Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare în parlament, motiv pentru care a fost nevoit să se întoarcă la masa negocierilor. Pirtea spune că retorica PSD cu „Guvernul a cedat” este doar ficţiune, social-democraţii primind şi o lecţie, pe lângă înfrângere.

 Mai mult, Marilen Pirtea acuză PSD şi de aroganţă.

 “PSD a încasat ieri, în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție – din aceea pe care nu o poți trece la „comunicare strategică”. Așa se întâmplă când confunzi procentele dintr-o coaliție cu dreptul de proprietate asupra deciziei politice. Când „46%” devine argument suprem și dialogul, negocierea și consultarea sunt tratate ca simple formalități decorative. Aroganța politică are un obicei prost: te urcă repede și te lasă singur exact când ai impresia că ai ajuns să controlezi totul”, afirmă deputatul PNL.

Pirtea a mai afirmat că liderii PSD au reușit “performanța rară de a-și izola propriul partid într-o coaliție din care face parte”.

 “Au mizat pe combinații de moment și pe jocuri cu AUR, cu gândul că pot forța o repoziționare pe buget. Doar că realitatea politică nu funcționează după scenarii scrise la nervi. Finalul? O revenire grăbită la masa negocierilor, exact acolo de unde au plecat demonstrativ. Și nu oricum, ci acceptând soluția pe care o respingeau cu câteva zile înainte: finanțarea pachetului de solidaritate din propriul buget. Iar povestea cu „Guvernul a cedat” e deja în zona ficțiunii. Genul acela de poveste care nu mai convinge nici măcar pe cei care o spun”, a încheiat Pirtea

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Ete bugetul pentru educație, Mărioară! a spus: (martie 19th, 2026 at 20:58 )

Consilierul personal în probleme de educație al PM nu suflă o vorbă despre diminuarea bugetului educației cu cca 2,1 miliarde, dar se bucură public că PSD „a încasat-o” când a propus amendamente de bani în plus pentru milogi (sume infime care oricum nu le ameliorează traiul)! Îm felul ăsta, atenția este concentrată pe un subiect futil (la scara bugetului național), iar cei de la care s-a tăiat și se va mai tăia trebuie să tacă și să se bucure că nu au ajuns în categoria milogilor cei mai de jos. Liniște, partenerii din coaliție se ceartă: gâfâie încleștați, iar Grindeanu iese-intră de la guvernare în mod repetat!!! Nu-i deranjați cu cererile voastre absurde!
Totuși, ce părere are dl rector-deputat-consilier pe educație despre bugetul educației? Sau dacă n-are, n-ar fi mai bine să tacă și pe alte subiecte?
N-ar fi mai bine ca liberalul Bolojan să imagineze măsuri mai corecte și mai juste social de echilibrat bugetul? (Precizare: nu mă refer la măsuri precum obligarea morților care au avut pensii de peste 3000 ron să plătească CASS în continuare și nici la dări noi, cum ar fi profesorăritul.)

Wanda89 a spus: (martie 19th, 2026 at 21:17 )

Eu, prosta de mine, nu înțeleg la ce se referă minunatul politician rector economist Pârțoiu când zice: acceptând soluția pe care o respingeau cu câteva zile înainte: finanțarea pachetului de solidaritate din propriul buget. Eu, proasta de mine, știu că șeful lui, băselul de tip nou, drujbarul Bolo-jean, a cedat, cu multă ură față de românii furați de toată clica politică, în formă continuată după 1989.

Wanda89 a spus: (martie 19th, 2026 at 21:20 )

Eu, prosta de mine, nu înțeleg la ce se referă minunatul politician rector economist Pârțoiu când zice: acceptând soluția pe care o respingeau cu câteva zile înainte: finanțarea pachetului de solidaritate din propriul buget. Eu, proasta de mine, știu că șeful lui, băselul de tip nou, drujbarul Bolo-jean, a cedat, cu multă ură față de românii furați de toată clica politică, în formă continuată după 1989.
Nu înțeleg ce înseamnă propriul buget. Există și alt tip de buget? Poate trebuie să termini un doctorat la FEAA?

Daniel a spus: (martie 19th, 2026 at 22:17 )

Când vine vorba de pomeni, troll-ul putinist proVrajeāla face ore suplimentare și monopolizează secțiunea de comentarii cu pseudonime sale. Sigur că nu poți fi și putinist și inteligent, ci mai degrabă analfabet funcțional, și astfel să nu realizezi că bugetul rămâne cel stabilit iar pomenile se vor da prin reduceri suplimentare de la ministerele repartizate către gruparea de infracționalitate organizată P$D, cum ar fi cel al justiției.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Profesorul și antrenorul emerit Emil Grozescu s-a stins miercuri din viața

A murit astăzi Emil Grozescu (născut 1933), cel care timp de peste 40 de ani a fost coordonatorul secției de atletism al clubului CSU Politehnica, perioadă în care a dat numeroase generații de campioni naționali, europeni, mondiali. A adunat peste 350 de titluri naționale și 650 de medalii la campionatele naționale. A fost declarat antrenor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorul și antrenorul emerit Emil Grozescu s-a stins miercuri din viața
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia

