După muncă și răsplată! Studenții arhitecți de la UPT au încheait „sezonul” cu evenimente la Future Days

Rezultatele unui an de studiu, dar și dorința de a transforma spațiile universitare pentru generațiile viitoare s-au întâlnit joi, 9 iulie 2026, în două evenimente organizate de și pentru studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara.

Expoziția FUTURE DAYS a prezentat cele mai valoroase proiecte academice, iar evenimentul caritabil „ANIMĂ UN PARTY” a deschis o nouă etapă a unui proiect prin care studenții contribuie direct la revitalizarea Clubului FAUT.

Cea de-a treia ediție a expoziției FUTURE DAYS, dedicată proiectelor realizate de studenți în cadrul atelierelor de proiectare reunește în același spațiu, ARChA, lucrările celor două programe de studii ale facultății: Arhitectură (6 ani) și Mobilier și Amenajări Interioare (3+2 ani).

Au fost expuse cele mai bune 12 proiecte, realizate individual sau în echipă, de la fiecare an de studiu, selectate cu atenție de cadrele didactice ale facultății. Expoziția reunește cele mai reprezentative proiecte realizate în atelierele fiecărui an de studiu pe parcursul anului universitar.

Vizitatorii au avut ocazia să descopere proiecte dezvoltate pe teme diverse, adaptate unor contexte reale, dar și lucrări premiate în competiții și evenimente de prestigiu:
• BETA 2026 (anul I), unde arhitecturile scheletale propuse de studenți răspund nevoii unui aparat de acces care să faciliteze legătura dintre structura existentă a fostului Liceu „Mincu” din Timișoara cu Parcul Botanic;
• Concursul Anual al Studenților Arhitecți (CASA) (anul II), unde o echipă de studente s-a numărat printre finaliștii competiției, fiind premiată pentru proiectul realizat;
• Concursul de Arhitectură pentru Studenți – Saint-Gobain (anul IV), unde o echipă FAUT a reprezentat România în etapa internațională.

Expoziția, care va rămâne deschisă până în luna septembrie, include, de asemenea, posterele-sinteză și machetele proiectelor de diplomă ale promoției 2020–2026, oferind o imagine de ansamblu asupra parcursului academic al absolvenților.

În cadrul vernisajului, decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism, conf.univ.dr.arh. Cristian Blidariu, a mulțumit cadrelor didactice și voluntarilor care au muncit pentru organizarea expoziției, conf.univ.dr.arh. Cătălina Bocan, prodecan, care a coordonat organizarea expoziției, a vorbit despre munca imensă depusă pentru realizarea acesteia, iar rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, i-a invitat pe toți cei prezenți să reflecteze la cât de mult s-a schimbat universitatea în 6 ani, durata unui program de studiu la Arhitectură.

Vernisajul expoziției a marcat și momentul de închidere a susținerii publice a proiectelor de diplomă specializarea Arhitectură, promoția 2026.

A4 revitalizează Clubul FAUT: „ANIMĂ UN PARTY” la Portalul Orașului Paralel
Dincolo de proiectele expuse în cadrul FUTURE DAYS, studenții FAUT și-au încheiat anul universitar implicându-se într-un proiect care vizează chiar comunitatea din care fac parte. În aceeași zi, Asociația de la Patru (Asociația studenților Facultății de Arhitectură și Urbanism – A4) a invitat comunitatea academică din Timișoara și publicul larg la Portalul Orașului Paralel, pentru evenimentul caritabil „ANIMĂ UN PARTY”. Petrecerea a marcat finalul de semestru și are scopul de a strânge fonduri pentru proiectul „Școala de Vară ANIMĂ 2026: Revitalizarea Clubului FAUT și a spațiilor adiacente din Campusul UPT”, continuând efervescența creată de deschiderea expoziției FUTURE DAYS.

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Școala de Vară ANIMĂ se va desfășura în perioada 1-10 august 2026 și va reuni 30 de studenți ai Facultății de Arhitectură și Urbanism Timișoara într-un program intensiv de cercetare și intervenții pe șantier coordonat de studenți pentru studenți. Fondurile strânse în urma petrecerii vor fi reinvestite direct în realizarea mobilierului amovibil și amenajărilor propuse, contribuind la transformarea Clubului FAUT într-un hub studențesc activ.

În acest an universitar, proiectul a obținut finanțarea principală în valoare de 35.000 lei prin programul Timbrul Arhitecturii al Ordinului Arhitecților din România (OAR), cu sprijinul The King’s Foundation, marcând un moment de maturizare în parcursul organizației studențești. Ținta de finanțare de joi, stabilită la suma de 2.000 de lei, reprezintă completarea cofinanțării necesare pentru implementarea optimă a șantierului. Accesul s-a realizat pe baza unei donații recomandate de 25 de lei, donatorii beneficiind și de un pahar de băutură artizanală în limita stocului disponibil.

Zona aleasă pentru evenimentul din acest an reunește mai multe spații esențiale din cadrul UPT. Clubul facultății, zona gradenelor și spațiul verde adiacent sunt utilizate frecvent de studenți pentru activități sociale, culturale sau recreative. Cu toate acestea, lipsa unor facilități adecvate limitează potențialul acestor spații. Proiectul propune o intervenție unitară care le transformă într-un cadru versatil, potrivit pentru conferințe, workshopuri și evenimente culturale.

„Ne dorim ca spațiul Clubului FAUT să devină un loc de coagulare pentru întreaga comunitate academică UPT, iar prin proiectul ANIMĂ demonstrăm că studenții pot lua inițiativa pentru a-și modela propriile spații. Acest party marchează atât sfârșitul anului universitar cât și începutul acestei noi etape în implementarea proiectului, vorbind despre solidaritate și dorința de a lăsa ceva concret în urma noastră pentru viitoarele generații de studenți”, spune Raluca Vereș, vicepreședinte Asociația de la Patru.

Proiectul Școala de Vară ANIMĂ 2026 este finanțat de Ordinul Arhitecților din România prin Timbrul Arhitecturii, cu sprijinul The King’s Foundation, în parteneriat cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara, UPT Campus Creativ și Sindicatul Liber din UPT.

Lansat în 2012 sub numele „ANIMĂ UN ATELIER”, proiectul și-a propus inițial revitalizarea atelierelor de proiectare utilizate de studenți. În timp, inițiativa a evoluat sub denumirea ANIMĂ, extinzându-se către amenajarea altor spații dedicate comunității studențești și promovând implicarea activă a studenților în transformarea campusului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara

Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7

Etapa a IX-a din C7 a fost echilibrată, vizitatorii și amfitrionii împărâind punctele, cu două victorii de fiecare parte și două remize. Ghiroda vine cu puncte din deplasare, Poli II obține în sfârșit a doua victorie din campionat, în timp ce Șagul a pierdut, contrar cursului jocului la Cermei. Rezultate, marcatori, clasament: CSU Alba Iulia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane
Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.