Ziua de 16 decembrie este recunoscută oficial ca ziua de început a Revoluţiei române. Şi asta cu toate că semnalul revoltei timişorenilor a fost dat din 15 decembrie, în Piaţa Maria, la casa pastorului Laszlo Tokes. O revoluţie care din Timişoara se va extinde în întreaga ţară şi va conduce la căderea regimului naţional-comunist al lui Nicolae Ceauşescu. A fost singura schimbare sângeroasă de regim din Blocul comunist. Precum în fiecare an, Druckeria organizează, începând cu ora 18,30, Marșul Eroilor,taajunsă la ediţia cu numărul XX.
Semnalul revoltei a fost dat însă din seara zilei de 15 decembrie când un grup de timişoreni, majoritatea de etnie maghiară, dar şi mulţi români, s-au strâns în faţa casei pastorului Laszlo Tokes din Piaţa Mariei pentru a se împotrivi evacuării acestuia. A fost o mică revoltă mută, dar a însemnat scânteia care a aprins focul de a doua zi.
Tot din Piaţa Maria vor izbucni însă evenimentele din 16 decembrie, care se vor extinde în întregul oraş. Unul dintre cele mai importante repere ale acelei zile de sâmbătă s-a întâmplat seara, când poetul Ion Monoran şi Daniel Zăgănescu au oprit tramvaiele în Piața Maria. Potrivit relatărilor ulterioare, acolo s-a auzit pentru prima dată şi scandarea „Jos Ceaușescu!”. În aceaşi seară s-au produs primele intervenţii brutale ale forţele de Miliţie şi Securitate. În timpul nopţii extreme de agitate care a urmat, sute de timişoreni care protestau în diverse cartiere ale oraşului au fost arestaţi şi ulterior maltrataţi în beciurile Miliţiei.
În memoria acelei zile, Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria organizează astăzi a 20-a ediție a Marșului Eroilor, moment care adună, an de an, oameni din tot orașul în locurile unde în decembrie 1989 s-a scris istoria Timișoarei.
Programul Marșului Eroilor:
- 18:30: Strângerea participanților – Piața Maria
● 19:00: Plecarea în marș
● 21:00 (aproximativ): Încheiere – Cimitirul Eroilor.
Traseul este următorul: Piața Maria – Bulevardul 16 Decembrie – Podul Traian – Catedrala Mitropolitană – Piața Operei – Piața Libertătii – Piața Unirii – Piața Mărăști –Memorialul Revoluției- Calea Aradului – Calea Lipovei -Cimitirul Eroilor.









































Comentarii prin facebook