Finalul acestei săptămâni aduce la Iulius Town Caravana TIFF Unlimited, iar timp de trei zile ești invitat să descoperi unele dintre cele mai apreciate pelicule care rulează în cadrul festivalului, dar și evenimente pentru cei mici. Tot în acest weekend, Iulius Town oferă premii la cumpărături, prin campania fulger Flash Cash.
Caravana TIFF Unlimited revine în Iulius Town în perioada 24 – 26 iulie 2026 și propune trei seri de film în aer liber pentru toată familia. Vineri, de la ora 20.00, pe ecranul din Iulius Gardens va rula pelicula „Fanfara”, un film plin de emoție și umor, despre muzică, familie și legăturile care ne apropie atunci când ne așteptăm mai puțin. Sâmbătă, de la aceeași oră, urmărim animația multipremiată „Flow”, o aventură vizuală impresionantă, fără dialoguri, care urmărește călătoria unui grup de animale într-o lume transformată de o mare inundație. În ultima seară de TIFF Unlimited, vedem împreună îndrăgita comedie românească „Operațiunea Monstrul”, un film clasic despre prietenie, aventură și umor autentic, care continuă să cucerească generații de spectatori. Participarea este gratuită.
Și dacă tot ajungi în acest weekend în Iulius Town, nu uita de campania Flash Cash. Dacă faci cumpărături de 500 de lei, poți primi un cec cadou în valoare de 100 de lei. Tot ce trebuie să faci este să păstrezi bonurile, iar dacă promoterul nostru te abordează, poți fi unul dintre câștigători. Campania are loc vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 11.00 – 14.00.
Vara copiilor continuă la Iulius Town Timișoara, iar cei mici sunt așteptați să își testeze abilitățile de chimiști în cadrul Laboratorului de Slime al Profesorului Trăsnit. Sâmbătă, 25 iulie, de la ora 18.00, în Iulius Gardens vor avea loc experimentele haioase. Duminică îi provoacăm pe micii creativi la un atelier de pictură cu pietricele, de la ora 17.00. Accesul la ambele evenimente este gratuit.
Dacă încă nu știi ce faci weekend-ul acesta, te așteptăm în Iulius Town!













































Comentarii prin facebook