre cea mai mare finanțare ADR pentru infrastructură rutieră pentru un număr record de kilometri modernizați. Totodată, este cel mai amplu parteneriat de până acum în regiunea de vest: trei consilii județene și patru primării.”, transmite Simonis.

Drumul va avea două componente – una ce conectează județele Timiș și Caraș-Severin pe traseul Coșava – Tomești – Luncanii de Jos – Rusca Montană – Voislova; iar celălalt – ce va lega județul Caraș-Severin de Hunedoara, pe traseul Rusca Montană – Lunca Cernii de Jos unde va face conexiunea cu DJ 687D, care traversează alte zone turistice precum lacul Cinciș și duce spre municipiul Hunedoara.

Principalele beneficii ale modernizării Drumului Județean 684 vizează accesibilizarea unor obiective turistice și apropierea de autostrada A1. Peștera de la Românești, bisericile din lemn și morile de apă, mănăstirile și peisajele montane spectaculoase din Munții Poiana Ruscă se vor deschide astfel spre investiții, turism și oportunități economice.

Este vorba de Tomești, din Timiș, Zăvoi și Rusca Montană, din Caraș-Severin și Lunca Cernii de Jos, din Hunedoara. În acest moment, drumurile care conectează aceste zone sunt foarte greu practicabile cu autoturismul.

Aproape 48 de milioane de euro sunt fonduri nerambursabile, prin Programul Regional Vest, gestionat de ADR Vest. Lucrările includ modernizarea carosabilului, amenajarea podețelor și podurilor, asigurarea scurgerii apelor pluviale, consolidarea versanților și creșterea siguranței circulației. Proiectul cuprinde inclusiv sectoare de drum montan dificil, unde vor fi realizate lucrări complexe de lărgire și consolidare.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Viorica a spus: (octombrie 7th, 2025 at 12:14 )

Fredi isi promoveaza zona si mai face si rum doar sia luat 2 terenuri în zona Luncani Faget

Daniel a spus: (octombrie 7th, 2025 at 12:35 )

Sigur are ceva avantaje Simnordis și P$D Timiș având în vedere că ăștia sunt mână în mână cu firmele de construcții. Să arunci o grămadă de bani pe așa ceva când avem deficit bugetar de peste 8%, clar sunt interese majore în spate și cineva de abia așteaptă să profite.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş

PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească

Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Filmul „Ultimul ingredient”, realizat de Visit Timiș cu sprijinul financiar al BCR–Erste și al Consiliului Județean Timiș, a fost înscris în competiția internațională Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. În perioada 14–30 august 2026, publicul va putea vota online producțiile participante. Visit Timiș va reveni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmul „Ultimul ingredient”, o poveste a Banatului în competiția internațională Food Film Menu/VIDEO
Dorința viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, de a introduce Chișoda și Girocul în rețeaua metropolitană de transport a STPT, prin intermediul asociației SMTT, devine în final realitate. De la jumătatea acestei luni, pe străzile celor două localități periurbane vor circula autobuzele Timișoarei, în locul celor pe care asociația înființată de Consiliul Județean Timiș a încercat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău anunță victoria în transportul metropolitan spre Giroc și Chișoda. Autobuzele STPT intră pe traseu din august
Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari
Ferma agricolă a Penitenciarului Timișoara, din cartierul Kuncz, a avut, la rândul ei, o minisăbătoare a Zilei Timișoarei. Aici, deținuții au avut parte de un atelier de caricatură și de o expoziție de fotografie, într-un proiect prin care organizatorii și-au propus să ducă cultura și în spatele porților închise. Inițiativa aparține Asociației Documentor, organizatoarea Rod...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei, sărbătorită prin cultură la ferma Penitenciarului. Deținuții au primit o zi de sărbătoare
Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
Primăria Timișoara se raliază trendului eco-energetic promovat în aceste zile la nivel național și a decis să oprească iluminatul arhitectural pentru mai multe obiective din oraș. În plus, reprezentanții municipalității spun că orașul a redus deja consumul, prin instalarea de becuri led pe numeroase străzi, care beneficiază și de sisteme de telegestiune. Cele mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.