CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport.
Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea în față din nou un adversar extrem de dificil. Reșițenii pregătiți de Dorinel Munteanu au început etapa de pe locul 5, cu 15 puncte acumulate, în timp ce dumbrăvițenii sunt acum penultimii, cu doar trei puncte.
„Având în vedere că întâlnim una dintre pretendentele la promovare, din punctul meu de vedere, o echipă foarte agresivă, e clar că trebuie să pregătim jocul în toate aspectele sale. Însă cred că cel mai important lucru va fi încrederea cu care vom intra în teren. Nu venim după o perioadă tocmai bună și va fi nevoie să arătăm foarte multă determinare, foarte multă organizare de joc și încredere, astfel încât să putem să oferim o replică bună celor de la Reșița și chiar să ne dorim victoria. Este imperios necesar să câștigăm și noi, în sfârșit, după mai multe etape în acest campionat, chiar dacă întâlnim, repet, o echipă foarte bună a Ligii 2”, a spus antrenorul gazdelor, Florin Fabian.
În meciurile directe din ultimii ani, ambele echipe au câte două victorii, iar o dată s-a înregistrat remiza.










































Comentarii prin facebook