Schimbarea la Faţă, mare sărbătoare pentru creştinii ortodocşi. Tradiţii şi obiceiuri

În fiecare an, în 6 august, creştinii prăznuiesc Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos, care are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.

Pe muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Dar, imediat, au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorba cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim.

Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta. În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei. Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.

Tradiţii şi obiceiuri

Obrejenia sau Probejenia, așa cum este cunoscută în folclorul tradițional sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului, marchează începutul toamnei. E momentul din an în care frunzele încep să-şi schimbe culoarea, iarba nu mai creşte, apele se răcesc iar târâtoarele se retrag pentru iernat. De-acum nu mai e voie la scăldat în ape curgătoare, nici la spălat rufe la râu. Nici măcar animalele nu se mai scaldă după această dată.

Ai grijă să nu te cerți cu cineva ori fii certat, căci vei avea parte numai de scandal! E de preferat să nu pleci la drum, căci riști să te rătăcești. E bine ca nici fetele să nu se pieptene azi, căci altminteri nu le va mai crește părul. Nu munci, căci altfel te poți alege cu mutilări grave ale trupului.

În această perioadă să sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioşii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au pentru a fi binecuvântate de preot şi împărţite celor sărmani.

De asemenea, cei vii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora. Din 6 august, toamna începe să-şi intre în drepturi. De acum înainte, iarba nu mai creşte, păsările se pregătesc să plece spre ţările calde, insectele se pregătesc să intre în pământ. Frunzele copacilor încep să ruginească. Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamnă va fi una roditoare şi îmbelşugată.

În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă. În popor se spune că, dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarnă care va veni va fi una plină de ninsori. Este bine ca, până la această dată, ţăranii să termine de cosit şi de adunat fânul. De acum încolo iarba şi florile doar îmbătrânesc, diminuând calitatea furajului. Acum se culeg şi ultimele plante de leac. În această zi se poate începe şi gustatul boabelor de struguri. Deşi încă nu sunt coapte şi ţi se sterpezeşte gura de la ele, tradiţia le atribuie un rol vindecător şi se spune că sunt bune de leac pentru cei care au intestinele sensibile.

Sursa: crestinortodox.ro.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar

PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Cunoscutul avocat Adrian Toni Neacşu, fost judecător şi fost membru CSM, afirmă că decizia luată de prefectul de Timiş, Paul Finta, în cazul primarului Dominic Fritz este perfect legală. El a prezentat şi sancţiunile date în ultimii trei ani în cazuri similare cu ale lui Fritz. Astfel, dintr-un total de 11 primari găsiţi în conflict...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz
Un număr de trei școli din Timișoara ar urma să aibă curți mai verzi prin programul „iȘcoala Verde”. Pentru aceasta, municipalitatea timișoreană va trebui să investească aproximativ 350.000 de lei pentru transformarea curților în spații care îi aduc pe elevi mai aproape de natură. Consilierii locali trebuie să aprobe proiectul. Este vorba despre Liceul Teoretic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să facă grădini în curțile mai multor școli
Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
Filmul „Ultimul ingredient”, realizat de Visit Timiș cu sprijinul financiar al BCR–Erste și al Consiliului Județean Timiș, a fost înscris în competiția internațională Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. În perioada 14–30 august 2026, publicul va putea vota online producțiile participante. Visit Timiș va reveni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmul „Ultimul ingredient”, o poveste a Banatului în competiția internațională Food Film Menu/VIDEO
Dorința viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, de a introduce Chișoda și Girocul în rețeaua metropolitană de transport a STPT, prin intermediul asociației SMTT, devine în final realitate. De la jumătatea acestei luni, pe străzile celor două localități periurbane vor circula autobuzele Timișoarei, în locul celor pe care asociația înființată de Consiliul Județean Timiș a încercat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău anunță victoria în transportul metropolitan spre Giroc și Chișoda. Autobuzele STPT intră pe traseu din august
Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.