Pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest a României, drumarii au avut din nou de lucru în cursul nopții dintre duminică și luni. Pe unele tronsoane a fost necesară intervenția utilajelor de deszăpezire.
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că ninsoarea din cursul nopții trecute a dus la mobilizarea echipele de drumari din vestul țării. Aceștia au intervenit pentru menținerea circulației în condiții de siguranță.
Pe drumurile naționale și pe autostrăzi s-a acționat prin intervenții directe, cât și prin patrulare. În total, au fost mobilizate 87 de autoutilaje, care au împrăștiat peste 360 de tone de material antiderapant, în special în zonele unde ninsoarea și temperaturile scăzute au favorizat formarea poleiului sau a zăpezii înghețate.
Carosabilul este în general umed, îmbibat cu material antiderapant.
”Recomandăm șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să se informeze înainte de plecare, mai ales dacă tranzitează zonele montane”, transmite DRDP Timișoara.











































Comentarii prin facebook