Turnarea asfaltului nou în cadrul lucrărilor de reparații desfășurate între Beregsău și Timișoara vor ajunge săptămâna viitoare la Săcălaz. Deocamdată acestea se desfășoară pe porțiunea până la Săcălaz, iar operațiunile care încep luni vor avea loc și pe timp de noapte.
Astfel, săptămâna viitoare, de luni până vineri, între 29 iunie și 3 iulie, pe raza localității Săcălaz, se va lucra și pe timpul nopții pentru așternerea covorului asfaltic.
Antreprenorul PORR Construct desfășoară lucrări pe aproape 16 km, între Beregsău Mare și limita administrativă a municipiului Timișoara, pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea siguranței rutiere.
”Circulați cu prudență, adaptați viteza la condițiile din teren și respectați semnalizarea rutieră temporară!”, recomandă DRDP Timișoara.















































Comentarii prin facebook