Primăria Timișoara a făcut publice o serie de imagini noi de pe stadionul LEGO din Calea Buziașului. Cele mai noi informații arată că viitoarea zonă de joc e pregătită pentru instalarea gazonului.
Pe stadion a fost încheiată instalarea acoperișului de deasupra tribunelor principale, dar și la peluze. Urmează să fie puse și jgheaburile și celelalte elemente pentru colectarea apei pluviale. Clădirea existentă la tribuna oficială este în etapa finisajelor interioare. De asemenea, se montează tâmplăria și geamurile.
După cum spuneam, zona de joc a fost pregătită pentru instalarea gazonului. Au fost turnate mai multe straturi din nisip și din pământ. Ulterior, va fi instalat și gazonul. Stadionul Eroii Timișoarei va beneficia de gazon natural prevăzut cu sistem de degivrare (încălzire sub sol), drenaj și irigare
Lucrările au început în luna martie 2024, iar costurile estimate la data începerii lucrărilor erau de aproape 25 milioane de euro (123,6 milioane de lei), bani proveniți de la bugetul local. La această sumă se adaugă și o finanțare de aproximativ 4 milioane de euro (20 milioane de lei) din partea Consiliului Județean Timiș. Stadionul este construit pe fundație din beton, iar gradenele sunt așezate pe structură metalică. Suprafața ocupată este de peste 10.000 mp. Tribunele acoperite, au o capacitate de 10.101 locuri pe scaune. Stadionul va dispune de dotări ultramoderne, respectiv instalație de nocturnă cu tehnologie led.
Termenul inițial pentru finalizarea lucrărilor era în vara acestui an, dar a fost modifiat pentru finalul acestui an sau începutul anului viitor.









































Comentarii prin facebook