CCR a amânat din nou decizia privind pensiile speciale ale magistraţilor

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, astăzi, pentru a doua oară, decizia în cazul pensiilor special ale magistraților. De data asta pentru ziua de 20 octombrie. De menţionat că mai mulţi membri CCR sunt abonaţi la pensiile special acoradte magistraţilor.

De asemenea, CCR a amânat decizia pe sesizarea formulată de AUR, S.O.S. România și POT cu privire la o altă lege din pachetul 2 asumat de Guvernul Bolojan, cea care include noile taxe și măsuri fiscale de la Ministerul Finanțelor.

Pe de altă parte, CCR a respins obiecţia de neconstituţionalitate care priveşte modificările OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a companiilor de stat. Este vorba despre modificări necesare pentru a îndeplini jalonul 439 din PNRR, care vizează reforma conducerii companiilor publice.

În plus, CCR a respins şi sesizarea AUR, POT şi SOS la legea privind reforma în sănătate. Ambele legi au fost declarate constituționale, astfel că merg la promulgare la președintele Nicușor Dan.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ioan Cosma/Ardelean a spus: (octombrie 8th, 2025 at 17:03 )

Nici un dacopat, aurolac, pesedistoid, bolșevic, sau maligni precum stoiceasca cu robă, pe direct, nu-și dă cu prostia în fasole…sau nu-și etalează buna creștere/ caracterul inexistente…Sau jegurile stau în văgăună precum varanii nației și-și trimit la înaintare gâzii/urșii/zamfirele/ciutacii/ marș, mă/ botinii/ savaniucii /tărâțele… și la colț stau, cu pixurile îmbibate în cianura ucigătoare pentru mutilarea unei nații sărace cu duhul, savonierele/licii/stanii/ deliorgii/ dornenii …ce stat și țară eșuate…

felix rothneda a spus: (octombrie 10th, 2025 at 22:33 )

Curtea Constituțională a României este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, independentă față de orice altă autoritate . Dreptul roman. Multe instituții legale care sunt astăzi garantate într-un stat de drept. Normele dreptului roman au reglementat procedura de soluționare a litigiilor dintre persoane .Constituției României, rolul de garant al supremației Constituției. Constituția României este a șaptea constituție permanentă din istoria modernă a României Adoptată la 21 noiembrie 1991, a fost aprobată prin referendum național la 8 decembrie 1991 și promulgată în aceeași zi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria caută ”proprietari” de ambrozie. Au demarat verificările pentru găsirea de zone cu planta alergenă

Autoritățile locale au început verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii care apar în perioada iunie – octombrie. Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută ”proprietari” de ambrozie. Au demarat verificările pentru găsirea de zone cu planta alergenă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil

Sport Club Municipal Timișoara și Asociația Județeană de Fotbal Timiș au semnat un protocol de colaborare, privitor la utilizarea bazelor sportive din oraș. Acesta reprezintă un pas important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din Timișoara. Prin acest protocol, SCM Timișoara pune la dispoziție, cu titlu gratuit, bazele sportive necesare organizării competițiilor de copii și juniori (Interligă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Un pas important pentru Sânnicolau Mare: contractul pentru refacerea zonei centrale a fost semnat, iar lucrările vor începe în perioada următoare

„Este un proiect așteptat, care va schimba modul în care arată și funcționează centrul orașului, cu intervenții gândite pentru oameni, pentru mobilitate și pentru spații publice mai bine organizate”, spune primarul orașului, Dănuț Groza. Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a zonei centrale, în urma semnării contractului de finanțare cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas important pentru Sânnicolau Mare: contractul pentru refacerea zonei centrale a fost semnat, iar lucrările vor începe în perioada următoare

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Autoritățile locale au început verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii care apar în perioada iunie – octombrie. Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută ”proprietari” de ambrozie. Au demarat verificările pentru găsirea de zone cu planta alergenă
Consilierii locali timișoreni sunt solicitați să aprobe alocarea de fonduri din bugetul local pentru a susține participarea echipelor de robotică CSH și CyberMoon, calificate la campionatele mondiale și europene de robotică din cadrul programului FIRST Tech Challenge. Suma propusă de la bugetul local, 360.000 este necesară pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare și cazare. Echipa CSH,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea solicită 360.000 de lei din bugetul local pentru susținerea celor două echipe de robotică timișorene calificate la First Tech Challange
„Este un proiect așteptat, care va schimba modul în care arată și funcționează centrul orașului, cu intervenții gândite pentru oameni, pentru mobilitate și pentru spații publice mai bine organizate”, spune primarul orașului, Dănuț Groza. Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a zonei centrale, în urma semnării contractului de finanțare cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas important pentru Sânnicolau Mare: contractul pentru refacerea zonei centrale a fost semnat, iar lucrările vor începe în perioada următoare
Sport Club Municipal Timișoara și Asociația Județeană de Fotbal Timiș au semnat un protocol de colaborare, privitor la utilizarea bazelor sportive din oraș. Acesta reprezintă un pas important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din Timișoara. Prin acest protocol, SCM Timișoara pune la dispoziție, cu titlu gratuit, bazele sportive necesare organizării competițiilor de copii și juniori (Interligă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
Vineri, 10 aprilie, în jurul orei 08:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din Timișoara, strada Petre Ispirescu. A fost alertat Detașamentul 1 Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și două echipaje SMURD, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dramă în Vinerea Mare! A murit într-un incendiu, chiar în casa lui
Visit Timiș și Asociația GIDE în parteneriat cu HORETIM, anunță lansarea preselecției regionale pentru prestigiosul concurs European Young Chef Award 2026, organizat de IGCAT – Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism. Preselecția se va desfășura online, iar tinerii bucătari din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad sunt invitați să se înscrie pentru a avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se caută un bucătar cu mult talent, care poate reprezenta Banatul în lume
Șantierul pornit în Fabric, în zona Piața Traian, pentru regenerarea urbană a acestui cartier, se extinde tot mai mult. Primăria Timișoara a anunțat că intervențiile s-au extins pe Strada Dacilor și pe străzile de lângă Sinagoga de la Parcul Poporului. Constructorul avansează cu etapa inițială de decopertări pentru realizarea rețelelor pluviale, iar piatra cubică din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extinde șantierul din Fabric. Au început lucrările pe noi străzi/FOTO
Ultimele două săptămâni au adus controale extinse realizate de Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu la balastierele din județ. Concluziile acțiunilor arată probleme mari descoperite în urma verificărilor. Au fost efectuate un total de 27 controale, iar pentru problemele descoperite au fost aplicate 17 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.060.000 lei. De...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezastru la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat 17 amenzi contravenționale în valoare de peste un milion de lei
Un curs care s-a bucurat de succes se întoarce. În Japonia, primăvara nu aduce doar spectacolul vizual al florilor de cireș (Sakura), ci marchează și un moment simbolic al noilor începuturi: debutul anului școlar. Inspirat de această tradiție, Centrul Jutsu din cadrul Universității Politehnica Timișoara invită comunitatea să pășească într-o nouă etapă de învățare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cireșii înfloriți aduc și o nouă serie de cursuri de limbă și cultură niponă la UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.