Precedent în Timiş la cazul lui Dominic Fritz. Cum a fost sancţionat un primar găsit în conflict de interese

Teodor Pavel

Teodor Pavel

Mai mulţi lideri PSD, dar şi mass-media apropiate de acest partid au cerut vehement, după decizia ÎCCJ de joi, încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Însă chiar în judeţul Timiş există precedentul unui primar găsit în conflict de interese, care a fost sancţionat cu diminuare indemnizației cu 10% pe o perioadă de 6 luni, ducându-şi în schimb mandatul până la capăt. Atât primarul în cauză, Pavel Teodor, cât şi prefectul de la acea vreme erau PSD-işti.

Astfel, pe data de 3 martie 2023, prefectul de acea vreme a județului Timiș, Mihai Ritivoiu, a emis ordinul privind sancționarea disciplinară de diminuare a îndemnizației cu 10% pe o perioadă de 6 luni a primarului orașului Recaș, Pavel Teodor (PSD). La fel ca si Fritz, acesta a primit  din partea ANI un raport de conflict de interese, confirmat ulterior de justiţie.

“În exercitarea mandatului de primar (2016 – 2020) a semnat un contract de închiriere teren, precum și documente ce au stat la baza încheierii acestui contract, în baza căruia SC Belis Construct SRL, societate al cărui asociat unic și administrator era soția sa, a închiriat fară licitație publică de la Primăria Orașului Recaș un teren în suprafață de 150 mp”, se arăta în raportul ANI.

Pavel Teodor şi-a dus mandatul până la capăt, însă i s-a interzis, în 2024, să mai candideze pentru un nou mandat.

În schimb, în acelaşi an 2023, acelaşi prefect a fost nevoit să semneze ordinul de încetare a mandatului de primar al lui Luchian Savu, edil al comunei Şandra, care a fost găsit în incompatibilitate. Fiindcă multă lume face o confuzie între incompatibilitate şi conflict de interese.

În Codul Administrativ se arată clar că încetarea mandatului unui primar intervine, pe lângă alte motive, doar când e vorba de incompatibilitate, nu şi conflict de interese. Cu privire la efectele sancționatorii într-o asemenea situație, prevederile art. 228 alin. (5) din Codul Administrativ arată: „Fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni.”

Astfel de cazuri au fost rezolvate la fel şi în alte locuri. De exemplu, în aprilie 2025, Prefectura Mureş a anunţat sancţionarea disciplinară a primarului oraşului Ungheni, Victor Prodan, cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de 3 luni, pentru conflict de interese.

https://ardealnews.ro/2025/04/15/decizie-a-institutiei-prefectului-in-cazul-primarului-orasului-ungheni-victor-prodan-a-pierdut-definitiv-procesul-cu-ani/

În decembrie 2025 primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, a fost sancționat disciplinar prin ordin al prefectului de Caraș-Severin, în urma constatării definitive a unui “conflict de interese administrative” cu diminuarea indemnizației cu 10%, pe o perioadă de 6 luni,

https://reper24.ro/ramane-primar-plateste-sanctiunea-indemnizatia-lui-adrian-torma-redusa-de-prefectura/

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Ioan Cosma/Ardelean a spus: (iunie 19th, 2026 at 15:48 )

Confirmați putregaiul cancerigen din justiție. Felicitări pușcăriașului Felix Grivco. Sperma criminală+ dolarii au făcut prozeliți, și-au luat „toată puterea dacă avem și justiția”. Vedeți grupările de crimă organizată din justiție, miliție, securitate, armată, din aceleași instituții de forță calibrate pe model bolșevic.

Noname a spus: (iunie 19th, 2026 at 16:30 )

Ar cam fi timpul sa meargă her fritz la muncă că pină la această vârstă a cam păcălit munca

Viorel a spus: (iunie 19th, 2026 at 17:49 )

Din exemplele ce le-ai dat să înțelegem că e apă de ploaie chestia asta cu conflictele de interese.Mergem înainte cu ideea că legile sunt făcute pentru fraieri.

Wanda89 a spus: (iunie 19th, 2026 at 18:28 )

@Ioan Cosma/Ardelean
Boule, confunzi legea cu justiția. Justiția, aia formată din funcționari – judecători etc trebuie să se conformeze și să aplice, strict, LEGEA, aia gândită (oricât de prost), votată, promulgată de genialii de parlamentari/președinte – pe care noi i-am ales. Înțelegi ceva mai mult, acum, boule?

Cetatean a spus: (iunie 19th, 2026 at 20:34 )

Acest primar infractor si penal , Fritz, trebuie sa plece urgent la Popa Șapcă. Procurorii au deja pregatit dosarul penal pe aceasta tema a conflictului de interese. Urmeaza dosarul cu infractiunile cu cumpararea casei. Va fi urâtă rău. Fritz pregăteștete sa mergi la pușcărie…tic….tac

Cetatean onest a spus: (iunie 19th, 2026 at 20:38 )

„Articolul 160 din Codul administrativ (Ordonanța de Urgență nr. 57/2019) reglementează cazurile de încetare de drept a mandatului primarului, înainte de termen. Această măsură se aplică automat în momentul constatării uneia dintre situațiile prevăzute de lege, prin ordin al prefectului.Situațiile care duc la încetarea de drept a mandatului includ:Demisia: Renunțarea scrisă la mandat.Decesul: Pierderea vieții edilului.Incapacitatea fizică sau psihică: Dovedită prin certificat medical.Schimbarea domiciliului: Stabilirea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială.Pierderea drepturilor electorale: Prin hotărâre judecătorească definitivă.Incompatibilitatea sau conflictul de interese: Constatate prin decizie definitivă, conform reglementărilor Agenției Naționale de Integritate.Calitatea de membru al unui partid politic: Pierderea calității de membru al partidului pe lista căruia a fost ales, cu excepția situațiilor de fuziune sau a celor specifice legislației partidelor.”

Oare mai este ceva de comentat?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO

Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare

Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

18 octombrie: adevăratul „moment zero” al Timișoarei europene

Astăzi se împlinesc 310 ani de la un moment care a schimbat definitiv cursul istoriei noastre. La 18 octombrie 1716, prințul Eugeniu de Savoya își făcea intrarea triumfală în Timișoara, punând capăt celor 164 de ani de stăpânire otomană. Nu a fost doar o victorie militară sau o schimbare de dinastie; a fost actul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 18 octombrie: adevăratul „moment zero” al Timișoarei europene

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
Nicio surpriză la Pădurea Verde, acolo unde CSC Dumbrăvița a înregistrat a șasea înfrângere consecutivă. Astăzi a fost 0-2 în fața unei echipe cu pretenții, FC Bihor Oradea, dar care este încă departe de obiectiv. La echipa gazdă nici jucătorii nu pot, dar și antrenorul care ține cu dinții de scaun este depășit total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița și-a păstrat „cu brio” lanterna roșie. Echipa de la Pădurea Verde și antrenorul Fabian, repetenți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.