Discuțiile în contradictoriu, legate de sediile degradate ale Bibliotecii Județene Timiș, deținute de Primăria Timișoara, purtate pe tonuri înalte în luna martie a acestui an, între Consiliul Județean Timiș și municipalitatea timișoreană au acum, în miez de vară, o finalitate total diferită. Consilierii locali timișoreni vor avea de aprobat acordarea către Biblioteca Județeană, cu titlu gratuit, a locației din cartierul Freidorf, strada Podgoriei nr 10, acolo unde este unul dintre sediile din oraș ale bibliotecii.
În martie, tot scandalul a pornit după ce CJ Timiş, prin vocea lui Alfred Simonis, cerea transferul către instituție, din administrarea PMT, a mai multor obiective degradate din Timișoara în vederea renovării din banii județului. Primăria nu a gustat propunerea și a răspuns, spunând că ar fi bine ca CJT să își renoveze propriile spații și să nu se preocupe de cele ale municipalității. Simonis a răspuns și a arătat cum arată spațiile primăriei în care Biblioteca Județeană ar trebui să funcționeze .
Iată că acum spiritele par să se mai fi calmat, iar Consiliul Local va avea de aprobat acordarea gratuită a spațiului de Freidorf pe trei ani către Biblioteca Județeană.
”Se aprobă atribuirea dreptului de folosință gratuită asupra imobilului situat în Municipiul Timișoara, str. Podgoriei nr. 10, înscris în CF nr. 448089 Timișoara, având suprafața terenului de 395 mp. și o construcție cu suprafața construită de 270 mp și suprafața utilă de 209,55 mp, aflat în proprietatea Municipiului Timișoara, în favoarea Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”, pe o perioadă de 3 ani de la data semnării contractului de dare în folosință gratuită”, se arată în proiect.
Imobilul are valoarea de inventar 661.808,00 lei și destinația de bibliotecă și deposit legal județean. Predarea-primirea spațiului se face în termen de 30 zile de la semnarea contractului.
Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” a fost titulara dreptului de închiriere asupra imobilului, în baza contractului de închiriere încheiat cu Municipiul Timișoara, prelungit prin acte adiționale succesive, ultimul act adițional fiind cu valabilitate până la data de 20.04.2026. Imobilul menționat nu are destinație de locuință și nu este folosit pentru locuit, având funcțiunea de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință, fiind destinat desfășurării activităților Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”, respectiv servicii de bibliotecă, arhivare și depozit legal județean, precum și pentru organizarea și păstrarea documentelor și a materialelor din patrimoniul bibliografic.
Cererea Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel” a fost analizată în ședința Comisiei de Analiză a Spațiilor cu Altă Destinație decât aceea de Locuință situate în imobile proprietatea Primăriei Timișoara precum și în proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara și a hotărât atribuirea în folosință gratuită a imobilului, str. Podgoriei nr. 10, pe o perioadă de 3 ani.












































Comentarii prin facebook