Acțiunea desfășurată azi la Gătaia are scop caritabil, în sprijinul copiilor proveniți din medii defavorizate. Primăria Gătaia, reprezentată de primarul, Raul Cozarov, Liceul Teoretic Gătaia, sponsorii Maxagro Grup, Curea Company, Lusioni SRL și Delclaudys SRL, împreună cu United Way România și voluntarii de la Liceul Teoretic Gătaia și-au unit forțele pentru organizarea crosului Timition la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia

Economic vezi arhiva Economic

Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Infrastructura de distribuție a energiei electrice din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape intră în modernizare, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pentru un număr aproximativ de 650 clienți existenți și a asigura o capacitate sporită a rețelei de a alimenta consumurile viitoare. Rețelele electrice vizate deservesc clienții din Brebu Nou, Gărâna și zona de Agrement Lac Trei Ape....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii  energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Acțiunea desfășurată azi la Gătaia are scop caritabil, în sprijinul copiilor proveniți din medii defavorizate. Primăria Gătaia, reprezentată de primarul, Raul Cozarov, Liceul Teoretic Gătaia, sponsorii Maxagro Grup, Curea Company, Lusioni SRL și Delclaudys SRL, împreună cu United Way România și voluntarii de la Liceul Teoretic Gătaia și-au unit forțele pentru organizarea crosului Timition la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia
Un control realizat în zona unde o balastieră exploatează și prelucrează agregate minerale și realizează asfalt a fost sancționată de Apele Române Banat cu o amendă usturătoare. Angajații de la Inspecția Apelor Banat și un grup de specialiști în măsurători cadastrale și topobatimetrice din ABA Banat au desfășurat un control în zona localității Jena din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O balastieră din Jena a fost amendată cu 80.000 de lei de către Apele Române Banat
Ecourile jafului din 2025 de la Poșta Mare încă nu s-au stins. Dacă cei trei bandiți au fost prinși și trimiși la închisoare, iată că o femeie care lucra în acel loc va avea probabil același drum. La data de 19 mai 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cei care au jefuit Poșta Română au avut un om în interior. O femeie a primit astăzi control judiciar în acel caz
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, acuză Garda de Mediu Timiș de atacuri cu iz politic, după ce un control realizat de aceasta pe străzile din oraș ar putea duce la o amendă de 100.000 de lei. Se pare că subiectul disputei sunt deja celebrii bolovani plantați pe numeroase străzi din Timișoara, pe marginea trotuarelor, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria, în pragul unei amenzi de 100.000 de lei. Primarul Fritz acuză Garda de Mediu Timiș de comenzi politice/FOTO
Miercuri, în jurul orei 14:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mansarda unei case de pe strada Dan Căpitan din Timișoara, zona Blașcovici. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la mansarda unei locuințe pe strada Dan Căpitan din Timișoara. O femeie se zbate între viață și moarte
Pe 23 mai va avea loc „Bike & Bark with Maya”, un eveniment caritabil dedicat susținerii câinilor salvați de Asociația Furrytales. Acesta aduce împreună comunitatea bicicliștilor și iubitorii de animale pentru o cauză simplă: sprijinirea câinilor salvați de Asociația Furrytales. Evenimentul are loc cu participarea comunității SufletePe2Roti, iar donațiile strânse vor susține exclusiv nevoile blănoșilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pedalați pentru Asociația Furrytales. Donațiile vor merge către susținerea câinilor salvați
Infrastructura de distribuție a energiei electrice din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape intră în modernizare, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pentru un număr aproximativ de 650 clienți existenți și a asigura o capacitate sporită a rețelei de a alimenta consumurile viitoare. Rețelele electrice vizate deservesc clienții din Brebu Nou, Gărâna și zona de Agrement Lac Trei Ape....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii  energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape
Noul lider al PNL Timișoara, Ionuț Gaiță, spune că alianțele cu alte partide se fac atunci când acestea sunt în favoarea cetățenilor. Totuși, el admite că în partide există și o disciplină, impusă de votul majorității, împotriva căruia nu se poate merge. La fel, în perioada următoare consilierii locali ai PNL Timișoara vor urmări binele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ionuț Gaiță vrea colaborare politică pentru cetățeni: ”Nu vom da niciun cec în alb niciunui partid politic”
Seria ambasadorilor veniți la Timișoara pentru discuții cu studenții continuă. Astfel, Universitatea de Vest Timișoara organizează, prin implicarea Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, un nou eveniment din seria „Ambasadori în dialog@UVT”, avându-l ca invitat pe Excelența Sa Radko Vlaykov, Ambasadorul Republicii Bulgaria în România. Evenimentul va avea loc în data de 22 mai 2026,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul Bulgariei în România vine la UVT să discute cu studenții
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.