Consilierii locali timișoreni au aprobat taxele și impozitele majorate, conform noilor decizii ale Guvernului Bolojan

Timișorenii și firmele locale vor plăti, de anul viitor, noi taxe și impozite, la valori sensibil mai mari, au decis consilierii locali, cu doar câteva zile inainte de anul nou, în cadrul unei ședințe de plen. Majorările semnificative mai ales pe proprietățile persoanelor fizice, sunt impuse ca urmare a legislației adoptate de Guvernul Bolojan.

În urma ședinței de luni am aflat că, de fapt, pentru persoanele juridice noile taxe aduc chiar o scădere a sumelor plătite, aceasta pentru că a fost scăzută cota aplicată asupra proprietăților, de la 1,7 la 1,5 la sută anul viitor. Nu este o măsură luată neapărat de primărie, ci parte a unui acord semnat la precedenta majorare la acest capitol, semnat de principalele partide din CLT, pentru a se obține atunci votarea majorării.

Votul de luni a fost unul unanim, cu excepția voturilor AUR. Niciun amendament propus nu a fost adoptat, cele referitoare la scăderi de taxe, singura modificare fiind eliminarea unei taxe ce trebuia plătită pentru eliberarea unor planuri cadastrale.

Ceva scutiri sau scăderi de taxe vor fi, Primăria Timișoara propune acordarea de scutiri de taxe proprietarilor care investesc în reabilitarea clădirilor istorice și organizațiilor neguvernamentale care prestează servicii sociale, în baza unor analize cost – beneficiu. Criteriile de acordare vor fi supuse aprobării Consiliului Local în următoarele zile.

După cum spuneam, Primăria a propus măsuri de susținere a mediului de afaceri local în 2026, “ca parte a unui efort mai larg de a proteja locurile de muncă și stabilitatea economică a orașului”. Astfel, pentru clădirile nerezidențiale a fost propusă și aprobată astăzi în Consiliul Local menținerea cotei de impozitare de bază la nivelul de 1,3%, cu o cotă adițională redusă, de 16%, ceea ce conduce la o cotă finală de 1,5%, față de 1,7% aplicată în anul 2025. De fapt, nu este altceva decât de acordul politic de anul trecut, pe care l-am menționat. Important este că primăria a și respectat acel acord.

Spre exemplu, la o valoare impozabilă a unei clădiri rezidențiale de aproximativ 29 milioane lei, impozitul datorat de persoanele juridice a fost în anul 2025 de circa 490.000 lei și va ajunge în 2026 la aproximativ 433.000 lei.

În ceea ce privește impozitele pentru clădirile rezidențiale din proprietatea persoanelor fizice și impozitele pentru mijloacele de transport, acestea au fost ajustate în baza noilor prevederi legale aplicabile la nivel național. Acestea au impus o creștere cu aproximativ 79% a valorii în lei/mp, precum și eliminarea reducerilor în funcție de vechimea imobilului de 10%, 30% și 50%.

Totodată, scutirile aplicate pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum și cele acordate instituțiilor coordonate de Ministerul Educației, Ministerul Cercetării, Ministerul Familiei și federațiilor sportive, au fost eliminate în baza legislației naționale.

Pentru plata cu anticipație, până la data de 31 martie a anului 2026, a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren sau a impozitului pe mijloacele de transport, datorat pentru întregul an 2026 de către contribuabilii persoane fizice și persoane juridice, municipalitatea acordă o bonificație de 10%.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Jebeleanu Constantin a spus: (decembrie 29th, 2025 at 14:01 )

„Totodată, scutirile aplicate pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum și cele acordate instituțiilor coordonate de Ministerul Educației, Ministerul Cercetării, Ministerul Familiei și federațiilor sportive, au fost eliminate în baza legislației naționale.”

Or fi avand unii handicap grav, dar nu atat de grav ca astia care hotarasc asemenea barbarie, ca astia au si sufletul si creierul cu handicap.

