Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări la Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată, care prevăd astfel reformarea sistemului de eșalonări prin reducerea tratamentelor fiscale preferențiale și sprijinind totodată disciplina fiscală în rândul tuturor categoriilor de contribuabili.
Astfel, în cazul eșalonării la plată în formă simplificată este accesibilă tuturor contribuabililor care înregistrează datorii în limita unor praguri maxime, în cazul persoanelor fizice această limită fiind de 100.000 lei, iar în cazul persoanelor juridice limita fiind de 400.000 lei.
Odată cu schimbarea reglementărilor, noile condiții ale accesării eșalonării la plată în formă simplificată pentru contribuabilii persoane juridice sunt: trebuie să fie entități înființate cu minimum 12 luni anterior depunerii cererii de eșalonare; vechimea datoriilor să fie de maximum 12 luni anterioare datei depunerii cererii de eșalonare; eșalonarea simplificată se acordă pe o perioadă de maxim 12 luni; eșalonarea simplificată se acordă fără constituirea de garanții sau depunerea unui contract de fideiusiune – doar în baza cererii de eșalonare depusă de contribuabil la ANAF.
De la 1 ianuarie eșalonarea clasică poate fi accesată de către orice contribuabil, inclusiv de către persoanele fizice, care se află în dificultate financiară și pot plăti ratele pe perioada eșalonării. Eșalonarea clasică se acordă pe o perioadă de cel mult 5 ani, cuantumul datoriilor care se eșalonează nu este limitat la un prag maxim, iar aceasta se acordă cu constituirea de garanții sau depunerea unui contract de fideiusiune.
Contractul de fideiusiune se prezintă în situația în care, la solicitarea eșalonării la plată, contribuabilii: figurează cu alte datorii pentru care nu se acordă eșalonare la plată; nu dețin bunuri ori cele deținute în proprietate sunt insuficiente, pentru garantarea datoriilor care fac obiectul eșalonării la plată; persoanele juridice solicitante sunt înființate cu mai puțin de 12 luni anterior depunerii cererii de eșalonare, pentru garantarea datoriilor care fac obiectul eșalonării la plată.
Contractul de fideiusiune mai poate fi solicitat, de asemenea, în situațiile: modificării eșalonării la plată, pentru garantarea datoriilor pentru care se solicită includerea în eșalonare la plată; menținerii eșalonării la plată, pentru garantarea datoriilor exigibile care trebuie achitate, astfel încât eșalonarea să își menţină valabilitatea.
ANAF nu execută garanţiile și/sau contractul de fideiusiune, decât în cazul în care, contribuabilii nu își plătesc datoriile, conform calendarului de eșalonare stabilit.
Prin instituirea acestor noi reglementări, instrumentul eșalonării la plată rămâne unul viabil și accesibil pentru acei contribuabili loiali, aflați în dificultate financiară temporară, care pot accesa forma simplificată a eșalonării (în cazul sumelor mai mici de 400.000 lei) sau eșalonarea clasică, dar cu garanții (în cazul sumelor mai mari).
Noile măsuri vizează eliminarea utilizării abuzive a instrumentului eșalonării la plată de către contribuabilii care anterior, acumulau datorii semnificative la bugetul de stat (sumele datorate inițial creșteau semnificativ pe parcursul derularii perioadei de eșalonare, ajungându-se ca, în final, să fie apelate mecanismele juridice de concordat preventiv și de insolvență, statul aflându-se practic în imposibilitatea recuperării de mari datorii în unele dintre situații). Totodată, instrumentele de eșalonare rămân o soluție de sprijin fiscal pentru antreprenorii și companiile corecte, care demonstrează intenția reală de a achita datoriile bugetare. ANAF precizează că aceste măsuri nu se aplică în mod automat tututor contribuabililor, sunt utilizate exclusiv în cadrul procedurilor prevăzute de lege și descurajează accesarea abuzivă a eșalonărilor la plată în scopul amânării nejustificate a achitării datoriilor.
Noile reglementări definesc cu claritate condițiile în care pot fi accesate eșalonările la plată, contribuind astfel atât la asigurarea unui grad crescut de responsabilizare a datornicilor cât și la asigurarea unei mai bune predictibilități privind veniturile fiscal ale României.
Referitor la atragerea răspunderii solidare, prevederile Codului de procedură fiscală referitoare la atragerea răspunderii solidar nu au fost modificate; astfel, rezultă că nu răspund solidar contribuabilii care acționează cu bună credință pentru declararea și/sau achitarea obligațiile fiscale la scadență.
Comentarii prin facebook