Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus.
Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare a fi parcurse pentru ca acolo să se poată juca un meci oficial vor împinge data inaugurării stadionului peste câteva luni, la începutul anului viitor. O idee despre momentul mult așteptat a fost oferită de Ioan Timofte, director sportiv la Poli Timișoara. Finalul lui februarie este data estimată de acesta pentru primul meci.
”Sperăm ca noul stadion să fie gata cât mai curând. Văd că a început montarea gazonului. Mai sunt lucruri de făcut pe exterior, dar sper ca pe 20 februarie, când începe sezonul de primăvară, să putem veni aici cu echipa pe locul 1, iar suporterii să vină pe un stadion cu condiții bune. Certitudinea mea e că pe 20 februarie vom putea juca pe noul stadion al Timișoarei. Ar fi bine dacă am putea intra și în decembrie, dar să nu forțăm lucrurile prea mult”, a declarat Ioan Timofte, la PRO TV.
În acea zi este programat meciul cu cei de la Metaloglobus, atunci ar fi debutul lui Poli Timișoara pe noul stadion.








































Comentarii prin facebook