TMEUTM a spus: (decembrie 29th, 2025 at 19:39 )

Fara suflete…de acord, cand votezi asa ceva pt cei cu handicap. Dati-va demisia, dpdv uman ati esuat.

Jack a spus: (decembrie 30th, 2025 at 06:29 )

Impozitul pe proprietate nici nu trebuia sa existe. E un jaf. Constitutia zice ca e sfanta proprietatea. M-a ajutat pe mine statul cu ceva sa imi construiesc casa sau sa imi cumpar masina?! Impozitul asta e jaf, confiscare prin impozitare repetata!

Fritz e un tepar!

Cap Sec a spus: (decembrie 30th, 2025 at 18:57 )

Salutăm progresul prin impozitare!Visul apartenenței față propietate,țară și alte bunuri oferite de vânzătorii de iluzii ai democrației mult visate,a murit.Gașca nebună aflată la guvernare reprezintă interesul alegătorului fără nici o îndoială.Singura soluție ar fi o întârziere a achitării impozitelor până la finalul anului 2026.Protestul ar fi argumentat doar că românii pro-oiropeni reprezentati de un președinte numit, nu pot face front comun cu romănii putiniști,extremiști,anti-vax,etc.Bun venit în mult iubita lume nouă,în care nu vei deține nimic dar vei fi fericit!Hai cu democrația!La cât mai multe taxe!

Daniel a spus: (decembrie 31st, 2025 at 09:20 )

Nu putea troll-ul putinist proVrajeāla să nu monopolizeze secțiunea de comentarii cu texte inspirate din înțelepciunea rusească pe care nici măcar nu le crede. Dacă ar face asta, cu siguranță că ar activa în industria calului care este cea mai profitabilă și ar demonstra asta la scară națională.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Joi, consultări oficiale la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. În ultimele zile, mai multe întâlniri la vârf între liderii PSD şi AUR

Președintele Nicușor Dan i-a invitat pentru ziua de joi, 17 septembrie, pe lderii partidelor parlamematre la consultări oficiale în vederea desemnării unui la funcția de prim-ministru. Consultăriule vor începe la ora 9.00, şi tot joi şeful statului ar putea anunţşa numele noului premier dersemnat. În ultimele zile au avut loc mai multe întâlniri la vârf...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, consultări oficiale la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. În ultimele zile, mai multe întâlniri la vârf între liderii PSD şi AUR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului

Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Timișoara: bărbat de 61 de ani, cunoscut în lumea medicală, găsit împușcat în cap în propria locuință

O adevărată undă de șoc a lovit comunitatea medicală din Timișoara. Un renumit medic stomatolog, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit decedat astăzi în propria locuință, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului. Primele date din anchetă indică ipoteza unui act suicidar, bărbatul lăsând și un bilet de adio. Astăzi, 16 septembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timișoara: bărbat de 61 de ani, cunoscut în lumea medicală, găsit împușcat în cap în propria locuință

Economic vezi arhiva Economic

Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Operatorul de distribuție de energie electrică din zona Timișoarei a anunțat că va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei, cu TVA inclus, pentru modernizarea și mărirea capacității stației de transformare Cetate, care deservește peste 25.000 de clienți din zona centrală a municipiului Timișoara. Din valoarea totală a proiectului, o sumă de circa 65,1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bănățenii sunt așteptați să participe la cea de-a 68-a ediție a manifestării „Zilele Culesului Strugurilor”, una dintre cele mai importante, vizitate și recunoscute manifestări din regiune. Evenimentul este susținut de Organizația Turistică Vârșeț, sub patronajul Primăriei Vârșeț, în perioada 17–20 septembrie. În ultimii ani, Culesul strugurilor de la Vârșeț s-a transformat într-un important eveniment turistic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În weekend la Vârșet are loc o nouă ediție a „Zilelor Culesului Strugurilor”
Arheologii Muzeului Național al Banatului au dus la bun sfârșit o nouă campanie de cercetări arheologice desfășurate în situl de epoca fierului de la punctul Crivina – Leopoldsberg, din județul Timiș. Descoperirile realizate au fost importante, rezultatele săpăturilor din acest an au evidențiat ample lucrări de modificare a cadrului natural în care a evoluat comunitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arheologii Muzeului Banatului au continuat cercetările la punctul de la Crivina – Leopoldsberg
Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
Operatorul de distribuție de energie electrică din zona Timișoarei a anunțat că va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei, cu TVA inclus, pentru modernizarea și mărirea capacității stației de transformare Cetate, care deservește peste 25.000 de clienți din zona centrală a municipiului Timișoara. Din valoarea totală a proiectului, o sumă de circa 65,1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei
În urmă cu câteva zile, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunța că mai sunt doar câțiva metri de excavat la tunelul principal de pe tronsonul lipsă, Margina – Holdea, din autostrada Lugoj – Deva. Iată că acum aflăm că străpungerea ar urma să aibă loc vineri. Informația a fost furnizată de Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri e așteptată străpungerea tunelului principal de pe lotul Margina – Holdea/VIDEO
Doar 13 zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor din poziţia de primar, el a evocat investiţiile Primăriei Timişoara în educaţie.  Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, ajungând la borna cu numărul 13. De această dată el vorbeşte despre investiţiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La 13 zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz evocă investiţiile în educaţie
Lotul de haltere al 𝐂𝐥𝐮𝐛𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐒𝐩𝐨𝐫𝐭𝐢𝐯 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐮𝐥 𝐒̦𝐚𝐠, antrenat de 𝐃𝐚𝐫𝐢𝐮𝐬 𝐒𝐮𝐢𝐮𝐠𝐚𝐧, se află la Botoșani, acolo unde micii sportivi din Şag au avut evoluții remarcabile în cadrul 𝐅𝐢𝐧𝐚𝐥𝐞𝐢 𝐂𝐚𝐦𝐩𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐉𝐮𝐧𝐢𝐨𝐫𝐢 𝐈𝐈𝐈 (𝐔𝟏𝟑). Astfel, 𝐃𝐞𝐬𝐩𝐢𝐧𝐨𝐢𝐮 𝐁𝐞𝐫𝐞 𝐄𝐥𝐥𝐚 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚, în vârstă de doar 10 ani, a avut o prestație extraordinară și a câștigat toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate excelente pentru micii sportivi din Şag la Campionatul Naţional de Juniori la haltere
Pentru prima dată în România, patrimoniul Musée Picasso, Antibes ajunge astăzi la Timișoara. Între 17 septembrie și 17 ianuarie 2027, Art Encounters prezintă “Picasso en visite”, o expoziție realizată în parteneriat cu Musée Picasso Antibes, care reunește 69 de lucrări semnate de Pablo Picasso – picturi, desene, gravuri, litografii și ceramică – prezentate pentru prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi începe “vizita” lui Picasso la Timişoara, la invitaţia Art Encounters
O adevărată undă de șoc a lovit comunitatea medicală din Timișoara. Un renumit medic stomatolog, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit decedat astăzi în propria locuință, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului. Primele date din anchetă indică ipoteza unui act suicidar, bărbatul lăsând și un bilet de adio. Astăzi, 16 septembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timișoara: bărbat de 61 de ani, cunoscut în lumea medicală, găsit împușcat în cap în propria locuință
Președintele Nicușor Dan i-a invitat pentru ziua de joi, 17 septembrie, pe lderii partidelor parlamematre la consultări oficiale în vederea desemnării unui la funcția de prim-ministru. Consultăriule vor începe la ora 9.00, şi tot joi şeful statului ar putea anunţşa numele noului premier dersemnat. În ultimele zile au avut loc mai multe întâlniri la vârf...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, consultări oficiale la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. În ultimele zile, mai multe întâlniri la vârf între liderii PSD şi AUR
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.